Boc despre Ponta: Pentru shopping, nu trebuia să ia o aeronavă - TopicsExpress



          

Boc despre Ponta: Pentru shopping, nu trebuia să ia o aeronavă să meargă în China (GANDUL) Fostul premier Emil Boc afirmă că actualul şef al Guvernului, Victor Ponta, "nu a plecat cu niciun mandat" şi "nu a venit cu niciun proiect" din vizita în China, adăugând că "pentru shopping" acesta nu trebuia să ia o aeronavă, ci putea merge "privat, cu Turkish Airlines". Emil Boc a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează criticile preşedintelui Traian Băsescu la adresa vizitei în China a premierului Victor Ponta, el spunând că reacţia şefului statului i se pare firească, transmite corespondentul MEDIAFAX. "L-a criticat pe Ponta pentru că nu a văzut nimic concret. Mi se pare firesc. Nu a plecat cu niciun mandat, nu a venit cu niciun proiect. Pentru shopping nu trebuia să ia o aeronavă să meargă în China, se putea duce şi privat, cu Turkish Airlines", a spus Boc. Întrebat, în continuare, cum comentează faptul că premierul Ponta a afirmat că nu avea nevoie de mandat pentru vizite, Boc a răspuns: "Asta e capacitatea de înţelegere a unui prim-ministru care nu ştie să citească Constituţia, când spune că preşedintele este şeful statului nu spune că este şeful statului doar în raport cu UE şi nu în raport şi cu alte ţări din lume. Atâta înţelege, atâta poate, ce să-i faci, nu ai altă alternativă".
Posted on: Thu, 11 Jul 2013 09:23:01 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015