Bună dimineața, De fiecare dată când mă trezesc, am bucuria - TopicsExpress



          

Bună dimineața, De fiecare dată când mă trezesc, am bucuria să înțeleg că am în față încă o zi în care să mă gândesc la Dumnezeu și să iubesc oamenii. Cine îmi poate da un dar mai mare decât acesta? Ce avere poate cumpăra bucuria iubirii aproapelui? Cine poate da un preț pe îmbrățișarea celor dragi atunci când îți spun Bună dimineața? Și chiar dacă ești singur, nu uita că El este și îți va da binețe dacă sufletul tău are urechi deschise să Îl audă. Cum și când se citește Biblia Nu ca să Îl găsești pe Dumnezeu trebuie să citești Biblia (în privința asta e un text depășit, Cel de Sus a trăit mai departe, a evoluat mai departe, textul a rămas lipit de clipa în care a fost scris) ci pentru a te înțelege pe tine. Omul civilizat, indiferent că e credincios sau ateu, dacă vrea să afle cine este ar trebui să citească Biblia de două ori și măcar odată, în adolescență legendele Greciei Antice. Mecanismul simbolic pe care se construiește civilizația noastră (inclusiv cea musulmană) se află acolo. De ce Biblia de două ori ? Odată pentru informație, în adolescență, ca să înțelegi ceva despre ce fac, spun, vor oamenii din jur care sunt programați ca personalitate să acționeze alături sau împotriva moralei biblice, și a doua oară la maturitate atunci când omul ar trebui să se raporteze la Cel de Sus ca să știe cine e și de ce s-a născut. Ceea ce îți oferă această lectură (efort de înțelegere) nu-ți dă nici o avere, nici un drog, nici o visare. Lectura Bibliei te poate reda Ție însuți în spirit așa cum mama te aduce (oferă) vieții prin Naștere. Singura minune care ni se poate întâmpla, după ce ne-am născut, este să înțelegem de ce s-a întâmplat asta cu noi. Și drumul pe la curțile lui Dumnezeu este cel drept. Plăcerile, distracția sunt numai ocoluri pe care ți le ordonă frica de a trăi. Când Iisus hrănește mii de oameni care sunt flămânzi pentru că l-au așteptat, El nu îi hrănește cu cele câteva pâini și pești (la propriu cum încearcă unii să vândă marfa) ci prin spiritul Lui. Pentru că atunci când El vorbea ajungeai într-o lume în care trupul și nevoile lui nu mai aveau nici o importanță. Iisus a hrănit poporul strâns și de atunci întreaga omenire care a aplecat urechea la ce a vrut să spună, prin spirit, prin întruparea Celui de Sus în cuvintele pe care le rostea. Prin Iisus fiecare dintre noi depășim stadiul de ființă purtătoarea de nevoi trupești, ne depășim imediatul temporal și fizic pentru a accede la Sens. Când ai ajuns la Sens ai toate bogățiile lumi în vârful punctului care conchide (concluzionează ortografic) cuvintele, rostirea prin care El își pogoară la noi Întruparea (Fiul). Nu e nici o taină, nici o minune, e o chestiune de aritmetică elementară. Depinde de cât de tare credem ca să putem păși peste ape.
Posted on: Sat, 19 Oct 2013 03:08:37 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015