Bună seara! Azi va voi spune o poveste s.f. A fost o dată peste - TopicsExpress



          

Bună seara! Azi va voi spune o poveste s.f. A fost o dată peste mări si țări, intr-un județ oarecare, povestea unui interlop pe care il notam cu x si povestea unui candidat la președinția consiliului județean pe care il notăm cu y. Mai erau 2-3 săptămâni până la startul campaniei electorale de alegere a președintelui județean iar candidatul x nu prea avea bani. Adică avea, dar nu dorea sa riște banii lui. Așa că își dădu întâlnire de taină pe marginea unei gârle cu interlopul y care avea bani si dorea să ii înmulțească. Cu cateva zile ofițerul z de la ochi albaștri si urechi regulamentare primise ordin să il supravegheze pe interlopul y, așa că ofițerul era pe antenă. Se întâlnește x cu y si discută: X: prietene, am un mare necaz. Nu am bani de campanie. Poți sa ma ajuți? Y: normal ca da, ca am valoare si putere. Nu tot eu te-am ajutat mereu? Știi conditiile: contracte cu firmele lui nepotul meu, 10 % tu, 25% nepotul. Toată lumea trebuie sa trăiască pentru ca e loc. Bat ei palma si se pregătesc de campanie. Y isi cheamă locotenenții si le spune: vedeți ca facem campanie pentru x. Orice contracandidat trebuie intimidat, iar cei care ii ajută pe contracandidați sa fie urmăriți. Dacă nu sunt cuminți, călcați pe gâtul lor. In ziua alegerilor, fiecare secție de votare era împânzita cu locotenenții interlopului y. Orice mișcare e atent supravegheată, votanților li se sugerează sa voteze cu x ca nu cumva mai apoi sa aibe probleme cu y, ca y nu uita cine il ajută si nici pe cel ce iese din cuvântul lui. Sunt aduși bătrâni in cabinele de votare, însoțiți de locotenenții interlopului care fac poze la buletinul de vot cu telefonul. In tot acest timp, ofițerul z impreuna cu echipa lui pun filă peste filă, probă peste probă, interceptare peste interceptare, filmare peste filmare intr-un dosar din ce in ce mai beton. Binenteles ca x câștigă alegerile, iar partidul din care face parte ajunge la guvernare. Conform unei legi neștiute de nimeni, partidul care e la guvernare isi numește prefecții prin consultare cu președintele consiliului județean adică x. Toate bune si frumoase până aici, numai ca intr-o zi interlopul y află că băieții cu ochi albaștri il filmează de ceva vreme. Y se adresează lui x spunandu-i ca dacă nu ii rezolva dosarul il va trage dupa el in pușcărie. X intelege gravitatea problemei si cheamă la el pe diatinsul prefect spunându-i: eu te-am pus prefect eu te dau jos, ba mai mult, vezi ca știu de unde mulgi vaca si cum o mulgi. Daca eu pic te trag dupa mine. Prefectul înțelege modelul pentru ca nu e băiat prost, deși nu are multa carte știe sa facă învârteli grele si rapide. Drept consecință pune mâna pe telefon si il cheamă pe șeful teritorial al băieților cu ochi albaștri anuntandu-l ca il demite. Bineînțeles ca ministrul de resort il întreabă pe prefect ce recomandări are pentru noul sef teritorial. Prefectul cheamă la el unul dintre băieții cu ochi albaștri despre care știe ca e băiat bun si ii spune: vrei sa te fac sef teritorial? Daca da, vezi ca ai de rezolvat dosarul lui y. E baiat bun dar are ceva Basescu cu el. Vezi cum faci ca eu te pun eu te dau jos. Clar? Normal ca noul sef cere toate dosarele si il demite din funcție pentru indisciplină și mici scăpări pe ofiterul z, amenințându-l ca ar fi bine sa își țină gura. Uite așa, toată lumea e mulțumită si fericită. Finalul e cu happy end. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare, personajele sunt fictive. Povestea nici măcar nu se întâmplă in România. Dacă v-a plăcut povestea mea care este pur sf ca sa ma exprim ca unii proaspăt absolvenți de studii superioare, va rog sa dați un like si un share. Poate devin mai celebru decat Frank Herbert! Vă mulțumesc!
Posted on: Mon, 15 Jul 2013 15:54:23 +0000

Trending Topics



a>

Recently Viewed Topics




© 2015