Bărbosu este un sătuc aşezat la poalele Munţilor Dognecei, care aparţine administrativ de comuna Ramna. Numele satului poate proveni de la o plantă erbacee cu frunze păroase, cu flori dispuse în spice cilindrice, pătate cu roşu, verde sau violet. Satul pare departe de civilizaţie, iar distanţa este accentuată de drumul fără de asfalt care leagă satul de centrul comunal. Din Valeapai sunt doar vreo 5-6 km până la destinaţie. Drumul comunal nu este impracticabil, ci cu mult peste aşteptări. La intrarea în sat, am oprit pentru a fotografia casele. Sunt case frumuşele, aşezate pe valea unui pârâiaş, şi am sesizat că satul are curent electric. Imediat a apărut un localnic curios şi bucuros că poate socializa. Am aflat că satul nu este părăsit, în el mai trăiesc 40-45 de suflete. Că maşina poştei (încă) mai vine aici, măcar o dată pe săptămână, că n-au şcoală şi că biserica este şi ea abandonată. Tot de la el am aflat că biserica nu mai are nici clopote. Am întrebat dacă le-au furat hoţii de fier vechi. Mi-a răspuns că „au fost ridicate de preoţi şi vândute la sârbi". Însoţitorul meu m-a asigurat că „săteanul acesta nu ştie, sigur au fost furate şi valorificate la fier vechi". Strada pe care intri în sat te duce direct în centru, acolo unde sunt aşezate clădirile principale (instituţiile) ale satului: şcoala, magazinul şi biserica. Toate trei sunt părăsite. Şcoala a funcţionat, am aflat de pe internet, până în anii ’70, dar nu ştiu cu certitudine acest lucru. Iniţial, după opinia mea, Bărbosu a fost victima politicii comuniste de sistematizare a satelor. Mai ales că localitatea nu are mult teren arabil, nu prezintă interes pentru agricultură. Doar pomicultura şi creşterea animalelor par potrivite în acest loc. Din acest motiv cred că satul nu a avut CAP. Dacă vrei să distrugi un sat, începi cu desfiinţarea şcolii. După ce constaţi că reţeta este lipsită de succes, mergi mai departe. Satul nu dispare dacă are biserică. Fără biserică şi fără preot, succesul este garantat. Ca să dispară aşezarea, trebuie distrusă biserica. Teoria geamului spart se aplică unei clădiri şi chiar unei întregi aşezări umane. După ce spargi un geam, este verificat acest fenomen, imediat începe demolarea întregii structuri. În cel mai scurt timp edificiul devine ruină. Iar dacă contribui voluntar la mutarea mobilierului sau a unor obiecte din gospodărie, dai din timp semnalul spargerii geamului. Simbolic, e o invitaţie pentru o transforma în cioburi fereastra ce semnifică „abandonul" şi „lipsa stăpânului", o deschidere care dă liber hoţiei şi distrugerii. Am sesizat imediat că biserica are acoperiş nou, arată foarte bine pe exterior, doar că are geamurile sparte şi scânduri la ferestre. Un localnic pensionar mi-a relatat, foarte trist, că deşi biserica a fost renovată în anul 1995, aici nu mai slujeşte preotul nici la sărbători. Obiectele de cult, steagurile, răpidele şi celelalte obiecte bisericeşti le-a văzut la o înmormântare într-o comună învecinată. Clopotele au fost donate de oamenii bisericii - fără acordul sătenilor - unei parohii vecine şi sârbilor de peste graniţă, cu promisiunea că cei care au primit aşa-zisa donaţie „îi vor pomeni pe localnicii din Bărbosu, care oricum n-au nevoie de clopote, neavând cine să slujească în biserică". Este ciudată, pentru mine, atitudinea Bisericii Ortodoxe Române. Cei 40 de locuitori nu mai au nevoie de preot, de biserică? Biserica Ortodoxă Română nu poate trimite un preot, sau un călugăr, la Bărbosu, să slujească acestor suflete părăsite? Cum este posibil ca Biserica Ortodoxă Română să contribuie la demolarea unui "lăcaş sfânt", construit cu mari sacrificii de înaintaşi, ca să facă donaţii sârbilor sau altor credincioşi? Nu avea B.O.R. atâţia bani încât să cumpere clopote noi pentru donaţie, trebuia să fure din biserica sătenilor năpăstuiţi şi părăsiţi? Biserica este locul de închinăciune şi casa lui Dumnezeu, dar totodată şi un obiectiv istoric, care nu poate fi stricat, părăsit sau înstrăinat, cu bună-ştiinţă sau fără, de către cei care o administrează sau o deţin. Ea trebuie să ţină seama măcar de legile patrimoniului naţional, dacă nu este interesată de enoriaşii din Bărbosu. Cum au scos din ţară un obiect ce aparţine patrimoniului Bisericii satului Bărbosu? Biserica ar trebui să fie ultima care să se părăsească, preotul trebuind să slujească chiar şi pentru un singur suflet. Iar dacă dispare şi acela, ar rămâne destule suflete rătăcite pentru care ar merita să slujeşti şi să nu părăseşti „Casa Domnului". Satul se întinde şi pe colină, aproape de „fostele păduri de tei". Peisajul este deosebit de frumos, dar în contrast. Locul superb este bântuit de tăietorii de păduri, prietenul nostru ne spune că „acuşa nici cei cu bâzele (albinele) nu vor mai veni aici că n-au la ce". „Mi-am luat lemne pe mai mulţi ani, că sunt ieftine, mi-au adus ţapinarii cu 50 de lei taful", spune noul nostru prieten din Bărbosu. La sfârşitul săptămânii vin la Bărbosu foarte mulţi vânători. Autorităţile nu prea vizitează satul şi toţi „turiştii" consideră că au liber de la bec. Multe dintre casele de pe deal sunt renovate, iar una are şi aspect de pensiune rustică. Un fost poliţist a cumpărat chiar mai multe case în scop turistic. Sunt convins că satul nu va dispărea, locurile sunt prea frumoase ca să nu fie locuite. Foarte aproape trece şi râul Pogăniş. Indiferent de ce hotărăsc unii şi alţii, să le zicem responsabili ai zilei, Bărbosu rămâne pe hartă. De la sosirea Uniunii Europene în România am văzut multe aşezări modernizate, multor localităţi li s-au reabilitat şi modernizat căile de acces şi nu numai. S-a produs o modernizare a lumii satului şi tot mai mulţi sunt cei care-l preţuiesc. Este într-un fel o revanşă, o lovitură dată împotriva distrugerii prin sistematizare şi nepreţuire a istoriei noastre şi a „preţioaselor aşezări seculare". Se petrece un fenomen natural, reîntoarcerea la vatră, la origini, la matricea culturală, şi, mai ales, la liniştea satului. Se revine în lumea satului, acolo unde timpul uită să meargă, unde stă în loc. Eu am fost la Bărbosu. Dacă venea la Bărbosu prinţul Charles, astăzi încă băteau clopotele! Dar sunt convins că sătenii se vor mulţumi şi cu o toacă, dacă B.O.R. va trimite un slujitor permanent în sa
Posted on: Sun, 18 Aug 2013 13:35:20 +0000