Băsescu se cere suspendat, Ponta refuză cu îndârjire de Radu - TopicsExpress



          

Băsescu se cere suspendat, Ponta refuză cu îndârjire de Radu Ulmeanu Radu Ulmeanu Începând cu estimarea, apoi aflarea rezultatului zdrobitor în favoarea USL al alegerilor din decembrie, Băsescu a tot invocat interesul naţional pentru a nu-l desemna pe Victor Ponta în fruntea noului Guvern. Ceva mai târziu, Ponta invoca acelaşi interes naţional – şi o face şi-acum – pentru semnarea pactului de coabitare şi nedeclanşarea unui nou proces de suspendare a preşedintelui ilegitim. Când, de fapt, ar fi suficientă o hotărâre a Parlamentului pentru a constata validitatea referendumului din vara anului trecut şi demiterea lui. E incredibil şi fără precedent ceea ce s-a întâmplat la noi în toată această perioadă. Cel mai aprig susţinător al suspendării şi demiterii, până mai an, când era înjurat pe toate drumurile cu titlul „Dottore!”, a devenit brusc cel mai aprig susţinător al ducerii până la capăt a mandatului prezidenţial. Pe de altă parte, dacă până acum Băsescu a violat doar un pic (!), pe ici pe colo, textul sacru al Constituţiei, conform opiniei celor meniţi să apere legea supremă a ţării, începând cu alegerea lui Vasile Blaga la conducerea PDL în dauna Elenei Udrea, Băsescu a trecut la un viol grav şi prelungit al Constituţiei, viol încununat de înfiinţarea, la un vânt din pupa lui Băse, a Partidului Mişcarea Populară, formaţiune politică năşită de însuşi nemuritorul prezident. Băsescu a declanşat un adevărat război troian pentru a o pune pe noua Elenă (a câta, oare, de-a lungul zbuciumatei istorii a omenirii?) în fruntea unui partid, oricare ar fi acesta. Inubliabilul episod de la perdeluţă, când i-a făcut cu mâna adio partidului său de suflet sau inimă sau de ce o fi fost, într-un moment de un dramatism sfâşietor, a marcat debutul unui viol sistematic şi grav nu doar al Constituţiei, ci al naţiunii, făcând din nou actual îndemnul „Zoe! Zoe! Fii bărbată!”, cuvenit, de data asta, întregului nat. Să-i ceri însă lui Ponta să fie bărbat într-o asemenea situaţie devine uşor ridicol şi superfluu, având în vedere că e în joc nu atât interesul partidului, cât al său personal. Îşi cocoloşeşte cu grijă dosarele de care vorbeşte (încă nu ştim exact cât de îndreptăţit şi cu cât de mare succes) senatorul, fost PSD, Valer Marian. Între timp încalcă, la rându-i, Constituţia şi multe alte legi ale ţării, pentru a acorda aprobarea şi toate avizele necesare exploatării cu cianuri a aurului (cu preţul distrugerii unor bunuri de valoare patrimonială inestimabilă) şi cu alte metode la fel de nocive a gazelor de şist (după ce, iarăşi, le combătuse cu vehemenţă anterior), călcând în picioare adevăratul interes naţional. Ponta devine astfel, neoficial, desigur, persona non grata numărul 2 a României, după Băsescu, oficial, ca urmare a referendumului!). Cu şanse reale, însă, de a trece cât de curând pe locul întâi! Din nou, odată cu explozia „cazului Omar Hayssam”, a început hârâiala cruntă între dulău şi pisic, primul hămăind fără încetare nu numai că e vorba de o „operaţie neautorizată pe teritoriul unui stat străin”, dar găsindu-i guvernului şi multe alte bube, care mai de care mai colorate. Totuşi, pisicul cântă (miaună?) duios de la Madrid aceeaşi arie a nesuspendării, deşi se arată repulsionat, scârbit şi lehămetit de lătrăturile coabitantului său, mai fioros ca niciodată. Cireaşa pe tort este acum apariţia pe scena politică a noului partid, ai cărui lideri, cu mustăţi de smântână la gură – deşi înfulecă în văzul lumii din fructul oprit! – îl revendică drept „bunic” pe Traian Băsescu. Termenul este unul eufemistic, înţelegând noi cu toţii că e vorba de fapt despre statornicul „Naş” din suflete, căci întregul război politic din ţară este expresia unor interese părând pur mafiote, de o parte şi alta. Chiar dacă ele îmbracă, în demagogia extrem de populară la noi, mantaua tricoloră a interesului naţional, atât de des trâmbiţat. Accesări: 169 Radu Ulmeanu Publicat acum 2 ore si 9 minute
Posted on: Thu, 25 Jul 2013 20:10:39 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015