CAINII CIOBANESTI 2 . Câinii ciobănești. 1. Instrucțiuni de utilizare :) Câinii ciobănești fascinează. Chiar și numai denumirea de ”ciobănesc” poartă în ea o încărcătură milenară de curaj, vitejie, dârzenie, răbdare, atașament, dezinteres și nobilă suferință. Ceva magic și religios în același timp. Ciobănescul nu e o rasă și nu e un tip de câine standard pe care-l reproduci ca pe o mașină utilitară de serie. După cum ”nici floarea nu-i mărăcine, nici cioban nu-i orișicine”, nici câine ciobănesc nu-i orice patruped care latră. Cioban nu e nici orice proprietar de oi, nici orice angajat care însoțește oile la păscut. Între proprietarii de oi găsim oieri și ciobani; între angajați distingem slugi, paznici și ciobani. Ca să fii cioban îți trebuie talent, un dar, la fel ca pentru tâmplărie sau pictură. Dacă duci un câine la oi și însoțește toată viața turma, nu-nseamnă că e și ciobănesc. Sunt câini de la oi și câini de oi. Din păcate, câinii de la oi sunt numeroși, păstrați de umplutură (din lipsa ciobăneștilor, de milă sau de frumusețe). La o primă privire, câinii ciobănești reprezintă cam o treime din câinii însoțitori ai turmelor. La fel ca un selecționer în fotbal, ciobanul trebuie să știe cum să aleagă câinii. A crede că e fotbalist acela care are tată fotbalist sau cel care face jonglerii uimitoare cu mingea la picior, sau cel care rupe plasa când trage la poartă, sau cel care bate recordul la atletism viteză, sau cel care poate câștiga maratonul de 40 km, sau cel care are 2m 40 și sare la cap mai sus ca portarul, sau cel capabil să nimerească poarta din propriul careu de 7, ori cel care poate pasa precis la orice distanță etc. , a crede aceste lucruri e o adevărată tâmpenie. Ele pot fi calități necesare unui fotbalist dar nu sunt suficiente să facă din deținătorul lor un fotbalist. În general, oamenii au impresia că e câine ciobănesc acela care arată ca un câine de turmă, care are părinți ciobănești, care se atașează de oile lângă care crește, care nu mușcă oile când le vede, care rupe lanțul când vede străini, care bate 5 câini de-odată, care fugărește vulpi și căprioare, care latră gros, care are 80 în greabăn și 90 kg, câinele care omoară lupul în ring sau smotocește ursul legat în lanț (cu dinții scoși și ghearele tăiate) sau care, pe limba de lemn a chinologilor, e echilibrat și are un temperament bun. Dar toate ăstea sunt mituri urbane. Și printre crescătorii de oi auzi tot felul de aberații: câinele ciobănesc trebuie să aibă pinteni la picioarele din spate, să fie negru în cerul gurii, să semene la culoare cu un ciobănesc pe care îl știu ei, să fie gol de păr sau flocos sau doar puțin mustăcios, să aibă botul gros și labe groase și lătratul gros. Dar aceștia nu sunt ciobani. Mai înainte de a ști să alegi un cățel, e musai să ști ce calități are un ciobănesc matur. Dincolo de aspecte ce țin de individualitatea fiecăruia, însușirile unui ciobănesc ar fi: 1. Independența. E cea mai importantă, fiind semnul existenței majorității celorlalte calități. Câinele independent nu caută compania altor câini, asigurând astfel o poziționare mai bună față de turmă. Nu stă în picioarele ciobanului. Nu rămâne la joacă cu primul câine sociabil întâlnit. Nu rămâne de turmă cu primul străin care-l mângâie (în general evită străinii). Își poartă singur de grijă. 2. Curajul. E vorba în primul rând de curajul de a sta singur, fără să caute protecția haitei sau a ciobanului. apoi este curajul de a se interpune între prădători și turmă. 3. Inteligența, istețimea. Un câine inteligent are capacitatea de a găsi soluții optime la provocările care se ivesc, precum și de a face uz de ele de câte ori e nevoie. Istețimea îl ajută să ia decizii în timp util, indiferent de împrejurări. 4. Mobilitatea. Rapiditatea în mișcări, ușurința în deplasare, viteza permit câinelui o acoperire optimă a teritoriului, cel mai adesea accidentat și plin de obstacole. O mobilitate bună e, de asemenea, indispensabilă în confruntările cu urșii și lupii, atât la hărțuire cât și la contracararea atacurilor surpriză ori a schimbărilor bruște de direcție. Mobilitatea bună cere un fizic atletic, robust, rezistent, de o înălțime până la 70 cm în greabăn, cu un optim de 55-65 cm. 5. Adaptabilitatea (la condiții de climă, relief, hrană, schimbare de teritoriu). 6. Capacitatea de a răbda, de a îndura (umezeală, căldură, frig, vânt, foame, sete, lovituri, răni etc.) minimalizând impactul asupra performanței. 7. Vigilența. Câinele trebuie să fie mereu în alertă. Când turma se deplasează, trebuie să caute prădătorul, nu să-l aștepte. Când turma e în repaus, să se poziționeze acolo unde poate anticipa cel mai ușor un atac. 8. Atașamentul. Selecția câinilor destinați turmei s-a făcut după criterii cu un impact redus asupra performanțelor viitoare, astfel că nu putem vorbi despre ciobănești ca despre o rasă (iar aici nu mă refer la o rasă standardizată și omologată) de câini utilitari. În general, selecția s-a făcut după masculii aleși pentru montă, foarte rar după femele. Dincolo de exemplarele reproduse, intervin mai mulți factori care scad reușita selecției: 1. Se opresc în cuib doar atâția căței câți sunt necesari. 2. Se opresc doar cei care seamănă fizic cu masculul. 3. Se opresc doar cei mai frumoși. 4. Nu se oprește niciun cățel. 5. În cazul montelor nedirijate, șansele ca puii să aibă ca tată masculul potrivit scad sau chiar se anulează. 6. De multe ori, cățeii cu potențial bun sunt ținuți pentru paza curții. Din aceste considerente, obținerea unui ciobănesc era și este o chestiune de hazard. De cele mai multe ori, responsabilitatea pentru eșecul selecției e pusă pe seama reproducătorilor, de vină pentru calitatea slabă a urmașilor fiind incapacitatea lor de a-și transmite mai departe caracterele (coeficient mic de heritabilitate). Se spune așa: De câinele cutare nu iasă câini buni, degeaba îi el bun. Drept urmare, câinele e exclus de la împerecheri ulterioare. Pentru a alege corect viitorul ciobănesc, e extrem de important să fie opriți toți cățeii dintr-un cuib. În rest, crescătorul nu are decât să observe: Câinele ciobănesc se alege singur! Criteriul de bază care trebuie urmărit la selectarea cățelușilor pentru oi este independența. Ciobănescul este mai retras, mai calm, observă mult și, de multe ori, pare să nu reacționeze la stimuli. Nu se prea joacă cu ceilalți, poate avea o anumită reticență față de stăpân și nu e exclus să rămână mai mic din cauză că ceilalți, cu tupeu, apucă mai multă hrană. E neîncrezător și, de aceea, pare fricos. În realitate, pur și simplu nu are încredere decât în el-însuși. Asta îl face descurcăreț, vigilent și curajos. Dacă ar fi fricos, teama l-ar împiedica să stea singur, făcându-l să caute protecția stăpânului sau a haitei. Sunt câini dificili pentru că sunt atipici. Nu sunt ușor de stăpânit și de educat, având o individualitate accentuată. Dacă reușești să-i înțelegi, să le câștigi încrederea, sunt ai tăi pentru totdeauna; dar pentru asta trebuie să le arăți că ești lider și să le acorzi întreaga libertate de care are nevioe spiritul lor independent. Orice greșeală față de ei îi traumatizează; trec greu peste ea și nu o uită niciodată. În cadrul haitei au tendința de a nu recunoaște un lider. De fapt, ei nu vor aparține niciodată cu adevărat unei haite. De aceea, ciobanul este, pentru ei, element catalizator. Fără a-și recunoaște unul altuia autoritatea, ei sunt uniți de autoritatea comună a ciobanului pe care îl consideră unul de-al lor. Sunt precum copacii crescuți din aceeași rădăcină: se concurează unul pe altul pentru lumină, se sprijină unul pe altul la intemperii dar sunt susținuți și hrăniți de o rădăcină comună. Ciobanul are autoritate în fața lor doar pentru că reprezintă sursa de hrană; autoritatea fizică a ciobanului este necesară, dar e acceptată numai și numai pentru că el este acela care împarte ”prada". SURSA ciobanescdacoroman.blogspot.ro/2012/11/cainii-ciobanesti-fascineaza.html
Posted on: Tue, 30 Jul 2013 05:16:55 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015