CAPITOLUL II Efes – Starea celor şapte biserici era starea bisericilor din vremea apostolului Ioan. Felul lor de a fi (caracterul lor) nu piere până la răpire. Mersul lor este tot mai rău, până acolo că se ajunge la lepădarea de credinţă. Efes pe româneşte înseamnă a da drumul, a o lăsa mai moale. „Îngerul bisericii” adică slujitorii bisericii. Domnul laudă întâi ce este bun în ea. „Nu poţi să suferi pe cei răi” înseamnă că în adunare este disciplină. „Ai pus la încercare” înseamnă puterea de a deosebi pe apostoli. „Dragostea întâi” s-a văzut la Efeseni când au dat pradă focului cărţile de vrăjitorii la care ţineau mult (Fapte 19. 19). Ea se arată în iubirea venirii Domnului Isus şi în dragostea de fraţi. Părăsind acestea au căzut în dragostea de bani (1 Timotei 6. 10 urm.). Depărtarea s-a făcut pe nesimţite. Unii se îmbogăţesc, alţii ajung mari în faţa oamenilor, alţii cad în poftele trupeşti. Compară-ţi starea de acum cu cea dinainte ca să vezi dacă ai dat înainte sau ai căzut. Fără pocăinţă nu este îndreptare. Fii un început nou dacă n-ai făcut un început bun. Mergi cu cercetarea până acolo de unde ai început abaterea. Mulţi încep să cadă când încep să neglijeze Cuvântul şi rugăciunea. Efesenii nu au ascultat şi de aceea a ajuns o ruină. Adunarea de asemenea. Nicolaiţii erau „lupii răpitori” de care vorbeşte apostolul Pavel (Fapte 20. 29). Învăţătura nicolaiţilor constă în împărţirea Adunării în două: clerici şi laici. Cuvântul grecesc nicao înseamnă a birui, a răspurna. Nicolaiţii au biruit, adică au izbutit să aşeze o preoţie (cler), ca în Vechiul Testament. În Noul Testament toţi credincioşii sunt preoţi pentru Dumnezeu după cum este scris: „Şi voi ca nişte pietre vii sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos”. „Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2. 5 si 9). Nu şcoala, ci naşterea din nou face din noi oameni duhovniceşti, în stare şi îndreptăţiţi ai sluji lui Dumnezeu. Biruitorului i se promite să mănânce din „pomul vieţii”, pom din care n-a putut mânca Adam pentru că a păcătuit. Istoriceşte, starea bisericii din Efes ţine până pe la anul 170. Smirna – înseamnă „amărăciune”. Smirna miroase frumos dar trebuie sfărâmată. Este biserica persecuţiilor. Domnul Isus nu află în ea nimic de mustrat. „Cel dintâi” este numit Domnul Isus, fiindcă prin El s-au făcut toate (Evrei 1). „Cel de pe urmă” este totuna cu cel ce nu se schimbă. „Cel ce a murit”, deci a trebuit prin moarte, prin care trebuia să treacă şi buiserica din Smirna; asemenea şi „Cel ce a înviat” că şi ea va învia. „Ştiu necazul tău” este o mângâiere pentru credincioşi.Prin prigoană şi suferinţă se urmăreşte sfinţirea noastră (Evrei 12.6). „Săracii", fiind jertfiţi de prigonitori. „Bogat" în altfel, nu ca lumea, adică bogat în Dumnezeu (Luca 12.21), în credinţă (Iacov 2.5), în fapte bune (1 Timotei 6.18). Sinagoga evreiască a aţâţat pe păgâni la prigoană. Fanatismul religios dă naştere la cea mai rea vrăjmăşie. Sinagoga devenise o sinagogă a Satanei, căci Satana este „nimicitorul". Evreii erau bine priviţi de păgâni pentru isprava aceasta. „Nu te teme" este cuvântul Domnului în vreme de prigoana. De la împăratul Nerone şi până la 310 se numără 10 prigoane. „Zece zile" însemnează deci zece prigoane; nu mai mult. „Fii credincios până la moarte”... este un cuvânt care se găseşte de multe ori scris în catacombe. Priviţi la cunună! „A doua moarte este osâda de veci. Este o moarte a trupului, este o moarte a duhului (spirituală) şi este o moarte veşnică (iazul de foc, moartea a doua). Pergam. — Pergam însemnează cetate pe înălţime. (Gamos pe greceşte este căsătorie, legătură). Este biserica din vremea împăratului Constantin cel Mare. Creştinismul a devenit atunci religie de stat. Biserica a fost aşezată pe un scaun înalt, pe scaun de cinste, pe scaunul lumii, al cărei dumnezeu este Satan. Ea a renunţat la aşteptarea venirii Domnului Isus şi a crezut că a aflat împărăţia pe pământ. A ajuns să aibă clădiri impunătoare. Clerul se îmbracă în haine deosebite de ceilalţi. Episcopii sunt înălţaţi în rang, distinşi. Sărbători sunt aşezate, multe luate dela păgâni, dându-li-se un colorit creştin. De pildă, Crăciunul este alezat la 25 Decembrie, deşi, pe cât se pare, Domnul Isus s-a născut în Aprilie. Biserica a încetat de a mai fi mică, dispreţuită, prigonită. Muştarul a ajuns copac. Prigoana a încetat, dar a încetat şi mărturia. Intrând în legătură (gamos) cu lumea, creştinătatea a devenit preacurvă. Abia o rămăşiţă mai este credincioasă. Antipa (nume care însemnează „împotriva tuturor") este martor credincios. Balaam a dat lui Balac sfatul să poftească pe Israel la o sărbătoare idolească, pentru ca Israel să se unească cu Moabiţii, legătură oprită cu desăvârşire de Dumnezeu. Israel a păcătuit grozav. În Pergam biserica face legătură cu lumea. Acum învăţătura Nicolaiţilor este dominantă. Papalitatea este ieşită tocmai din această legătură. Domnul însă le declară război. „Mana ascunsă" este Domnul Isus. Cei ascunşi cu Hristos în Dumnezeu gustă această mană. „Piatra albă" este o recunoaştere deosebită din partea Domnului. (La vot, „pentru" era o piatră albă, „contra” era o piatră neagră). „Piatra albă” este o taină între Domnul Isus şi credincioşi. „Nume nou”. Adesea Domnul a dat nume noi, de pildă, lui Avram, Sarei, lui Petru... Istoriceşte, aceasta este starea Bisericii până pe la anul 600. Tiatira - Epistola către biserica din Tiatira este cea mai lungă din aceste şapte epistole. Istoriceşte, biserica aceasta ocupă perioada cea mai lungă. Este biserica din evul mediu cel întunecos, romano-catolic, sistemul papal. Chipurile şi icoanele abundă. Îvăţătura bisericii este pusă mai pe sus de învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu; cu aceasta, biserica şi-luat rolul de proorociţă. Messa (liturghia) şi alte rituri capătă o mare însemnătate. Inchiziţia tot atunci a fost. Aluatul a dospit toată plămădeala. Fiul ii Dumnezeu a fost aproape înlăturat şi înlocuit cu cultul Maicii Domnului. Faptele sunt puse în primul rând, nu credinţa care trebue să dea naştere la fapte plăcute lui Dumnezeu. Izabela, fiica unui păgân idolatru, influenţează asupra lui Ahab, care favorizează foarte mult cultul păgân. Izabela este femeia care a amestecat aluatul. Numiele de Izabela însemnează „cea castă", „cea curată"; aşa se pretinde catolicismul a fi: biserica adevărată deşi are în ea atâtea abateri dela Cuvânt. Roma nu vrea să se pocăiască, De aceea o aşteaptă ce ni se spune în Apocalipsa 17. Istoric, starea aceasta este de pe la anul 600 la anul 1520.
Posted on: Sat, 17 Aug 2013 01:26:54 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015