CINE ESTE MIHAI EMINESCU Cine este Mihai Eminescu? „Dispreţul pentru uzurparea conducerii de puţinii care nu s-au ridicat măcar prin inteligenţa, cultura şi munca lor”. Cine este Mihai Eminescu? „Evlavia pentru timpurile de cinste, bărbăţie şi măsură”. Cine este Mihai Eminescu? „Afirmarea unităţii româneşti eterne, groaza de cotropirea străină, care ucide o conştiinţă, împiedică o desfăşurare, sfarmă un viitor, lasă fără îngrijire un trecut, pentru a da în loc jaf şi corupţie, oricare ar fi numele cotropitorului, al celui dintâi dintre neamurile de cultură ori a celei din urmă plebi asiatice” CENTRUL LABIRINTULUI „Pentru lumea antică, DACIA războinicilor temuţi din CARPAŢI a fost, până la cucerirea lui Traian, o ţară aspră, aproape de nepătruns, înconjurată de mister. Nimeni nu ştia bine cine erau oamenii care locuiau în acea cunună de munţi”1. Despre ei se crease un adevărat mit, fiind printre cele mai obsedante şi puternice din imaginaţia anticilor. Alexandru Busuioceanu2, cercetând arhivele mai multor biblioteci din Spania, a constatat cu uimire că în toată literatura medievală şi în cronicile oficiale, hispanicii se considerau descendenţii geţilor. Cărturarii şi oamenii din clasa conducătoare, trebuiau, pentru a-şi întemeia nobleţea, să dovedească sau măcar să afirme descendenţa lor din geţi. Alexandru Busuioceanu, citând din scrierile episcopului Alonso de Cartajena, arăta că „în vremea lui Enrique al IV-lea (sec. al XV-lea), regii Spaniei coborau din Dacia, din «principii geţi», luându-şi numai numele de la locul unde trăiesc, pentru că era mai ilustru decât al strămoşilor.”3 „Istoricii - afirma acelaşi autor - dau prea puţină atenţie sau nici una, faptului că timp de patru decenii, între 286-324, patru împăraţi daci se succed fără întrerupere la cârma Imperiului Roman, constituind o adevărată dinastie danubiană [...]. Dintre aceşti împăraţi, cel care prezintă personalitatea cea mai puternică şi tenace, Galerius (IOvius), pare să fi avut toată conştiinţa vechiului dac inamic ereditar al Romei [...]. Fiu de mamă transdanubiană, «adoratoare a divinităţii munţilor» şi dedicat el însuşi acestui cult, care nu putea fi altul decât al lui Zamolxis, Galerius este tipul rebelului ieşit din acei munţi unde viaţa ciobănească păstrase întotdeauna idea libertăţii, inamică oricărui imperiu. Ajuns cezar şi apoi împărat, fostul cioban, fidel credinţelor strămoşeşti, originii lui sociale şi instinctului poporului său, îşi întoarce legiunile împotriva Italiei, cu hotărârea - afirmă contemporanul lui, Lactanţiu - de «a şterge până şi amintirea Romei» şi a fost pe punctul - declară acelaşi autor - «să schimbe numele Imperiului Roman în cel de Imperiu Dacic»”4. 1 Alexandru Busuioceanu: Zamolxis, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985, pag. 191. 2 Ibidem, pag. 179-180. 3 Ibidem, pag. 185. 4 Ibidem, pag. 206-208. Notă: Imaginea războinicului dac este reprodusă după Valentin Tănase, din lucrarea Efigie străbună. 10 „Dacii sau geţii nemuritori şi ţara lor erau ermetici pentru antici. Grecii se apropiaseră de ei numai pe ţărmurile Mării Pontice, fără să se aventureze mult în interior. Romanii îi cunoşteau doar pe războinicii daci. Dunărea le inspira teamă. Era un Limex Hiperboreum, de unde începeau pământurile care dormitau sub leneşele stele ale Polului getic”.5 Orice contact cu aceste locuri devenea subiect pentru literaţii vremii. Astfel, poetul latin Marţial, contemporan împăratului Domiţian, într-una din epigramele sale, se adresează prietenului său, soldatul Marcellinus, care se întorsese de curând din Dacia, cu cuvintele: „Abia răbdaseşi, Marcelline, cele şapte stele de la miazănoapte şi constelaţiile leneşe ale polului getic; iată acum cât de aproape va să vezi cu ochii steiurile lui Prometeu şi legenda muntelui”.6 ... Legenda Kogaiononului, muntele ascuns al strămoşilor noştri, Kogaiononul care dintotdeauna a avut ca ţintă şi scop suprem OMUL, omul cu majuscule. “În muntele cel ascuns, care va rămânea necunoscut până la sfârşitul timpurilor, bătrânul legii vechi privea din gura peşterii lui lucirea nouă de primăvară...’’7 Lucrarea de faţă conţine concluziile şi argumentele pe care se bazează aceste concluzii rezultate în urma unei munci de cercetare întreprinsă pe parcursul a patru ani în Munţii Bucegi, cercetare bazată pe studii de mitologie comparată, istorie veche, folclor şi artă veche românească, istoria religiilor, hermeneutică şi ştiinţe tradiţionale în general. Pot să afirm că arareori un cercetător, şi cu atât mai puţin unul de ocazie cum este cazul meu, a avut un asemenea noroc. Norocul a constat în faptul că din pură întâmplare, am dat peste un fir; l-am urmărit din simplă curiozitate iar el m-a condus, spre surprinderea mea, chiar în „Centrul Labirintului”. Abia atunci am realizat că firul călăuză era firul Ariadnei uitat acolo de Theseu. Minotaurul nu mi-a barat calea - deoarece după cum se ştie îl „omorâse” demult eroul Heladei - aşa încât pot să vă asigur că drumul spre Centru este liber şi, mai mult decât atât, este chiar marcat. Ceea ce nu a înţeles Theseu a fost faptul că adevărata ieşire din Labirint este prin Centrul lui, iar Minotaurul era acolo din trei motive: într-un sens tocmai pentru a păzi Marea Poartă „îngustă”, iar în alt sens pentru a semnala prezenţa ei; rolul lui prim şi cel mai ascuns fiind de fapt acela de „deţinător al cheilor”, căci miraculosul Minotaur era fiu al lui Poseidon - stăpânul apelor primordiale care, în chip de taur, îl zămislise cu Pasiphae, fiică a lui Helios-Apollo şi soţie a lui Minos. 5 Ibidem pag. 192. 6 Ibidem pag. 54. 7 Mihail Sadoveanu: Creanga de aur, Ed. Minerva, Bucureşti, 1986, pag. 13. 11 Miraculosul Minotaur, care nu-şi arătase privirilor indiscrete decât chipul de om-taur8, era în realitate Sfinxul9 - prin esenţă tetramorf: om şi taur şi leu şi vultur - păzitor al Marii Porţi a Centrului; „Poartă deschisă în Cer” prin care, peste milenii, apostolul loan a văzut Scaunul de Domnie şi pe Cel ce stătea pe el. în jurul Scaunului de Domnie din Cer erau „patru făpturi vii: una avea faţă ca a unui om, una semăna cu un viţel, una semăna cu un leu şi una cu un vultur”. Miraculosul Minotaur-Sfinxul sintetizează deci cele patru făpturi vii din jurul Scaunului de Domnie din Cer, despre care vorbeşte - din porunca Celui care este Alfa şi Omega - Apocalipsa după loan (IV, 1;7). Nestatornic şi prea preocupat de a străluci prin fapte eroice, Theseu nu a înţeles şi a ratat adevărata şansă oferită de Ariadna rătăcindu-se definitiv în „Labirint”. Theseu a ignorat un lucru elementar, şi anume că drumul spre Centrul Labirintului este drum iniţiatic, iar în adevărata iniţiere poarta de ieşire nu mai poate fi aceeaşi cu poarta de acces pentru cel ce a intrat în posesia „cheilor”. Până la Theseu, toţi tinerii trimişi drept „hrană” Minotaurului descoperiseră în Centru adevărata ieşire şi primiseră cheile; căci nu despre moartea lor reală, ci despre moartea iniţiatică era vorba, iar aceasta înseamnă: accesul la nemurire - realizarea condiţiei de om cosmic - ruperea lanţurilor lui Cronos (Timpul). Sub chipul Miraculosului Minotaur - de altfel frate vitreg al Ariadnei - se ascundea ultimul Mare Iniţiator Celest deţinător al Ştiinţei tainice a Legăturii dintre Cer şi Pământ. Prin dispariţia sa Centrul Labirintului şi funcţia lui se ocultează. Minotaurul se lasă ucis (în realitate se retrage), aruncând un văl impenetrabil asupra secretului Labirintului. Eroarea lui Theseu - sărbătorită de concetăţenii lui drept o victorie - a târât întreaga Helladă în această confuzie şi cu ea întreaga lume modernă. Theseu era simbolul lumii moderne pe cale de a se naşte - lume care, pierzând marile sensuri ale existenţei, răsturnând scara valorilor, începea să se precipite „glorioasă” spre periferiile „Labirintului” fluturând cu emfază în chip de stindard eul minuscul. Totuşi, aventura lui „Theseu” este obligatoriu să fie conchisă cu o expresie a lui Vasile Lovinescu: „subversiunea a fost necesară”10 - pentru că numai saturaţia de bucuriile amestecate cu lacrimi şi moarte ale „Labirintului” se pare că poate trezi în om nostalgia adevăratelor mari înălţimi, aspiraţia spre Unitate, spre Centru, spre Absolut. Şi numai aspiraţia omului spre Absolut poate readuce în lume, sub adevăratul său chip, „Minotaurul” alungat şi re-deschiderea Centrului - Poarta Pământului la Cer, Poarta omului spre Nemurire - singura salvare din Labirintul care are puterea de a înghiţi şi nimici totul. Căci, aşa cum afirmă Vasile Lovinescu, „ce nu este atras în sus, cade în jos în mod necesar”.11 8 Minotaurului, reprezentat cu cap de taur şi trup de om, îi revin de drept şi cele două atribute solare: leul şi vulturul, ca moştenire de la bunicul său Helios-Apollo. 9 în tradiţia greacă, şi nu numai, Sfinxul este reprezentat cu chip de om, trup de leu, picioare de taur şi aripi de vultur. 10 Vasile Lovinescu: Creangă şi creanga de aur, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1989, pag. 405. 11 Vasile Lovinescu: Al patrulea hagialăc, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981, pag. 17. 12 Esenţa lucrării de faţă constă în relevarea faptului că Centrul Labirintului este o realitate, el se află în Grădina noastră, în „Grădina Maicii Domnului”, şi este acelaşi cu Centrul Sanctuarului Principal al Kogaiononului. Pe scurt: firul conducător l-am găsit pe platoul Bucegi, unde am început cercetările nu în idea de a găsi Muntele Sacru al strămoşilor noştri - pe care de altfel la ora aceea îl credeam în Gugu din masivul Godeanu - ci pentru a-mi lămuri mie enigma Sfinxului din Bucegi în faţa căruia am ajuns practic din întâmplare în 25 noiembrie 1984. Ştiinţa modernă a descifrat multe din secretele naturii, dar este ştiut şi recunoscut faptul că ne aflăm abia la primele pagini ale marii cărţi a cunoaşterii integrale a micului şi a marelui univers. Termenii de forţă şi energie pe care îi folosim în mod curent suit în realitate nişte concepte, şi ceea ce cunoaştem noi despre ele sunt de fapt efectele - şi anume efectele pe care le putem constata direct sau care pot fi puse în evidenţă prin intermediul mijloacelor pe care le oferă ştiinţa actuală. Una din marile realizări ale ştiinţei secolului al XX-lea a fost lărgirea noţiunii de materie care în accepţia fizicii moderne înseamnă: corpuscul, energie, informaţie. În baza a ceea ce am spus mai sus, se poate admite tară nici-o rezervă ipoteza că există şi alte forme de energie în afara celor cunoscute sau chiar cele pe care le cunoaştem pot avea aspecte care nu au fost puse încă în evidenţă. Din acest motiv le ignorăm astăzi - ceea ce înseamnă în mod sigur că le vom cunoaşte mâine. Cât de departe va fi acest mâine depinde numai de noi oamenii. Am considerat necesar - şi se va vedea de ce - să evidenţiez aceste ultime aspecte înainte de a trece în revistă principalele concluzii ale cercetării întreprinse în Bucegi, şi anume: PUNCTUL 1 În Bucegi, în zona Vârfului Omu se află cel mai important Centru Energetic-Informaţional natural al planetei; existenţa lui este semnalată de toate tradiţiile, sub numele sau mai exact prin conceptul de „Centru”. Acest aspect reprezintă punctul central al lucrării, şi totodată primul în ordine cronologică, fiind elucidat tară echivoc în ianuarie 1986. De aici au derivat toate celelalte, începând cu o concluzie de domeniul evidenţei: Kogaiononul nu putea fi decât aici! PUNCTUL 2 Zona care conţine acest Centru este Sanctuarul principal - Altarul Kogaiononului. Deci Muntele Sacru al dacilor se află în Bucegi; el este structurat pe trei niveluri care corespundeau la tot atâtea trepte de iniţiere: • Primul nivel - Peştera lui Zalmoxis identificată cu Peştera Ialomiţei, în 12 mai 1986; 13 • Al doilea nivel - Platoul Babelor unde se află Sfinxul de la care a început totul, în 25 noiembrie 1984; • Al treilea nivel - Zona Vârfului Omu, care este Sanctuarul principal. Strămoşii noştri nu au ales întâmplător acest munte; ei cunoşteau existenţa acestui Centru precum şi legile care guvernează „funcţionalitatea” lui căci, după cum aflase Herodot, geţii, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, ştiau a se face nemuritori. PUNCTUL 3 Kogaiononul nu şi-a încetat niciodată activitatea. El a fost şi este cea mai mare „Academie” a planetei; spun „este”, deci continuă să fie, chiar dacă legătura conştientă directă a fost total întreruptă, fapt petrecut, s-ar părea, relativ recent12 . Kogaiononul a fost cea mai mare comoară a strămoşilor şi înaintaşilor noştri. Bine ferită de ochii năvălitorilor şi ai jefuitorilor care ne-au încălcat de-a lungul veacurilor hotarele, înaintaşii noştri au trecut din generaţie în generaţie marea comoară ascunsă „sub pecetea tainei”; iar dacă a fost posibilă găsirea Muntelui Ascuns, a fost pentru că SOSISE TIMPUL! PUNCTUL 4 „Vârstele umanităţii” sunt determinate de variaţia activităţii energetic-informaţionale a acestui Centru, activitate supusă legilor ciclice universale. PUNCTUL 5 Legile care guvernează acest Centru planetar - conexiunile, funcţia şi activitatea lui - prin generalizare, conduc la cheia problemelor fundamentale rămase fără răspuns ale cosmogoniei şi cosmologiei.
Posted on: Wed, 27 Nov 2013 11:09:09 +0000