CODUL DE CONDUITĂ PENTRU PARLAMENTARULUI ROMÂN O PROVOCARE SI DUPA DOUAZECI DE ANI... Democraţia în vremuri de tranziţie, când dezvoltarea politică dă sens comunităţii şi identităţii dobândite, implică crearea şi instituţionalizarea unor noi interese publice şi, de obicei, se caracterizează prin decăderea şi prăbuşirea instituţiilor politice prerevoluţionare, dar şi prin fragmentarea sistemului politic, prin susţinerea revendicărilor de orice gen, prin abordarea unor noi criterii de loialitate politică, prin formularea fermă a scopurilor, înlocuind loialitatea grupurilor sociale tradiţionale şi restrânse ale vechii societăţi decăzute din viaţa publică, astfel încât aspectul de renaştere morală adus de revoluţia din 1989 impune promovarea unor noi maniere şi modele de comportament la nivelul elitelor prezente în Parlament. Şi România a parcurs pe de o parte o etapă negativă, când s-a pus capăt unui cod de legi morale în dezintegrare, şi o etapă pozitivă pe de altă parte, dând naştere unor noi surse din ce în ce mai solicitate de etică, autoritate şi disciplină, tinzând către alte norme de moralitate publică deosebite, cuprinzătoare şi severe în contextul participării la viaţa publică a unor instituţii politice fragile. De altfel, fiecare revoluţie majoră a secolului XX a dus la crearea unor noi ordini politice care au structurat, au stabilizat şi au instituţionalizat participarea lărgită în politică, favorizând crearea unui sistem pluripartid, cale sigură spre democratizare, de întărire a noilor organizaţii şi societăţi comunitare în schimbare. În aceste vremuri asistăm la o impresionantă renaştere a constituţionalismului liberal-democrat şi este important ca acesta să fie însoţit şi, pe cât posibil, sprijinit de principiile unei conduite morale în primul rând. Astăzi, mai mult ca oricând, manifestarea morală a societăţii nu se poate întemeia în absenţa libertăţii şi a cunoaşterii celuilalt, astfel încât componentele unei etici dinamice impun atât paradigma etică atunci când ne referim la ordinea obligaţiei, cât şi registrul moral în care ne manifestăm responsabilitatea atunci când se încalcă aceeaşi libertate de care dispun ceilalţi. Relaţia morală–politică se impune a fi cuantificată atât din perspectiva problemei puterii, a definirii acesteia, dar şi a fundamentelor morale, în aşa fel încât statutul minimal al conduitei parlamentare să umanizeze şi să ia în stăpânire multifuncţional sistemul democratic nou creat, în care progresul şi diversificarea formelor de sociabilitate, de organizare socială, de complicare a relaţiilor interumane, precum şi fenomenul necesităţii unui discurs etic subsumat celui politologic, dezvăluie natura scopurilor politicului şi trimite inevitabil către viabilitatea acestei noi realităţi morale. Un cod de conduită recomandat parlamentarului român ar diminua riscul ca propriile prejudecăţi, lipsuri şi erori să-l îndepărteze de la realitatea socială al cărui exponent este şi pe care trebuie să o reprezinte şi ar înlătura, de asemenea, eventuala suspiciune privitoare la utilitatea unui astfel de demers, pentru că faptul moral nu se manifestă niciodată în acelaşi fel, chiar dacă sunt date condiţii iniţiale identice, ci aspiră ca, în discutarea şi întrepătrunderea raporturilor speciale pe care morala le întreţine cu puterea într-un cadru social-istoric determinat, să se desfăşoare, să se dezvolte în conformitate cu norme pe care, respectându-le, să le reglementeze etic, desemnând astfel un comportament parlamentar a cărui principală realizare şi recompensă îl reprezintă activitatea normativă la exigenţele unui proiect de etică pozitivă, aşa cum este şi acesta. Libertatea politică este corelatul moral al puterii politice, dacă se acţionează în sensul unei finalităţi ce reglează întregul social, aşa cum etica dictează forma motivaţiei morale, reprezentând contextul care oferă condiţiile de posibilitate ale exercitării imperative a moralităţii. Ca urmare, codul de conduită pe care îl propunem în continuare parlamentarului român, are ca suport intersecţia dintre morală şi politică în sensul că cel care deţine atributul puterii prin participarea sa la puterea politică trebuie să se supună unor virtuţi sociale de necontestat, pentru că democraţia oferă cadrul moral al exercitării puterii iar Parlamentul ca instituţie trebuie să exprime ceea ce reprezintă existenţa unei libertăţi politice ca urmare a unei responsabilităţi morale, întrucât puterea politică trebuie să se exercite ca normă de comportament social. De ce? Care sunt schimbările sociale şi economice care fac ca opiniile de bun simţ despre ceea ce ar trebui să facă ori să nu facă politicianul în societatea capitalistă actuală să pară depăşite şi inadecvate, solicitând nu doar o investigare, ci impunând standardele unei etici raţionale care trebuie să reglementeze mediul politic din lumea contemporană. Un astfel de cod încearcă să răspundă la aceste întrebări din perspectiva specifică a unei categorii particulare: parlamentarul care trebuie să se comporte şi să acţioneze respectând un ansamblu de reguli de „bună purtare” ce îndeobşte s-ar putea numi morală parlamentară, în care condiţia parlamentarului ce aspiră să trăiască potrivit unor idealuri şi principii cât mai înalte se numeşte moralitate parlamentară. Dacă morala parlamentară vizează individul, moralitatea parlamentară se referă la instituţie. Iată, deci, punctul de plecare al acestui demers inedit şi necesar, care se bazează pe creşterea importanţei acordate eticii în politică şi se explică prin modificările suferite de strategiile şi structurile postrevoluţionare, când autoritatea şi răspunderea decizională se bazează şi pe înţelegerea criteriilor morale de conduită, iar în Parlament noi considerăm că este deosebit de importantă, mai ales datorită faptului că noile structuri organizaţionale au dat naştere şi unor noi complicaţii legate de circulaţia informaţiilor şi administrarea lor, dar şi de „împuternicirea” votului cetăţeanului. Cert este faptul că în context european se configurează tot mai deplin importanţa eticii în politică şi, chiar dacă nu toată lumea este convinsă de seriozitatea şi oportunitatea eticii în activitatea parlamentară, existând încă destui sceptici şi adversari redutabili care îi contestă parlamentarului capacitatea, dar şi dreptul de a se pronunţa cu folos asupra conduitei colegilor de parlament, ar fi în deserviciul societăţii să nu se lupte împotriva imoralităţii în politică şi să nu se ţină cont de acest deziderat: un parlamentar moral, un Parlament cu moralitate. Transformând Parlamentul României într-un spaţiu al moralităţii, nici nu disociem teoretic asupra specificului normelor morale, nici nu clarificăm spaţiul şi rostul moralităţii în genere, ci considerăm necesar de a regîndi viaţa parlamentară respectând un cod etic unde atât sporul de cunoaştere cât şi spiritul critic al nuanţelor, la care se adaugă echilibrul apt să direcţioneze subiectivitatea umană, nu înseamnă altceva decât efortul continuu de a conferi vieţii parlamentare sens moral, echidistanţă, unificare valorică, întemeiere şi justificare a unor proiecte social-morale şi economic realiste. Este îndeobşte cunoscut că politica, sub toate aspectele ei, fără să fie singura instanţă care determină sensul afacerilor în lumea capitalistă de astăzi, este, totuşi, indiscutabil, cea care poate fie favoriza, fie descuraja un interes etic. Este, deci, vorba de etica modernă a datoriei laice, rigoriste dar şi categorice, potrivit căreia decizia implicită nu este cum să mori ca un martir sau un sfânt, ci cum să ţi faci datoria zilnică. De aceea în prezentul demers legislativ dorim să adoptăm împreună standardele morale ale parlamentarului român. Considerăm că faptele, judecăţile şi standardele parlamentarului trebuie să ţină cont de principiile de drept, principiile propriu-zise ale dreptăţii şi principiile utilităţii. Acestea conturează următoarea concluzie: Uniunea Europeană a experimentat şi dezvoltat în ţările membre un întreg sistem legislativ care reglementează atât sfera vieţii politice cât şi cea a afacerilor, astfel încât politicienii afacerilor şi afaceriştii politicieni să respecte instituirea unor standarde legale şi morale, structurate mai întâi în şi prin principii universale de drept şi apoi pe temeiul ferm al principiilor formale oferite de câmpul infinit al libertăţilor morale, libertăţi asumate şi exprimate inclusiv în comportamentul politic şi cel de afaceri. Consistenţa etică presupune ca normele, valorile şi actele noastre morale să nu fie contradictorii. Experienţa oferită de viaţa parlamentară la nivel mondial dovedeşte că exercitarea mandatului parlamentar conform unui cod etic este o necesitate impusă atât de viaţa socială, cât şi de dezvoltarea personalităţii morale, încât soluţia adoptării de către parlamentele contemporane a unui astfel de cod înseamnă, în primul rând, organizare în vederea acţiunii a valorilor şi normelor morale, identificându-se la nivelul fiecărui membru al Parlamentului presiunea mediului cultural şi social, preţuirea şi încrederea acordată jaloanelor valorice colective şi acceptarea spontană prin convingere asumată, respectiv motivată şi probată. Virtutea nu este nici înnăscută, nici nu poate fi însuşită pe cale pur intelectuală, prin învăţare, ci se formează prin exerciţiul unor facultăţi, astfel încât acestea să fie înzestrate cu anumite dispoziţii habituale şi tocmai de aceea actele prin care se formează trebuie să fie aceleaşi pe care le produce ea însăşi, pentru că prin maniera de a acţiona în relaţiile cu ceilalţi devenim mai drepţi, iar prin felul de a reacţiona, mai stabili şi înţelepţi atitudinal, încât, printr-o constanţă comportamentală şi coerenţă apreciată pliată pe situaţii concrete de viaţă, devenim noi înşine instanţa interioară de autodeterminare morală. Codul pe care îl propunem, al eticii vieţii şi prezenţei parlamentare, presupune exerciţiul permanent al voinţei şi sensibilităţii, în sensul perfectibilităţii practicării unor valori, exprimând autarhia voinţei şi autopoziţionarea personalizată şi creativă în ordinea valorilor, ceea ce va avea drept consecinţă nucleul unor valorizări şi autoaprecieri la nivelul atitudinii morale, devenind suportul unor noi valori morale ale participării comunitare, astfel încât competiţia şi cooperarea, dilemele morale şi jocurile politice „strategice” să fie relevante şi pentru tabloul virtuţilor unei epoci, unde nu doar conflictele morale, ci mai ales cele ce ţin de reciprocitate şi contract social, dar şi de mediul de afaceri, revoluţia informatică, globalizare, conferă indispensabilitatea valorilor şi principiilor etice la nivelul elitelor. Prezentul cod al eticii parlamentarului se raportează în mod tradiţional la prudenţă şi la libertate, prin responsabilitate faţă de celălalt şi sub auspiciile conceptului modern de responsabilitate socială a organizării instituţionale. Mai mult, constituie prima tentativă de a atribui Parlamentului o personalitate morală, deci o reală perspectivă cetăţenească asupra intenţionalităţii sub forma sa civilă, dar şi ca formă de management, când, la nivelul comunităţii, ne apare tot mai puţin probabil ca ansamblul să accepte să plătească pentru greşeala unuia dintre membrii săi. Este, fără îndoială, un ansamblu de valori comune la care aderă parlamentarii, considerând că devotamentul faţă de obiectivele instituţionale reprezintă probitate, obligaţie şi, mai ales, consecinţe la nivelul a ceea ce se numeşte îndeobşte „om organizat moral”. Efectul scontat al codului de conduită al parlamentarului român este crearea unui model implicit al responsabilităţii, unde lupta, conflictul, concurenţa sunt nerentabile şi inutile dacă nu evidenţiază reducerea surselor de incertitudine ale cetăţeanului, fidelitatea şi garanţia unei reputaţii civice, calitatea discursului politic, cât şi diminuarea riscului consecinţelor unor decizii inadecvate. Profitul acţiunii morale constă în suportarea „costurilor de comportament”, pentru că, odată stabilit un comportament etic, acesta lucrează în favoarea unei acţiuni morale pe termen lung, exprimând profitul maxim către care tinde societatea, dar şi puterea, legitimarea şi, mai ales, urgenţa cu care se vor putea desfăşura mutaţii semnificative astăzi, când realităţile globalizării pe de o parte, dar şi integrării în comunitatea europeană pe de altă parte, sunt singura perspectivă reală de devenire a României. La baza elaborării prezentului cod de conduită al parlamentarului român au stat texte internaţionale şi europene , cât şi Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită al funcţionarilor publici (M.O.157 din 23.02.2004), precum şi: Paliament: Its Place, Ethics, Rights and Practice (Australian Study of Parliament Group), Code of Ethics for Parliament Arians (The National Association of Parliamentarians and The American Institute of Parliamentarians), Cod of Ethics of Members of the House of Representatives (Malta, June 1995), Code of Conduct for Elected Members of the ANC (South Africa, 1994), The Seven Principles of Public Life (Nolan Committee, UK, 1995). Menţionăm cele şapte principii ale vieţii publice care stau la baza elaborării majorităţii codurilor de etică parlamentară din lume:
Posted on: Sat, 23 Nov 2013 13:22:49 +0000