COMUNICAT DE PRESĂ 29.10.2013 - 15:47 În ziua de 29 - TopicsExpress



          

COMUNICAT DE PRESĂ 29.10.2013 - 15:47 În ziua de 29 octombrie 2013, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.81 alin.(3) şi ale art.348 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă este neconstituţională. Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului. COMPARTIMENTUL RELAŢII EXTERNE, RELAŢII CU PRESA ŞI PROTOCOL AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
Posted on: Tue, 29 Oct 2013 15:58:17 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015