COMUNICAT DE PRESĂ Deputatul conservator Ion Diniţă cere - TopicsExpress



          

COMUNICAT DE PRESĂ Deputatul conservator Ion Diniţă cere implicarea autorităţilor locale în diminuarea fenomenului câinilor comunitari ÎNTREBARE Adresată: Domnului Viceprim-Ministru Liviu-Nicolae Dragnea, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. De către: Deputat PC de Braşov, Ion Diniţă Obiectul întrebării: Implicarea autorităţilor locale în diminuarea fenomenului câinilor comunitari. Stimate domnule viceprim-ministru, Autorităţile locale din oraşele României nu reuşesc să colaboreze activ cu ONG-urile care se ocupă de adopţiile câinilor comunitari, astfel încât numărul românilor care ajung la spital muşcaţi de maidanezi este în continuă creştere. Există multe asociaţii care pregătesc câinii de pe străzi pentru adopţie, aceştia fiind deparazitaţi şi educaţi, iar unele ONG-uri folosesc voluntari care se ocupă de locatarii acestor adăposturi. Consider că autorităţile locale trebuie determinate să se implice mai mult în găsirea unor spaţii pentru câinii comunitari, iar dvs. le puteţi sugera idei în acest sens. Vă întreb cu respect: 1. Există o statistică oficială la nivel naţional cu privire la câinii găzduiţi în adăposturi? 2. Care este prevederea legală privind obligativitatea autorităţilor locale de a îngriji câinii de pe străzi? Solicit răspuns scris. Deputat PC de Braşov, Ion DINIŢĂ
Posted on: Tue, 06 Aug 2013 14:44:02 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015