CRITICA PROIECTULUI DE LEGE REFERITOR LA EXPLOATAREA MINIERĂ DE LA ROŞIA MONTANĂ Alburnus Maior 2013 Autori: Dr.Liviu Marius Harosa -Lect.univ. Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, Avocat Ștefania Simion - Consilier juridic - Asociația Alburnus Maior, Roșia Montană Anca Ciupa - Absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, masterand la Diplomatische Akademie Wien Alexandra Cristoloveanu - Absolvent al Facultăţii de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai, notar public stagiar, Camera Notarilor Publici Brașov A. Motivarea încalcă grav prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată şi actualizată A1. Expunerea de motive a proiectului de lege nu face referire la practica instanţelor naţionale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului Potrivit art. 13 lit d, art. 21 şi art. 22 alin. 2 ale Legii nr. 24/2000 proiectul de act normativ trebuie corelat cu dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi ale protocoalelor adiţionale la aceasta, ratificate de România, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Totodată, este necesar a se avea în vedere în activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului, practica instanţelor judecătoreşti în aplicarea reglementărilor în vigoare, doctrina juridică în materie şi, precum am precizat mai sus, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Lecturând motivarea proiectului de lege, se poate deduce că acesta nu respectă hotărârile instanţelor judecătoreşti în materie, încălcându-se astfel autoritatea de lucru judecat, şi nici hotărârile date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în această privinţă prin mai multe decizii relevante: Cauza Tătar contra România, hotărârea din 27 ianuarie 2009, Cauza Ockan şi alţii contra Turcia, hotărârea din 28.03.2006 şi Cauza Taskin contra Turcia, hotărârea din 10.11.2004, starea de fapt fiind similară. În prima dintre aceste cauze, reclamanţii, tată şi fiu, locuitori ai oraşului Baia Mare, s-au adresat Curţii Europene în 2001. Ei s-au plâns că autorităţile române nu au reglementat de manieră eficace folosirea cianurii şi a altor substanţe toxice de către Transgold SA Baia Mare (fosta Aurul SA Baia Mare) în procesul tehnologic de extragere a aurului. Ca urmare a acestui proces tehnologic, vieţile celor doi, care locuiau la 100 de metri de fabrica Aurul, au fost puse în pericol. Curtea Europeană a constatat că autorităţile române nu au impus societăţii Transgold condiţii de funcţionare apte să evite producerea unor prejudicii mediului şi sănătăţii umane. Mai mult, au permis acestei societăţi să funcţioneze şi după accidentul din ianuarie 2000, încălcând principiul precauţiei care ar fi impus o diminuare a activităţii atâta timp cât existau serioase îndoieli cu privire la siguranţa procesului tehnologic. Concluziile studiilor de mediu pe baza cărora s-a permis funcţionarea fabricii Aurul nu au fost niciodată aduse la cunoştinţa publicului, care nu a avut posibilitatea de a le contesta. Deşi dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor privind mediul este garantat, autorităţile române au continuat să îl ignore chiar şi după producerea accidentului din ianuarie 2000. În cauzele contra Turciei, societăţile comerciale au obţinut dreptul de a exploata în anumite regiuni zăcămintele de aur existente, prin folosirea unor tehnici de cianurare pentru extragerea aurului. Autorizaţiile de exploatare a aurului au fost anulate în instanţă, ele nefiind conforme cu interesul general, prezentând riscuri pentru sănătate şi mediu. În baza unor noi rapoarte care afirmau că au fost reduse riscurile menţionate în hotărârile judecătoreşti, Guvernul turc a emis noi autorizaţii care permiteau exploatarea aurului cu cianuri. Curtea a constatat că dreptul la un mediu sănătos intră sub incidenţa art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi anume dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, implicând obligaţia statului de a evita încălcările arbitrare din partea autorităţilor publice şi obligaţia statului de a adopta măsuri rezonabile şi adecvate pentru protejarea dreptului. Curtea a recunoscut interesul pe care autorităţile interne îl pot avea în a menţine activităţile economice, apreciind totuşi că acest interes nu poate să prevaleze asupra dreptului persoanelor interesate de a beneficia de un mediu echilibrat şi care să nu le afecteze sănătatea. Pericolul pe care îl reprezintă utilizarea cianurilor în procesul tehnologic, în ce priveşte riscul de poluare a pânzei freatice şi distrugerea ecosistemului local, aduce atingere dreptului la un mediu sănătos. Astfel, Curtea a stabilit că în speţele evocate mai sus a existat o încălcare din partea statului turc a art. 8 şi a art. 6, dreptul la un proces echitabil, din Convenţie. Prin permiterea exploatării aurului, garanţiile procedurale de protecţie a vieţii private şi familiale au rămas fără efect iar faptul că autorităţile au ignorat lungi perioade de timp hotărâri judecătoreşti definitive a făcut inutil recursul la justiţie al reclamanţilor, ceea ce echivalează cu o violare a art. 6. Sintetizând cele expuse mai sus, se poate observa faptul că motivarea proiectului de lege încalcă dispoziţiile Legii nr. 24/2000, ce stabileşte obligativitatea de a se avea în vedere jurisprudenţa Curţii, impunându-se o practică contrară, neconformă orientării Curţii de la Strasbourg. Totodată, motivarea proiectului de lege încalcă art. 21 din Legea 24/2000, care vorbeşte de obligativitatea respectării practicii instanţelor judecătoreşti în aplicarea reglementărilor în vigoare. Menţionăm cu titlu exemplificativ: Decizia civilă nr. 2571/2011, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul cu nr. 7774/117/2011; Sentinţa civilă nr. 157/F/CA-Fisc/26.11.2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – soluţie menţinută şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4607/9.12.2008. Aceste hotărâri au anulat diferite acte administrative emise de autorităţile publice pentru începerea exploatărilor în perimetrul de la Roşia Montană. A2. Motivarea proiectului de lege nu conţine o evaluare preliminară a impactului asupra mediului şi nici o evaluare a impactului asupra noilor reglementări privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului Evaluarea impactului asupra mediului precum şi asupra reglementărilor în materia drepturilor şi libertăţilor a proiectului de lege este o obligaţie prevăzută de art. 7 alin. 1 şi alin. 3^1 din Legea nr. 24/2000. La pag. 8 a Expunerii de motive a proiectului de lege se menţionează faptul că în privinţa impactului asupra mediului „prezentul act normativ nu se referă la acest subiect”, iar în privinţa impactului social, singura coordonată care e oferită este că acest proiect „va crea locuri de muncă”. De altfel, din întreaga motivare oferită se poate deduce că singurul factor avut în vedere este „relansarea economică” a ţării. În ceea ce priveşte locurile de muncă, aşa cum reiese din Acordul privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, anexă a proiectului de lege, vor fi 2.300 de locuri de muncă în faza de construire a facilităţilor de exploatare şi producţie, în perioada iunie 2014 şi noiembrie 2016, şi 900 de locuri de muncă în faza de exploatare, care se preconizează că va dura aproximativ 16 ani. Însă la sfârşitul acestei perioade, care nu este una foarte îndelungată, populaţia din zonă va rămâne din nou fără locuri de muncă şi, ceea ce este cel mai grav, într-un mediu înconjurător distrus. Astfel, impactul social pe care mizează proiectul de lege nu este unul care să aducă o reală soluţionare a problemei lipsei locurilor de muncă în zonă. Referitor la impactul asupra mediului, considerăm inadmisibil ca un proiect de lege care se referă la exploatarea minereurilor auro-argentifere prin folosirea unor tehnologii controversate (care pot aduce grave prejudicii mediului înconjurător şi cu care majoritatea populaţiei nu este de acord) să prevadă expres la secţiunea destinată impactului asupra mediului faptul că „prezentul act normativ nu se referă la acest subiect”, ignorând astfel, voit, un element esenţial pe care ar fi trebuit să îl aibă în vedere. Ar fi fost necesară o analiză temeinică a tuturor riscurilor pe care le presupun aceste tehnologii pentru a se putea decide în cunoştinţă de cauză dacă „relansarea economică” a ţării justifică distrugerea mediului înconjurător. A3. Motivarea proiectului de lege nu indică dificultăţile care pot apărea în procesul de implementare a reglementărilor propuse Art. 33 din Legea nr. 24/2000 prevede, printre scopurile elaborării studiului de impact, necesitatea evidenţierii dificultăţilor care ar putea apărea în procesul de punere în practică a reglementărilor propuse. În expunerea de motive nu sunt menţionate astfel de dificultăţi, deşi ele există cu certitudine (problemele de mediu, de respectare a dreptului de proprietate, de respectare şi protejare a patrimoniului cultural etc.). Mai mult chiar, sunt vizate exclusiv avantajele pe care le-ar putea aduce acest proiect, care, aşa cum am mai precizat, sunt numai de ordin economic, iar acolo unde ar putea fi evidenţiate unele dificultăţi, acestea fie sunt ignorate total, fie întâlnim menţiunea „prezentul act normativ nu se referă la acest subiect”. Aceeaşi menţiune apare în cadrul secţiunii „Informaţii privind procesul de consultare cu organizaţiile neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate”. Dat fiind faptul că este de notorietate opoziţia manifestată de o serie de organizaţii neguvernamentale şi institute de cercetare, dintre care amintim chiar Academia Română, cel mai înalt for ştiinţific din România, Uniunea Arhitecţilor din România, Ordinul Arhitecţilor din România, ICOMOS, Universitatea ”Babeş- Bolyai”, Academia de Studii Economice Bucureşti etc. precum şi opoziţia manifestată de o mare parte a populaţiei, consultarea acestora era o etapă care sub nicio formă nu ar fi trebuit ignorată. A4. Motivarea proiectului de lege nu arata considerentele pentru care proiectul este declarat ca fiind de utilitate publica Proiectul minier de la Roşia Montană este declarat ca fiind „de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit” (art. 3 alin. 2 din Proiect). Cu toate acestea, nu există în legislaţia actuală conceptul de „interes naţional deosebit”, ci doar acelea de „utilitate publică” şi „interes naţional”. Motivarea se rezumă la o apreciere superficială, lipsită de conţinut, susţinându-se doar că acest proiect Trebuie să reprezinte o prioritate pentru legiuitorul român, deoarece doar astfel se poate asigura o implementare rapidă şi coerentă a unor proiecte care vizează relansarea economică a României. Singurul argument oferit pentru a motiva acest interes public deosebit este cel economic, excluzându-se ceilalţi factori care contribuie la declararea utilităţii publice şi a interesului naţional. Textul încalcă astfel art. 8 alin. 4 din Legea nr. 24/2000, care declară obligatorie formularea într-o manieră clară a textului legislativ, ca şi nefolosirea unor termeni cu încărcătură afectivă. În motivare se mai oferă ca argument art. 6 din Legea nr. 33/1994, care vorbeşte de faptul că lucrările miniere sunt de utilitate publică, concluzionând că Se impune declararea Proiectului prin lege ca fiind de utilitate publică şi de interes naţional deosebit. Cu toate acestea, Art. 6 al Legii 33-1994 stipulează că sunt de utilitate publică şi „salvarea, protejarea şi punerea în valoarea a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice”. Aceste elemente nu au fost avute în vedere pentru declararea interesului public naţional deosebit în cazul proiectului minier amintit. Potrivit actualei legislaţii, capitolul 2 al Legii nr. 33/1994, esenţială procedurii de declarare a utilităţii publice este chiar analiza de la caz la caz a existenţei interesului local sau naţional, concretizată într-o cercetare prealabilă ce stabileşte dacă există elemente care să justifice interesul naţional sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care susţin necesitatea lucrărilor. Or în justificarea interesului public deosebit în motivarea proiectului de lege s-au avut în vedere doar avantajele economice pe care operaţiunea minieră le-ar aduce. Motivarea proiectului de lege abundă în generalizări nepermise şi termeni vagi şi lipsiţi de conţinut, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că elaborarea proiectului de lege nu a fost precedată de o activitate de documentare şi analizare ştiinţifică, singurul scop urmărit fiind acela de a accelera autorizarea operaţiunii miniere. B. Analiza propunerii legislative pe domenii şi articole Propunerea legislativă conţine o serie de prevederi care încalcă grav Constituţia, tratate şi convenţii internaţionale ratificate de România şi o serie de Directive europene transpuse de România în legislaţia internă. Dacă ar fi adoptate în forma propusă, prevederile amintite ar restrânge în mod dramatic drepturi garantate constituţional la proprietatea privată, acces liber la justiţie, mediu sănătos, moştenire culturală. Prevederile amintite ar submina totodată obligaţii şi competenţe vitale ale diferitelor autorităţi publice cu rol în aprobarea şi emiterea diferitelor acte de reglementare în domeniul mediului, mineritului, urbanismului, lucrărilor de construire, protecţiei patrimoniului natural şi cultural de interes naţional. B1. Mandatarea REMIN de a vinde către RMGC bunuri proprietate publică încalcă atribuţiile judecătorului sindic şi ale administratorului judiciar Prin Art. 4 pct 5 al proiectului de lege se mandatează Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN S.A, pentru a face demersurile necesare pentru vânzarea către RMGC, în condiţiile reglementate de Legea nr 85/2006 privind procedura insolvenţei, a imobilelor deţinute de REMIN în perimetrul minier Roşia Montană. REMIN e companie naţională de stat, aflată în subordinea Ministerului Economiei, cu capital integral de stat. În prezent se află în reorganizare judiciară, planul de reorganizare fiind depus la grefa Tribunalului Maramureş, potrivit Notei de fundamentare la OUG nr. 39/2013, din 30.04.2013, privind preluarea de către Administrarea Activelor Statului a creanţelor bugetare restante asupra Companiei Naţionale de Metale Preţioase şi Neferoase REMIN SA, Baia Mare, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent. Planul de reorganizare a fost comunicat creditorilor companiei, însă potrivit Notei de fundamentare, aceştia nu s-au pronunţat cu privire la acceptarea lui, în consecinţă planul nu a fost confirmat de judecătorul sindic. Totodată, având în vedere că e vorba de o companie naţională cu capital integral de stat, bunurile aflate în proprietate sunt bunuri publice, care trebuie supuse regimului special, potrivit Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, fiind nevoie de hotărârea Guvernului pentru a fi scoase din domeniul public. Proiectul de lege încalcă prevederile cuprinse în Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, ţinând cont de situaţia în care se află compania REMIN, planul de reorganizare nefiind confirmat de judecătorul sindic. Practic, indirect, se aduce atingere atribuţiilor administratorului judiciar şi ale judecătorului sindic, pentru a se accelera procesul de vânzare a bunurilor aflate în proprietate publică. Se poate vorbi şi de o imixtiune a legislativului în atribuţiile justiţiei, încălcându-se principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, fapt prevăzut în Constituţie la art. 1 alin. 4. B2. Mandatarea unor autorităţi publice de a atribui direct contracte de concesiune pe seama RMGC asupra unor imobile proprietate publică încalcă principiile tratamentului egal, nediscriminării şi liberei concurenţe în atribuirea concesiunilor Art. 4 punctul 7 şi Art. 5, pct. II, alin. 1 vizează obligaţia instituţiilor sau autorităţilor publice centrale sau locale care deţin drepturi de administrare şi/sau proprietate asupra imobilelor necesare exploatării miniere din perimetrul minier Roşia Montană şi asupra cărora statul român şi/sau unităţile administrativ teritoriale deţin un drept de proprietate publică sau privată ca în termen de 45 de zile de la solicitarea titularului Licenţei de exploatare să încheie cu acesta contracte de concesiune pentru imobilele în cauză. În cazul bunurilor proprietate publică, art. 14 al OUG nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică stipulează că contractele de concesiune se pot atribui prin două modalităţi, prin licitaţie şi negociere directă şi doar în urma unui studiu de oportunitate aprobat de concedent. Or prezentul proiect de lege vorbeşte de o atribuire directă a bunurilor din proprietatea publică a statului, autorităţile publice fiind obligate ca în termen de 45 de zile să încheie contractele de concesiune, fapt ce contravine OUG nr. 54/2006. Pe de altă parte, şi dacă am vorbi de o procedură de excepţie pe care acest articol o instituie, aceasta ar trebui să fie temeinic reglementată, pentru a nu se înfrânge principiile care stau la baza atribuirii contractelor de concesiune, precum principiul transparenţei, tratamentului egal, proporţionalităţii, nediscriminării şi libera concurenţă (art. 13 din OUG nr. 54/2006). B3. Instituirea unui termen nelimitat de valabilitate a avizelor obţinute de RMGC încalcă principiul legalităţii procedurilor de autorizare Art. 4 punctul 9 lit b stabileşte faptul că în cazul în care, după emiterea avizelor/ acordurilor/ autorizaţiilor cu privire la proiectul minier, intervin elemente noi sau se modifică condiţiile care stau la baza emiterii lor, autorităţile competente vor emite alte acte administrative sau le vor revizui pe cele existente. În acest scop se stipulează că în privinţa actelor premergătoare Toate actele premergătoare aferente procedurii de avizare şi autorizare îndeplinite anterior în vederea emiterii actelor de reglementare, în măsura în care nu au fost invalidate, îşi vor păstra valabilitatea şi vor fi utilizate de către autorităţile competente la emiterea noilor acte de reglementare. Potrivit actualei legi a minelor 85/2003, Art. 43 alin. 1, în măsura în care are loc modificarea condiţiilor avute în vedere la emiterea actelor administrative, titularii acestor activităţi trebuie să solicite emiterea de noi autorizaţii, acorduri, avize, aprobări. Se poate subînţelege din textul amintit că, pentru emiterea noilor acte administrative, e nevoie de depunerea unei noi documentaţii care să susţină noua modificare. În consecinţă, dacă se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii actelor administrative, e nevoie de o nouă serie de acte premergătoare, tocmai pentru a se asigura transparenţa şi corectitudinea procedurii. Proiectul de lege prevede posibilitatea ca aceste acte premergătoare să fie folosite la nesfârşit, oricâte modificări ar surveni la baza emiterii actelor administrative, motivul fiind acela al evitării duplicării. S-ar ajunge astfel, la situaţia absurdă ca aceste acte să poată fi folosite oricând pentru legitimarea unor activităţi care nu mai presupun aceleaşi condiţii, tocmai pentru a facilita acordarea de noi autorizaţii, încălcându-se procedura legalităţii actului administrativ. Acelaşi raţionament poate fi aplicat şi pct. 10 al art. 4 al proiectului de lege, care prevede posibilitatea obţinerii mai multor autorizaţii de construire, utilizând în acest scop avizele, permisele şi acordurile emise anterior. Astfel, avizele îşi vor produce efectele juridice la infinit. O asemenea propunere legislativă este absurdă şi încalcă un principiu fundamental al procedurilor de autorizare desfăşurate de autorităţile publice şi anume principiul legalităţii. Potrivit acestuia, orice act administrativ emis de autorităţile publice trebuie să fie conform cu actele cu forţă juridică superioară şi să fie emis ca urmare a parcurgerii procedurilor administrative în vigoare. Dat fiind că majoritatea avizelor şi a actelor premergătoare (avizele de urbanism, privind sănătatea populaţiei, privind protecţia mediului etc.) au termene de valabilitate strict reglementate prin legi speciale, propunerea legislativă înfrânge cu evidenţă principiul enunţat. B4. Posibilitatea RMGC de a obţine reconfigurarea perimetrului minier reprezintă o ingerinţă în atribuţiile exclusive ale autorităţii administrative şi încalcă principiul legalităţii Art. 4 punctul 13 permite Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, ca, la cererea RMGC, să „reconfigureze” perimetrele licenţelor de exploatare adiacente perimetrului minier. Potrivit actualei Legi a minelor nr. 85/2003, art. 19 alin. 2, lista perimetrelor de exploatare se stabileşte de către autoritatea competentă (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale) prin ordin care se publică în Monitorul Oficial. Perimetrele de exploatare sunt stabilite anterior acordării licenţelor de exploatare, configurarea lor reprezentând o atribuţie exclusivă în sarcina autorităţii competente. Având în vedere că ele sunt stabilite înainte de acordarea licenţelor de exploatare, companiile care solicită aceste licenţe nu au dreptul de a interveni în procesul de stabilire a perimetrelor de exploatare, nici măcar la cerere, activitatea lor începând doar în momentul în care autoritatea publică a publicat oferta de concesiune a perimetrului minier. Prin conferirea atribuţiei de a interveni în hotărârile autorităţii administrative, pentru a se reconfigura perimetrele, RMGC dobândeşte indirect drepturi care îi conferă un tratament preferenţial faţă de restul investitorilor. Conform proiectului de lege, perimetrul minier al RMGC nu are limite fixe, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale fiind obligată să îl reconfigureze oricând la cererea RMGC în afara oricărei proceduri de reglementare. Totodată, o astfel de „reconfigurare” a perimetrelor licenţelor de exploatare adiacente perimetrului minier ar echivala cu o modificare a acelor licenţe de exploatare, dat fiind că perimetrele în care se execută activităţile miniere sunt stipulate în conţinutul licenţei, aprobate prin Hotărâre de Guvern. Cererea de modificare a licenţei ar trebui însoţită de aceeaşi documentaţie ca aceea prevăzută de art. 20 din Legea nr. 85/2003 pentru acordarea licenţei. Posibilitatea modificării perimetrului licenţei în afara oricărei proceduri aduce din nou atingere principiului legalităţii şi poate genera abuzuri grave din partea titularilor de licenţe care pot astfel solicita iniţial autorizarea lucrărilor miniere într-un perimetru restrâns, evitând procedurile ample şi complexe de evaluare a impactului asupra mediului, precum şi asupra patrimoniului cultural. B5. Procedura de expropriere propusă încalcă garanţiile conferite dreptului de proprietate de dispoziţiile constituţionale Art. 5 pct II 1 stabileşte faptul că exproprierea imobilelor necesare pentru realizarea proiectelor miniere de exploatare declarate de utilitate publică se va face în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean sau local. Totodată, prevede Pentru exproprierea imobilelor necesare realizării proiectelor miniere prevăzute la alin. (1), expropriator este Statul român, reprezentat de Ministerul Economiei, acţionând prin titularii licenţelor de exploatare, la solicitarea acestora. Procedura şi obligaţiile prevăzute în sarcina expropriatorului de Legea nr. 255/2010 […] vor fi efectuate de Statul român, reprezentat de Ministerul Economiei, acţionând prin titularii licenţelor de exploatare. Plata despăgubirilor către proprietari se va face de către reprezentantul desemnat al expropriatorului sau de către titularul licenţei de exploatare din bugetul propriu, după caz. şi aceea că aplicarea procedurii de expropriere se va face fără a fi necesară aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi proiectelor miniere respective. În procedura de expropriere specială propusă, Statul ar ajunge să fie reprezentat „prin titularul de licenţă”. O asemenea prevedere ar fi profund neconstituţională, aducând atingere însuşi principiului suveranităţii naţionale şi ar înfrânge orice garanţie şi ocrotire conferită dreptului de proprietate privată la care ţinteşte actualul cadru legal destinat procedurilor de expropriere şi stabilire a despăgubirilor. Introducerea prevederii conform căreia titularul licenţei reprezintă Statul în procedura de expropriere şi plăteşte despăgubirile demonstrează încă o dată că intenţia iniţiatorilor acestei propuneri legislative este substituirea autorităţilor statului român cu companii private care pot deţine la un moment dat licenţe de exploatare în România, investindu-le pe acestea din urmă, în mod abuziv şi discriminatoriu, cu atribute de exercitare a unor puteri statale. De asemenea, atributul plăţii despăgubirilor pentru bunurile expropriate nu poate aparţine, conform legislaţiei româneşti aplicabile şi aşa cum CEDO a statuat în numeroase cauze, decât Statului, care acţionează în interesul general al colectivităţii şi care dobândeşte, prin expropriere, dreptul de proprietate publică asupra imobilelor. Despăgubirea pentru bunurile expropriate se consideră ca fiind despăgubiri pentru o pagubă cauzată proprietarului printr-un act administrativ legal al administraţiei. Aceste prejudicii nu pot fi considerate ca vătămări cauzate unor drepturi ale indivizilor, pe care aceştia le pot opune statului, ci numai ca nişte prejudicii aduse situaţiei juridice a indivizilor în calitatea lor de membri ai comunităţii naţionale sau de cetăţeni ai statului. Potrivit dispoziţiilor constituţionale care reglementează instituţia juridică a exproprierii (art. 44 alin. 3 şi alin. 5) şi celorlalte acte normative speciale în materia exproprierilor adoptate în aplicarea dispoziţiilor constituţionale, dreapta şi prealabila despăgubire acordată proprietarilor imobilelor expropriate nu este consecinţa răspunderii statului pentru prejudicii create prin actul administrativ legal al exproprierii. Dimpotrivă, despăgubirea constituie o justă indemnizaţie, proporţională cu valoarea bunului expropriat, fără a avea caracterul unui preţ de cumpărare impus de stat şi fără a putea constitui o restituire în bani a valorii bunului expropriat. Sub acest aspect, cum a statuat şi instanţa supremă (Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr. 1423 din 16 aprilie 1999, publicată în Buletinul jurisprudenţei, Culegere de decizii pe anul 1999, pp. 74-76), la calculul cuantumului despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de acestea. În materia exproprierilor, soluţionarea cererilor de expropriere precum şi întinderea despăgubirilor sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază este situat imobilul propus spre expropriere. Prin aceste sentinţe judecătoreşti se constată creanţe certe, lichide şi exigibile, reprezentând despăgubiri acordate proprietarilor de imobile expropriate, astfel statul sau unităţile administrativ-teritoriale care dobândesc prin expropriere dreptul de proprietate publică asupra acestor imobile au obligaţia, potrivit art. 21 alin. 5 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice republicată, de a înscrie în bugetele locale sau în bugetul de stat, după caz, aceste creanţe reprezentând despăgubiri. Proiectul de lege vorbeşte în continuare de atribuirea directă de către titularul dreptului de administrare asupra imobilelor expropriate către titularul licenţei de exploatare a dreptului de concesiune asupra imobilelor expropriate. Se are în vedere din nou o „procedură specială” nereglementată, tocmai pentru a se facilita şi a se evita stipulaţiile legale referitoare la darea în concesiune. Mai mult decât atât, conform proiectului de lege, Art. 62 alin. 11 Titularul licenţei de exploatare are obligaţia de a începe lucrările de construcţii necesare pentru desfăşurarea activităţilor miniere în termen de cel mult 3 ani de la data finalizării procedurii de expropriere. Conform Legii nr.33/1994, art. 35, termenul în care trebuie să se înceapă lucrările este de un an, prevăzându-se că, dacă lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică. Din nou are loc modificarea dispoziţiilor legale în favoarea RMGC, şi mai mult decât atât, proiectul de lege nici măcar nu prevede o sancţiune pentru situaţia în care lucrările nu ar începe în trei ani. În concluzie, în absenţa declarării utilităţii publice conform unei proceduri stabilite prin lege, în condiţiile reprezentării Statului printr-o entitate privată şi ale restrângerii rolului instanţei de judecată, procedura de expropriere propusă este neconstituţională şi inadmisibilă într-un stat de drept. B7. Limitarea în timp a procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului pentru planurile de urbanism aferente zonelor miniere aduce atingere dreptului publicului de a participa la luarea deciziei Art. 5 pct II 3 propune ca În măsura în care sunt necesare potrivit legii, procedurile de evaluare de mediu cu privire la planurile de amenajare şi/sau documentaţiile de urbanism referitoare la zonele aferente proiectelor miniere, conform legislaţiei în vigoare, se vor efectua în termen de maxim 3 luni de la formularea cererii privind emiterea avizului de mediu, sub condiţia depunerii documentelor şi informaţiilor solicitate de autoritatea competentă. Procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru planuri şi programe (evaluarea strategică de mediu) este reglementată de Hotărârea de Guvern 1076/2004. De asemenea, Protocolul privind evaluarea strategică de mediu la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier adoptată la Espoo la 25 februarie 1991 (numit în continuare ‚Protocolul’), semnat de 35 de guverne şi de Comunitatea Europeană în mai 2003 la Kiev a intrat în vigoare la 11 iulie 2010. Acest tratat internaţional a fost ratificat de România prin Legea nr. 349 din 11 noiembrie 2009, prin urmare România are obligaţia de a adopta măsuri legislative şi administrative de aplicare a protocolului, printre care se află şi adaptarea procedurii naţionale de efectuare a evaluării strategice de mediu. Conform Protocolului, evaluarea strategică de mediu este o procedură complexă care presupune Evaluarea posibilelor efecte asupra mediului, inclusiv asupra sănătăţii, care implică definirea domeniului unui raport de mediu şi elaborarea lui, desfăşurarea participării şi consultării publicului, precum şi luarea în considerare a raportului de mediu şi a rezultatelor participării şi consultării publicului în cadrul unui plan sau program. Chiar şi cea mai puţin complexă procedură de evaluare strategică de mediu durează între 8 şi 12 luni, deoarece, aşa cum am arătat mai sus, presupune întocmirea unui raport de mediu, analizarea acestuia de autorităţile interesate, consultarea publicului în toate etapele luării deciziei. Cu atât mai mult în cazul unor operaţiuni miniere la scală largă implicând folosirea cianurilor şi utilizarea unor suprafeţe mari de teren, care au prin însuşi efectul legii un impact semnificativ asupra mediului transfrontalier (caz în care este obligatorie consultarea statelor vecine potenţial afectate), procedura de evaluare strategică de mediu poate dura ani de zile. Pentru a exemplifica, în cazul exploatării miniere în carieră deschisă pe bază de cianuri propuse în localitatea Certejul de Sus, Jud. Hunedoara, de către compania Deva Gold S.A., evaluarea strategică de mediu a început în 31.10.2007 şi a fost finalizată în 14.06.2012. Reducerea unei proceduri atât de complexe la cel mult 3 luni de la efectuarea cererii de către compania minieră este în mod evident şi o limitare drastică a termenelor de participare a publicului interesat/ afectat la luarea deciziei, principiu fundamental prevăzut de Protocol şi de Hotărârea de Guvern 1076/2004. Limitarea în timp a acestei proceduri avută în vedere de proiectul de lege este în primul rând nemotivată. Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de lege nu conţine nicio justificare pentru care termenele în care această procedură trebuie finalizată şi deci în care publicul poate participa ar trebui atât de drastic reduse. Reducerea termenelor în care publicul poate participa pune organizaţiile şi publicul interesat într-o imposibilitate efectivă de a se informa asupra planului propus, de a colecta informaţii tehnice şi independente de titularul planului privind posibilele efecte ale planului asupra mediului şi sănătăţii şi de a formula comentarii tehnice şi pertinente privind impactul preconizat al planului. ‘Posibilitatea de a participa’ la care se referă Protocolul este un drept concret şi efectiv, nu iluzoriu şi teoretic. Trebuie avută în vedere şi aplicarea prevederilor Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu (Convenţia Aarhus), respectiv pilonul II - participarea publicului la luarea deciziei în probleme de mediu. În mod evident, posibilitatea de a participa este condiţionată de acordarea unor intervale de timp suficiente şi rezonabile astfel încât publicul să aibă destul timp pentru a studia informaţiile referitoare la plan/program şi a-şi forma o opinie. În cazul de faţă, durata de 3 luni la care se limitează procedura de evaluare strategică de mediu, şi deci şi participarea publicului, este total nerezonabilă şi o abatere de la principiile Protocolului precum şi ale Convenţiei de la Aarhus. B8. Posibilitatea RMGC de a reloca un monument al naturii încalcă obligaţia statului de protejare a unor bunuri ale patrimoniului natural de interes naţional Art. 8 al proiectului de lege prevede Prin excepţie de la prevederile art. 47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, RMGC va reloca monumentul naturii „Piatra despicată”, în scopul protejării acestuia. După finalizarea procedurilor de relocare, regimul de protecţie se transferă asupra noului amplasament şi încetează cu privire la amplasamentul iniţial. OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice transpune în legislaţia internă prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatice. Conform Art. 6 al OUG 57/2007 Instituirea regimului de arie naturală protejată este prioritară în raport cu orice alte obiective, cu excepţia celor care privesc: a)asigurarea securităţii naţionale; b)asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor; c)prevenirea unor catastrofe naturale. Iar conform Art. 8 (1)Instituirea regimului de arie naturală protejată se face: […] b)prin hotărâre a Guvernului, pentru rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei, geoparcuri, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică; Noţiunile de relocare a unui monument al naturii, proceduri de relocare sau regim de protecţie al amplasamentului nou/iniţial la care proiectul de lege face referire nu sunt prevăzute de OUG 57/2007 şi nici de legislaţia conexă privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Cu atât mai puţin reprezintă măsura de “relocare” a unui monument natural o măsură de protejare a acestuia. Noţiunile sunt, de asemenea, nedefinite în ansamblul reglementărilor propuse. Prin urmare, limbajul folosit nu este unul juridic, fiind prin urmare neadecvat unei propuneri legislative. Folosirea unor termeni vagi, neconsacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea propusă, duce la încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea 24/2000, Art. 36 (1), porivit cărora Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc dar şi ale Art. 37 (2) potrivit cărora Dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devine obligatoriu pentru actele normative din aceeaşi materie. Prevederea ca regimul de protecţie al amplasamentului iniţial să se transfere asupra noului amplasament pe care este „relocat” monumentul natural este o nouă ingerinţă nepermisă în atribuţiile exclusive ale autorităţii administrative – în acest caz Guvenul – de a stabili prin hotărâre regimul de protecţie al monumentelor naturii. C. Alte dispoziţii propuse de proiectul de lege prin care se creează diferenţieri nepermise ale titularilor de licenţe miniere faţă de alţi operatori economici şi se încalcă principiul constituţional al egalităţii în faţa legii Dispoziţiile arătate încalcă principiile statuate în art. 16 alin. 2 din Constituţie, deoarece stabilesc prin actul normativ propus diferenţieri nejustificate între titularii licenţelor de exploatare din industria mineritului şi alţi operatori economici din alte ramuri. Pe de altă parte, aceste înlesniri pot fi considerate ajutoare de stat, interzise prin Tratatul asupra UE. C1. Art. 5, pct. II. 3, alin. 2) Procedura de evaluare de mediu cu privire la planurile de amenajare a teritoriului şi/sau la documentaţiile de urbanism referitoare la zonele care includ perimetre miniere va putea fi efectuată şi concomitent sau ulterior procedurii de evaluare a impactului asupra mediului cu privire la proiectele miniere. Potrivit Legii 350/2001 şi Hotărârii de Guvern 1076/2004, după parcurgerea procedurii de evaluare strategică de mediu şi a obţinerii tuturor avizelor prevăzute de lege, pentru propunerea de plan de urbanism zonal (PUZ) făcută de iniţiator, precum şi după aprobarea în consiliul/consiliile locale a planului urbanistic zonal, se poate trece la elaborarea propunerii de proiect care respectă întocmai reglementările aprobate prin PUZ, implicit şi la faza de evaluare a impactului asupra mediului. RMGC nu deţine la momentul de faţă un asemenea plan urbanistic zonal pentru zona de dezvoltare industrială care să corespundă propunerii de proiect minier precum şi cadrului legal actual. Prin certificatul de urbanism nr. 47 din 22 aprilie 2013, Consiliul Judeţean Alba a solicitat RMGC întocmirea unui asemenea PUZ pentru Zona de Dezvoltare Industrială Roşia Montană. RMGC a început însă procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul minier încă din decembrie 2004, nefinalizată la momentul de faţă, prin urmare reglementarea propusă prin proiectul de lege vine ca o „rezolvare” a acestui impediment legal în procedura de autorizare a RMGC. C3. Art. 5 pct II. 4, alin. 2 Perioada de valabilitate a autorizaţiei de construire este de 36 de luni de la data emiterii, interval în care titularul licenţei de exploatare este obligat să înceapă lucrările de construcţii autorizate. În timp ce orice autorizaţie de construire are (potrivit Legii 50/1991, Art. 7, pct. 5) o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care deţinătorul este obligat să înceapă lucrările, RMGC poate începe lucrările în termen de 36 de luni de la data emiterii autorizaţiei de construire, autorizaţia sa fiind valabilă pe termen nelimitat. C5. Art. 5, pct. IV Terenurile forestiere aflate în perimetrul proiectelor miniere declarate de utilitate publică şi de interes public naţional deosebit pot fi incluse, după caz, în intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale [...] În vederea implementării proiectelor miniere, titularii licenţelor de exploatare pot dobândi drepturi reale asupra terenurilor aflate în cadrul perimetrelor miniere, fără a se urma procedurile prevăzute de art. 45 alin. (5) şi următoarele[…] Se propune astfel o excepţie de la art. 7 alin. 4 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, excepţie prin care se permite includerea în intravilanul unităţilor administrativ-teritoriale a terenurilor forestiere aflate în perimetrul proiectelor miniere declarate de utilitate publică şi interes public naţional deosebit. Excepţia este lipsită de coerenţă, având în vedere faptul că art. 7 alin. 4 din Legea nr. 46/2008 vorbeşte de interzicerea includerii pădurilor în intravilan, iar proiectul de lege are în vedere terenurile forestiere. De altfel, potrivit art. 9 alin 1 al Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, actualizată şi Anexei în care se stabilesc care bunuri fac parte din domeniul public al statului (I pct. 4), terenurile forestiere fac parte din domeniul public al statului, iar pentru a le include în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale este nevoie de o hotărâre a Guvernului. Potrivit art. 45, alin. 5 din Codul Silvic, coproprietarii şi vecinii proprietarilor de fond forestier au un drept de preemţiune la cumpărarea de terenuri din fondul forestier aflat în proprietate privată. Prin completarea propusă de proiectul de lege se stabileşte că titularii licenţelor de exploatare pot dobândi drepturi reale asupra acelor terenuri aflate în cadrul perimetrelor miniere, fără a se ţine cont de dreptul de preemţiune al coproprietarilor şi vecinilor, ceea ce duce la o încălcare a dreptului de proprietate, stabilit prin Constituţie la art. 44, prin restrângerea nejustificată a garanţiilor oferite. Acest articol încalcă atât prevederile art. 136 din Constituţie, referitoare la proprietatea publică, cât şi dispoziţiile art. 35 şi 36 din Codul Silvic, lege cu valoare superioară. C6. Art. 7, alin.2 În cazul evidenţierii întâmplătoare de patrimoniu arheologic, lucrările de construire în zona/perimetrul cu patrimoniu arheologic evidenţiat se suspendă în vederea efectuării de cercetări arheologice, fără a se suspenda autorizaţia de construire şi fără a se afecta dreptul RMGC de a executa lucrările necesare activităţilor miniere pe restul suprafeţei de teren ce face obiectul autorizaţiei de construire. Potrivit art. 5, alin 16 al OUG 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic, în cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător, până la descărcarea de sarcină arheologică, autorizaţia de construire se suspendă. În cazul RMGC, prin art.7, alin.2 din proiectul de lege propus, autorizaţia de construire rămâne în vigoare, iar companiei nu îi este afectat dreptul de a executa lucrări miniere pe restul suprafeţei de teren ce face obiectul autorizaţiei de construire. Se creează astfel premisele distrugerii unor bunuri susceptibile de a face parte din patrimoniul arheologic, situate în imediata vecinătate a punctelor în care se desfăşoară lucrări de cercetare arheologică, prin continuarea în acele zone a lucrărilor ce fac obiectul autorizaţiei de construire. C7. Art. 7, alin. 3 Cercetarea arheologică preventivă a terenurilor cu patrimoniu arheologic reperat se va realiza anterior solicitării autorizaţiei de construire pentru terenurile respective. Autorităţile competente vor emite autorizaţiile de construire numai după depunerea de către RMGC a rapoartelor de cercetare arheologică, în care sunt consemnate rezultatele cercetării de salvare prin înregistrare a patrimoniului arheologic, la Ministerul Culturii şi/sau serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, după caz. Se permite, prin urmare, RMGC să nu obţină certificate de descărcare de sarcină arheologică pentru zonele cu patrimoniu arheologic reperat (zone delimitate conform legii în care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza informaţiilor sau a studiilor ştiinţifice care atestă existenţa subterană sau subacvatică de bunuri de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural naţional). Singura obligaţie care subzistă, potrivit articolului, în sarcina RMGC, este cea a realizării cercetării arheologice preventive a terenurilor cu patrimoniu arheologic reperat. În absenţa unui certificat de descărcare de sarcină arheologică (care se supune, de regulă, aprobării Comisiei Naţionale de Arheologie), se creează toate premisele eliberării unui act administrativ autorizaţie de construire cu exces de putere, adica fara fundament legal si stiintific
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 18:19:22 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015