Ca vechi țărănist, mă simt obligat să intervin! Este momentul - TopicsExpress



          

Ca vechi țărănist, mă simt obligat să intervin! Este momentul să ne aducem aminte de un mare patriot român, un mare democrat, un om deosebit de onest și generos. un adevărat model pentru generația tânără.Am avut deosebitul privilegiu de a-l cunoaște, îndeaproape, pe acest om minunat. Îmi aduc aminte că în campania electorală din 1990 stilul său direct: ”votați-mă pe mine, căci eu am condus un vapor, spre deosebire de Iliescu, care a condus o bărcuță” nu a convins de loc ”oiul român”, cum a supranumit Paul Goma electoratul românesc, abia ieșit din comunism, care i-a acordat abia 4.7%. Dupa cum îmi spunea un prieten, care a călătorit în Anglia, imediat după alegeri, acest rezultat i-a uluit în primul rând pe britanici, care comentau cam așa: ”ce fel de popor ciudat sunt românii care au ales, cu largă majoritate, un comunist, când au avut alternativa unui mare democrat a unui om care a reușit în condiții de concurență și mai ales a rămas un mare patriot afirmând permanent că este român și că este mândru de acest lucru”. Ion Rațiu avea și un umor de foarte bună calitate, șlefuit de educația britanică.Îmi aduc aminte că prin aprilie 1991, deci la un an după alegeri, a vizitat Iașul, pentru a-și lansa versiunea românească a unei cărți vizionare, scrisă în Occident prin anii 50, ”Moscova sfidează lumea”. Între altele am vizitat și campusul universitar Tudor Vladimirescu, unde de emoție o ospătară de la cantină a scăpat un maldăr de tave metalice pe jos strigând: ”E chiar domnul Rațiu pe care l-am votat?”.Rațiu a comentat cu umor, mai ales că acea femeie simpla nu prea părea să facă parte din electoratul său: ”văd că m-a votat tot Iașul, habar n-am de unde a scos și Iliescu aproape 90 %”. Îmi mai amintesc că tot în campania electorală din 1990, electoratul românesc nu l-a crezut o clipă,când a spus: ” nici prin cap nu-mi trece să iau, nici măcar gratis, Combinatul de la Galați, eu am venit să-mi servesc țara, în politică și să o ajut prin relațiile cu prietenii mei occidentali”.Zvonul privind interesul lui Rațiu pentru Combinatul de la Galați fusese lansat de KGB-istii lui Iliescu, aceeași care au redevenit extrem de activi și în 2012. Atunci au apărut lozincile bolșevice: ”nu ne vindem țara” și ”ei n-au mâncat salam cu soia”, cu referire, în primul rând, la diaspora românească. Cine nu învață din istorie, riscă să o repete! Am plătit scump greșelile! Cea mai mare a fost, în opina mea, faptul că la alegerile prezidențiale din 1992 ne-am însușit prejudecata ”boborului”, care nu votează pe cei care ”n-au mâncat salam cu soia” și l-am înlocuit pe Ion Rațiu cu un obscur activist PCR, de linia doua, care după ce l-am făcut președinte în 1996, ne-a trădat în 2000, declarându-se învins de securitate , lăsându-ne fără candidat la președinție, adică fără locomotivă electorală și aruncându-ne în afara Parlamentului. Dacă mă uit la prietenia, de acum, a lui Emil Constantinescu cu Ion Iliescu nu mă miră comportarea lui de atunci!
Posted on: Wed, 05 Jun 2013 18:04:49 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015