Cand mananc struguri am impresia ca simt cum se autoinventeaza in gura mea gustul suprem al nectarului zeilor! Si nu fac filosofie aiurea! Ma rog, cu relativitatea de rigoare... :) Simt licoarea incolora a strugurelui ca pe un curcubeu de gusturi imposibil de descris exact. Pentru ca din strugurele meu au emanat instantaneu cele mai dulci contradictii, cele mai acre revelatii si intr-o secunda, odata cu gustul, m-am simtit invadat de stari ciudate de bine! Nu stiu, o fi de bine? :) Am "eutanasiat" azi niste multi struguri :) nu compot, nu dulceata, nu poze cu struguri. Struguri-struguri, de la "mama lor", adica dintr-o vie... hm, putin moarta. Cel putin jumatate erau stafiditi... Cealalta parte, boabele "supravietuitoare", au primit fara judecata sentinta de a se transforma in ceea ce eu doream. Nemilosul de mine nu s-a gandit la dreptul strugurelui de a se usca degeaba. De ce sa fii un genial strugure mort cand poti sa fii un strugure stors de placeri si sentimente in gura unui om care te inghite ca si cum ar saruta cu pasiune o femeie frumoasa?!! Da, poftim revelatie: buzele oricarei femei frumoase ar trebui sa aiba gust de strugure! Adevaru-i insa altul... trebuie sa stii sa mananci struguri! Apoi, sa poti... :)
Posted on: Thu, 12 Sep 2013 16:40:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015