Capitolul 26 O ZI LA DUMNEZEU – O MIE DE ANI Prezentarea următoare ne va ajuta să înţelegem, cu adevărat, planul lui Dumnezeu cu omenirea. În Ps. 90, 4 scrie: „Căci, înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.“ Petru exprimă acelaşi gând în Noul Testament: „Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru; că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi.“ (2 Pet. 3, 8). Dacă în Sfânta Scriptură este vorba despre zilele din urmă, atunci trebuie să deosebim dacă este vorba de zile în sens profetic sau dacă se vorbeşte cu adevărat despre ultima generaţie. Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi s-a odihnit în ziua a şaptea. Dacă citim relatarea despre Creaţie, găsim scris: „În ziua a şaptea Dumnezeu şi-a sfârşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse“ (Gen. 2, 2). Pentru istoria omenirii, de şapte mii de ani, este de o importanţă mare. Numărul 7 este numărul desăvârşirii dumnezeieşti. Ziua a opta ar fi din nou ziua întâi. Perioada biblică poate fi împărţită în epocile următoare: aproximativ două mii de ani – două zile la Dumnezeu – au trecut de la Adam până la Avraam, următoarele două mii de la Avraam până la Hristos. Acum urmează din nou desăvârşirea unei epoci de două mii de ani. Ziua a şaptea este ziua de odihnă a Domnului – Împărăţia de o mie de ani. Prorocii şi apostolii au vorbit şi au scris despre această „zi a Domnului“. Ioan relatează despre un eveniment trăit personal pe insula Patmos „În ziua Domnului eram în Duhul.“ (Apoc. 1, 10). Această zi din urmă începe cu cea mai mare conflagraţie, cunoscută sub numele „bătălia de la Armaghedon“ (Apoc. 16, 14-16), şi se încheie cu lupta cea mare a lui Gog şi a lui Magog, după mia de ani, când Satana va fi dezlegat şi acesta va înşela popoarele încă odată (Apoc. 20, 7-10). Între acestea se află Împărăţia păcii de o mie de ani, unde „… lupul va locui împreună cu mielul, … pardosul se va culca împreună cu iedul, … viţelul, puiul de leu …“ (Isa. 11, 6-8) şi, „…Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război.“ (Mica 4, 3; Isa. 2, 4). „În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui. În acelaşi timp, Domnul Îşi va întinde mâna a doua oară, ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său.“ (Isa. 11, 10-11). Din perspectivă profetică noi trăim, de la începutul Noului Legământ, în ultimele două zile numite şi „sfârşitul vremurilor“. Despre Hristos se spune: „El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi“ (1 Pet. 1, 20). Această epocă se află acum la sfârşitul ei. Din cauza calculului diferit al anilor (anul biblic are 360 de zile, iar cel solar are 365 de zile) nu este posibil să calculăm timpul. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Totuşi ne-au fost date un punct de plecare şi o orientare generală în timp. Din împlinirea evenimentelor prezise – din semnele timpului – putem observa că noi trăim acum la sfârşitul timpului de sfârşit. Cât de mult s-a apropiat istoria omenirii de punctul crucial, venit de la Dumnezeu, este un lucru clar şi vizibil. În ziua de Rusalii, Petru a avut în vedere ambele zile profetice, atunci când a vorbit despre evenimentul revărsării Duhului Sfânt, pe care l-a rânduit pe fundamentul Cuvântului din Ioel: „Cuvântul Domnului care a fost spus lui Ioel (cap. 1, 1): ,În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna Duhul Meu peste orice făptură …‘“ (Fap. 2, 17). EL aşează, cu precizie, ziua Domnului la sfârşitul acestor zile din urmă, adică după scurgerea celor două mii de ani ai istoriei omenirii, şi ea poată să vină după ce va fi încheiată ziua mântuirii: „Soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.“ (Fap. 2, 20). După Mal. 4, 5 ziua Domnului este şi ziua cea mare şi înfricoşătoare. Unele evenimente se vor întâmpla la sfârşitul acestei epoci de două mii de ani, altele la începutul zilei a şaptea, ziua Domnului. Nu există text biblic care să numească sabatul sau duminica „ziua Domnului“. Această zi va fi minunată pentru cei răscumpăraţi (Fil. 1, 6; Fil. 2, 16), dar pentru cei fără Dumnezeu va fi însă groaznică (Isa. 13, 6-12). Aşa cum Dumnezeu a isprăvit în ziua a şaptea lucrarea Creaţiei Sale şi apoi s-a odihnit, tot aşa va fi cu isprăvirea lucrării Sale de răscumpărare. Timpul harului mai este numit şi „ziua mântuirii“ sau „timpul potrivit“, ca „timpul plăcerii Lui“ (Isa. 49, 8; 2 Cor. 6, 2) şi „anul de îndurare al Domnului“ (Isa. 61, 2; Luca 4, 19). Prin anul de îndurare se înţelege şi „anul jubiliar“, care în Vechiul Testament se repeta tot după şapte ori şapte ani, deci în al cincizecilea an. Toţi datornicii şi sclavii care şi-au pierdut averea, ajungeau în anul de îndurare, în posesia moşiilor pe care le-au avut mai înainte (Lev. 25). În ziua aceea mare a împăcării, trâmbiţele răsunau, toţi datornicii deveneau liberi într-o singură zi în timpul acelui an de îndurare. După ce, mai înainte, a avut loc marea „zi de împăcare a lui Dumnezeu“ cu omenirea, se sună acum cu trâmbiţa Evangheliei, iar cel ce ascultă şi crede devine liber. Întregul timp de har, care este anul dumnezeiesc de îndurare, pe care Domnul nostru l-a dăruit omenirii, se află la dispoziţia fiecărui om, indiferent unde şi când trăieşte acesta. Oricine Îl crede în acest timp pe Dumnezeu şi acceptă răscumpărarea oferită devine un om liber. Domnul nostru a strigat atunci: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit.“ (Luca 4, 21). Acest „astăzi“ este ziua dăruită de Dumnezeu (Evrei 4, 7). Despre ultimele două zile, Petru explică mai departe: „De asemenea toţi prorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea.“ (Fap. 3, 24). Ne putem mira de precizia cu care au descris bărbaţii lui Dumnezeu din Noul Testament, prin descoperire, planul de mântuire al lui Dumnezeu. „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou.“ Dumnezeu a încheiat acest legământ în Hristos, pe Golgota, şi i-a dat, în acelaşi timp, o făgăduinţă Israelului: „Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.“ (Evrei 8, 8+10). Referitor la timpul Vechiului Testament, care, la fel, a fost exprimat în zile, în sens profetic, citim în Evrei 1: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.“ (vers. 1). Sfârşitul acestor zile ale părinţilor s-a revărsat în începutul zilelor în care Dumnezeu a vorbit prin Fiul, dându-ne răspunsul. Aici se exprimă, pentru Biserică, timpul celor aproximativ două mii de ani, care îşi găseşte împlinirea şi desăvârşirea la sfârşitul acestei epoci. Apoi urmează împlinirea planului lui Dumnezeu cu Israelul, la începutul zilei a şaptea, direct înaintea începutului Împărăţiei de o mie de ani. În Osea 6, 1-2, este relatat despre aceasta: „Veniţi, să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile. El ne va da iarăşi viaţa în două zile; a treia zi ne va scula, şi vom trăi înaintea Lui“ (vers. 1-2). Din anul 70 d. Hr., când a fost distrus templul de către armata romană condusă de generalul Titus, Israelul a fost răspândit printre toate popoarele, aşa cum deja prorocul Moise a prezis acest lucru. Moise a anunţat, totodată, şi întoarcerea lor în Israel (Deut. 4, 27-28). Prin prorocul Ieremia, Domnul a vorbit următoarele: „Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna, şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma … Ei vor veni, şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului … le voi preface jalea în veselie, şi-i voi mângâia, le voi da bucurie, după necazurile lor.“ (cap. 31, 10-13). În prorocul Ezechiel, cap. 36-38, ni se relatează: „şi să le spui: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,Iată, voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile, şi-i voi aduce înapoi în ţara lor.“ (cap. 37, 21). În cap. 38 ni se descrie timpul în care se vor întâmpla toate acestea: „În vremea de apoi … în zilele de apoi te voi aduce …“ (vers. 8+16). În textul amintit, din Osea, se spune că după două zile, adică după două mii de ani se vor întâmpla acestea, iar în a treia zi, Domnul va ajuta Israelul, încât ei vor primi viaţă din Dumnezeu. Speranţa în venirea lui Mesia a rămas vie printre iudeii credincioşi, până în ziua de azi. O rugăciune la zidul plângerii se încheie, în general, cu cererea ca Mesia să vină, iar templul să fie construit din nou. Atunci se va spune: „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţii, şi va veni la noi ca ploaia de primăvară, care udă pământul!“ (Osea 6, 3). Ca printr-o minune a lui Dumnezeu, statul Israel există iarăşi din anul 1948. Din perspectiva istoriei mântuirii divine, Dumnezeu se ocupă cu Israelul privindu-l ca un întreg în propria ţară, în timp ce El cheamă afară dintre neamuri şi limbi numai persoane individuale care cred. În ce priveşte desăvârşirea Bisericii dintre neamuri şi salvarea Israelului, Pavel scrie: „O parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţinea până va intra numărul deplin al Neamurilor.“ (Rom. 11, 25-26). Acelaşi gând l-a avut şi Iacov deja înainte de adunarea Bisericii din Ierusalim, unde a spus următoarele: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele. şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocului, după cum este scris: ,După aceea Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui.‘“ (Fap. 15, 14-16). Prorocul Amos a formulat-o astfel: „În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David …“ (cap. 9, 11). Referitor la poporul Israel, Ţefania scrie: „În ziua aceea, nu vei mai avea nevoie să roşeşti …“ (cap. 3, 11). „În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele … În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului. Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns.“ (Zah. 12; 3, 9, 10). Realitatea întoarcerii poporului Israel în patria lui este dovada infailibilă că timpul harului se apropie acum de sfârşit, iar Dumnezeu se va descoperi iudeilor în scurt timp. Înainte de sosirea zilei de pe urmă, trebuie să se încheie lucrarea lui Dumnezeu cu Biserica. Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, că vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată“ (Mal. 4, 5). Se poate ca această făgăduinţă să se fi împlinit deja, fără ca preoţimea oficială să fi băgat de seamă? La începutul timpului de har s-a întâmplat tot aşa cu Ioan Botezătorul. Pentru că Ioan Botezătorul a împlinit prima parte a vers. 6 din Maleahi 4 "ca să întoarcă inima părinţilor la copii“ (Luca 1, 17) a fost şi el numit Ilie. Dar de atunci au trecut aproape două mii de ani, iar ziua Domnului nu a venit încă. Ioan a fost mesagerul care, conform Maleahi 3, 1, a pregătit atunci calea Domnului (Mat. 11, 10; Mar. 1, 1-3). Ioan a fost întrebat, printre altele: „Eşti tu Ilie? La aceasta el a răspuns: „Nu sunt.“ (Ioan 1, 21). Înaintea încheierii zilei harului şi înaintea începutului zilei judecăţii şi mâniei, Dumnezeu a vrut să trimită un bărbat ca prorocul Ilie. Acest bărbat are sarcina de a întoarce inimile copiilor lui Dumnezeu la credinţa părinţilor apostoli (Mal. 4, 6b). Aşa cum Ilie a chemat poporul Israel pe muntele Carmel şi a zidit din nou altarul Domnului, luând exact douăsprezece pietre, care corespundeau celor douăsprezece seminţii ale lui Israel, pentru ca Dumnezeu să poată răspunde din cer şi să aducă hotărârea Sa, tot aşa Ilie din timpul acesta trebuie să aşeze iarăşi ca temelie în Biserică învăţătura celor doisprezece apostoli, pentru ca Dumnezeul cel viu să poată confirma Cuvântul Său şi să-şi descopere puterea în Biserica Sa. Acest bărbat nu poate fi reprezentantul unei denominaţii: el trebuie să fie un om trimis de Dumnezeu cu directul mesaj divin pentru poporul lui Dumnezeu. În Mat. 17, 11, Hristos confirmă slujba aceasta, care atunci se afla încă în viitor: „Drept răspuns, Isus le-a zis: ,Este adevărat că trebuie să vină mai întîi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile.‘“ Traducând Biblia, într-o notă referitoare la Mat. 17, 10-11, dr. Scofield scrie următoarele despre tema aceasta, aşa cum procedează şi ceilalţi cunoscători ai profeţiei biblice: „Hristos întăreşte această profeţie deosebită şi încă neîmplinită din Mal. 4, 5-6: ‹‹Ilie trebuie să vină mai întâi şi să aşeze toate lucrurile.›› Aici, ca şi în Maleahi, prorociile sunt arătate în mod separat, una s-a împlinit în timpul lui Ioan Botezătorul, cealaltă trebuie să se împlinească în Ilie. Dar Ioan Botezătorul era deja venit, iar slujba sa în Duhul (Luca 1, 17) şi puterea lui Ilie care trebuia să vină era desăvârşită, încât se putea spune: ‹‹Ilie a venit deja››.“ Cel ce a pregătit calea Domnului la prima venire a lui Hristos a venit în duhul şi puterea lui Ilie. Înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, bărbatul lui Dumnezeu trebuie, pe bază biblică, să rânduiască şi să aducă totul la forma corectă din timpul primilor creştini. Aceasta trebuie să se întâmple, conform Sfintei Scripturi, înaintea venirii lui Isus Hristos, pentru că despre El se spune: „… pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime“ (Fap. 3, 21). Referitor la ziua Domnului, Pavel scrie către Tesaloniceni: „Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.“ Aceasta înseamnă că surpriza cea mare va veni fără nici o sesizare dinainte. Referindu-se la ziua aceasta, Pavel spune: „Când vor zice: ,Pace şi linişte!‘ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.“ Noţiunile „pace“ şi „siguranţă“ nu au avut niciodată un rol aşa de mare ca în prezent. Politicienii încearcă să ofere popoarelor greu încercate pace şi securitate. Chiar în timpul când devizele „pace“ şi „siguranţă“ vor fi des folosite, atunci se va întâmpla nenorocirea. Timpul acesta este acum. În est şi în vest se împlineşte dorinţa dezarmării şi a securităţii în toată Europa şi astfel pentru toată lumea. Pentru cunoscătorii Scripturii ziua aceasta nu va veni pe neaşteptate, pentru că ei văd, cu ajutorul semnelor timpului, cât de mult au înaintat evenimentele în desfăşurarea lor. „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.“ (1 Tes. 5, 2-4). Apostolul Pavel atinge problema venirii Domnului Isus Hristos şi a unirii noastre cu El şi ne îndeamnă să nu intrăm în panică: „… ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar“ (2 Tes. 2, 2b). În acest capitol şi în alte locuri sunt descrise semnalmentele spirituale ale acestei epoci din urmă, care este numită şi timpul sfârşitului: „Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.“ (Iuda 18). Aproape aceleaşi cuvinte se găsesc în 2 Pet. 3, 3: „Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor.“ În versetul următor apostolul descrie semnalmentele acestor batjocoritori care nu batjocoresc într-un fel obişnuit, ci batjocoresc făgăduinţa venirii lui Hristos spunând: „Unde este făgăduinţa venirii Lui?“ Starea generală în zilele din urmă sau în timpul sfârşitului este descrisă în 2 Tim. 3, 1-9: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu …“ În general, Domnul a vorbit despre starea morală şi spirituală a omenirii din timpul acesta; este ca în zilele lui Noe şi ca în timpul Sodomei şi Gomorei (Luca 17). În timpul lui Noe a avut loc amestecul cel mai mare dintre cele două linii (Set şi Cain), iar din cauza aceasta Dumnezeu a hotărât sfârşitul oricărei vieţuitoare (Gen. 6). Acum are loc amestecul cel mai mare pe plan religios care a existat vreodată. În 2 Tim. 4, 1-5, suntem avertizaţi de o vestire care deviază de la Cuvântul adevărului: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă … Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.“ În 1 Tim. 4, 1-3 nu apostolul, ci Duhul Domnului a prezis desfăşurarea spirituală: „Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor … Ei opresc căsătoria (obligând celibatul) şi întrebuinţarea bucatelor (de ex., vinerea este interzis consumul cărnii), pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.“ Sfânta Scriptură numeşte „învăţături drăceşti“, dorinţele deosebite prezentate de oameni. Şi apostolul Petru a scris despre ziua Domnului, pe care o numeşte şi „ziua lui Dumnezeu“: „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde … aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu.“ (2 Pet. 3, 10-12). Prorocul Daniel s-a referit deseori la timpul sfârşitului. În cap 2, 28 scrie: „Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele, şi care face cunoscut împăratului Nebucadneţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă.“ În cap. 8 vers. 17, 19 şi 26 i s-a spus: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului! … Iată, îţi arăt, ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea sfârşitului … Tu, pecetluieşte vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremi îndepărtate.“ Aproape aceleaşi cuvinte i-au fost spuse prorocului, în ultimul capitol: „Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului … Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului.“ (cap. 12, 4+9). Până în prezent nu a fost posibilă rânduirea părţii profetice a istoriei cu ajutorul Sfintei Scripturi, cum este cazul acum, pe baza desfăşurărilor politice în lume. Europa care se naşte acum pe o bază politică şi religioasă este renaşterea „Împărăţiei romane“ pe fundamentul tratatelor de la Roma din 25 martie 1957. Desfăşurarea evenimentelor din Europa Centrală şi starea generală a lumii arată limpede că noi trăim aproape de revenirea lui Isus Hristos şi de ziua Domnului care-i urmează. Timpul nu este doar aproape, timpul a sosit. Prorocia biblică nu mai trebuie tâlcuită astăzi, noi o vedem împlinită înaintea noastră. Timpul harului, ziua mântuirii, se apropie de sfârşit; numărătoarea inversă a început deja. O epocă se încheie, iar cealaltă, ultima zi, începe. După ziua a şaptea, ultimul mileniu, timpul se va revărsa în veşnicie. ultimachemare.ro/carti/crestinismul-traditional-adevar-sau-falsificare/
Posted on: Wed, 07 Aug 2013 04:53:09 +0000