Care libertate? Regimul politic actual a avus grijă să impună - TopicsExpress



          

Care libertate? Regimul politic actual a avus grijă să impună obţinerea unei autorizaţii pentru toţi cei care vor să îşi strige păsurile în piaţa publică. Simţi că nu mai poţi să înduri sărăcia, te ia de jos şi vrei să te duci la Universitate să protestezi împotriva lui Băsescu? Întîi trebuie să îţi scoţi autorizaţie. Şi cu asta s-a cam pus capac oricăror forme de manifestare spontană. Caracterul dictatorial şi aberant al acestor reglementări, prin care se pune practic pumnul în gură dreptului la exprimare liberă, este cu atît mai evident cu cît se aplică şi în cazul unor adunări de mică amploare. O autorizaţie iniţială s-ar justifica în cazul unor ample manifestaţii, de mii sau poate zeci de mii de oameni, care ar implica măsuri de restricţionare a circulaţiei, stabilirea unui traseu prealabil, anumite măsuri de protecţie, şamd. Dar de ce au nevoie cîteva zeci de oameni care vor să îşi strige păsurile sau, nici măcar, vor să arate doar că sînt liberi, de autorizaţie din partea autorităţilor? Mai poate fi libertatea cu autorizaţie numită libertate? Chiar atît de uşor îşi arogă unii drept de decizie asupra Libertăţii noastre?
Posted on: Thu, 13 Jun 2013 04:44:23 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015