Ce este foarte trist, este faptul că fiecare denominaţie - TopicsExpress



          

Ce este foarte trist, este faptul că fiecare denominaţie (baptista, penticostala, crestina dupa Evanghelie, adventista, ortodoxa, catolica, etc...) crede că este cea mai bună şi de multe ori îi desconsidera pe ceilalţi. Apoi, un alt lucru trist este că bisericile din acelaşi stat, aceeaşi localitate şi de aceeaşi culoare confesională au competiţia lor unii cu alţii, şi unii se cred mai spirituali decât alţii. Ce să mai spunem de cele de alte culori confesionale!? Cum se pot explica toate aceste lucruri, când citim toţi aceeaşi Biblie? Foarte simplu. În afară de Biblie, aproape fiecare denominaţie are un set întreg de reguli proprii, care de foarte multe ori sunt PARALELE cu Scripturile. Şi atunci, se ridică întrebarea: ,,Cine va fi mântuit, totuşi?” Niciun nume de confesiune creştină (ortodox, catolic, penticostal, baptist, creştin după evanghelie etc..) nu este menţionat în Biblie. Niciun nume din cele menţionate oricât de bine ar suna, nu ne poate mântui. De multe ori, aceste nume ne încurcă mai mult decât ne ajută, diavolul încercând să ne separe, să ne dezbine, şi în loc să trăim în unitate şi să devenim o forţă, făcând front comun în lupta contra împărăţiei întunericului, noi ne irosim energiile în mici lupte inutile şi păgubitoare. Isus a spus foarte clar; lumea va cunoaşte că suntem copiii Lui ,,PRIN FAPTUL CĂ NE IUBIM UNII PE ALŢII”! Mântuirea o primeşte oricine este născut din nou şi face fapte vrednice de pocăinţa lui.
Posted on: Fri, 23 Aug 2013 06:26:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015