Ce facem in weekend? UN WEEKEND DE LIBERALISM Locația de - TopicsExpress



          

Ce facem in weekend? UN WEEKEND DE LIBERALISM Locația de desfășurare: Beliș, Pensiunea Ana & Irina Invitat: Conf. univ. Dr. Radu Nechita PROGRAM Vineri: 19:00 Sosire, cazare 20:00 Cina 21:00 Cuvânt de bun venit : prezentare eveniment Sâmbătă: 8:00-9:00 Mic Dejun 9:00-10:30 Modulul 1: Ce este și ce nu este liberalismul? Liberalismul este o doctrină care consideră că libertatea individuală reprezintă valoarea supremă. El este rezultatul a mai multor secole de reflecție consacrate argumentării preferinței pentru libertate, identificării modalităților de atingere și protejare a acestui ideal precum și de contracarare a argumentelor inamicilor libertății. Liberalismul este adesea prezentat sau perceput in mod distorsionat, uneori chiar de către partizanii săi declarați. O scurtă incursiune în diversitatea curentelor liberale precum va permite o mai bună înțelegere a complexității acestei doctrine precum și demontarea unor „mituri” care-i sunt asociate. 10:30-10:45 Pauza 10:45-12:15 Modulul 2: Inamicii libertății și erorile lor Liberalismul este o doctrină realistă, care nu promite o societate perfectă bazată pe crearea unui „om nou” sau alte iluzii mai mult sau mai puțin seducătoare. Acest lucru devine evident la o analiză sumară a doctrinelor care se prezintă ca alternative preferabile societății bazate pe respectarea libertății, proprietății și responsabilității individuale. 12:15-14:45 Invitați politici, prânz, pauza 14:45-16:15 Modulul 3: Libertate și prosperitate Anumite curente liberale apără libertatea individuală făcând referire la compatibilitatea sa cu natura umană, arătând că umanitatea fiecărui individ are nevoie de libertate pentru a se manifesta. Această abordare de principiu nu este convingătoare pentru cei care pun pe primul plan alte valori sau care sunt interesați de rezultatele funcționării unui sistem social și nu de fundamentele sale (eficiența, egalitatea, mediul, democrația etc.). Studii empirice arată însă că societățile în care libertatea individuală este protejată în fața puterii statale sunt caracterizate prin eficiență, inegalități mai reduse și prosperitate ridicată, printr-un mai mare respect pentru libertățile civile și pentru mediul înconjurător. 16:15-16:30 Pauza 16:30-18:00 Modulul 4: Proprietate și mediu (studii de caz) Impresia generală este că mediul înconjurător este amenințat de „capitalism”. În numele protecției mediului sunt introduse și acceptate noi restricții ale libertății, noi încălcări ale proprietății, noi taxe „verzi” etc. Opoziția între protecția mediului și sistemul bazat pe respectul libertății, proprietății și responsabilității individuale este greșită și periculoasă. Este greșită deoarece mediul este protejat mai bine în țările care au ajuns la prosperitate respectând proprietatea privată și libertatea individuală. Opoziția mediu-proprietate este periculoasă deoarece alternativele propuse (proprietatea comună și/sau restricții ale dreptului de proprietate prin reglementări) au efecte devastatoare asupra mediului. 18:00-18:15 Pauza 18:15-20:00 Discuții informale 20:00 Cina Duminică 8:00-9:00 Mic Dejun 9:00-10:30 Modulul 5: Liberalismul economic Adesea, liberalismul este redus în mod eronat doar la componenta sa economică. Mai grav este însă faptul că principiile liberalismului economic sunt ignorate sau prezentate în mod caricatural. Prin urmare, „demontarea miturilor” începută la prima întâlnire trebuie să continue și în cadrul acestui modul. Misiunea este facilitată de faptul că principiile liberalismului economic pot fi sintetizate într-o singură pagină... 10:30-10:45 Pauza 10:45-12:15 Modulul 6: Regionalizarea în România - dezbatere neterminată sau dezbatere neîncepută Regionalizarea este un subiect care revine periodic in dezbaterea publica. În ultimele două decenii, el a generat controverse emoționale mai degrabă decât dezbateri raționale. Conflicte ireconciliabile au privit numărul, delimitările, capitalele și denumirile regiunilor, înainte de a identifica scopul regionalizării. Ce urmărim de fapt prin regionalizare? Răspunsurile curente privesc în principal distribuția de putere dintre administrația centrală și regiuni, fără a discuta despre aspectul esențial: protecția drepturilor cetățenilor împotriva imixtiunilor politicului. 12:15 – 13:00 Concluzii 13:00 Prânz Plecare.
Posted on: Thu, 14 Nov 2013 21:53:13 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015