Ce frumos ne plictisim noi doi! Hai să ieşim!, zice ea. Hai!, consimte el, mecanic. Nu le ia prea mult să se decidă asupra locului. Aproape din reflex, parchează în dreptul unei terase din Dorobanţi, extinsă pe trotuar. Fotolii mari, cu perne uriaşe, pe care nu se poate sta decât aproape tolănit. Nu le este nici sete, nici foame, aşa încât pentru ea un fresh, pentru el – un espresso. Îşi scot fiecare, pe masă, jucăriile. După nici un minut, aşa, ca într-o doară, încep să butoneze… Când pe o jucărie, când pe alta. În tăcere. Abia dacă se ating de băuturi. Sunt complet absorbiţi de ceea ce văd pe micile ecrane. Tastează, mângâie delicat cu degetele ecranul, căutând alt spaţiu virtual. Butonează. Nici un cuvânt, nici o privire unul către celălalt. Stau la aceeaşi masă, dar fiecare e în lumea lui. Sunt frumoşi. Sunt moderni. Sunt conectaţi. Sunt singuri… Mergem? Da!, zice el, privind-o pentru prima dată în după-amiaza aceea. Trecuseră două ore. Ce repede trece timpul când sunt cu tine! Plătesc băuturile abia gustate şi se ridică. Îşi pun căştile, urcă în maşină şi pleacă în trombă. Se grăbesc. Să ajungă acasă, să-şi scoată jucăriile şi să comunice… I-aţi văzut, i-aţi întâlnit? Sau nu, pentru că eraţi prea ocupaţi cu propriile jucării? Eu i-am văzut. Sunt şi în Dorobanţi, şi în Centrul Vechi, şi în Tineretului. Străini şi înstrăinaţi, ieşiţi împreună în oraş. Fugind de cei patru pereţi, afară, în lume. Într-o lume care nu-i interesează, de fapt, pentru că o au fiecare pe a lor, virtuală. Populată de alţi străini – prieteni pe Facebook, pe Twitter, pe forumuri, pe bloguri. Se comunică la greu. Se dau miliarde de mesaje, se transmit stări, like-uri etc. Şi e foarte bine că trăim astfel de vremuri, e bine că tehnologia ne îndeplineşte visuri abia visate, e minunat că putem şti în fiecare clipă cine, unde şi cu cine îşi petrece timpul, că ne putem vedea oricât de departe am fi şi că nu mai trebuie să cheltuim cu deplasarea la conferinţe, de când cu prefixul „tele” sau de când cu skype-ul. Dacă am, totuşi, ceva de obiectat, ar fi calitatea tot mai scăzută a comunicării. Eu cred că, din păcate, faptul că suntem permanent conectaţi, că avem oricând acces la oricine ne faceenţi la calitatea mesajului şi la destinatarul lui. De aici decurg lipsa de concentrare, scrisul neîngrijit, gândurile trunchiate şi alte câteva năravuri aducătoare de confuzii, de plictis, de ne-înţelegeri şi… de singurătate… tiny.cc/hvcc3w
Posted on: Fri, 13 Sep 2013 08:36:50 +0000