Ce minunat e sa fii independent, chiar si dupa 22 de ani de asteptare!!! Ce simt? Vreau sa zbor, sa dansez, sa sar de pe un picior pe altul, sa cint cu voce tare… Vreau… Nu stiu ce vreau. Ma incearca emotii pe care nu le-am mai trait vriodata. Un sentiment de libertate amestecat cu fericire, implinire, sens pentru tot ceea ce fac si ce am facut pina acum. Copiii mei pentru prima data au ramas la tabara de vara singuri!!! Este o tabara de vara pentru studierea limbii engleze, organizata de programul ACCES. Pentru sentimentul pe care il am cred ca s-a meritat sa astept si aproape 22 de ani intregi. Prima zi am vizitat copiii de trei ori pe zi. In ziua urmatoare – o singura data, dar in schimb am tinut telefonul in mina toata ziua. Ziua a treia, m-am abtinut cu greu sa nu ii vizitez, iar cind spre seara am vazut ca nimeni nu ma telefoneaza, dar nici nu imi raspunde la apelurile mele,am decis sa “trag o fuga” sa vad ce se intimpla. Totul era bine: iar Calin mi-a spus foarte increzut “mama totul e sub control, poti pleca linistita acasa”. Dintr-o data am simtit poate ce simte o mama obisnuita cind copilul sau incepe sa se descurce tot mai bine fara ajutorul ei, doar ca eu am simtit aceasta cu o intensitate mult mai mare, poate ca perioada de asteptare este direct proportionala cu emotiile pe care le simti in asemenea momente? Elena, care doar in spatii adaptate architectural se descurca singura, aici este supravegheata de o colega de clasa, Ana Cristafovici, si in mare parte se descurca singurica. Ea singura se bucura de succesele ei. Imi amintesc cindva un medic din Austria mi-a zis: “sunteti fericiti ca locuiti intr-o tara saraca”. “De ce ?”- am vrut sa aflu mirata. “Pentru ca in lipsa comoditatilor, incercati sa va descurcati cu ce puteti si cum puteti”. Aceasta m-a intristat la inceput, iar mai tirziu cind m-am gindit doar la copiii mei si la situatiile prin care a trebuit sa trecem, daca aveau toate comoditatile nu invatau sa faca tot ce stiu sa faca acum. Calin s-a nascut fara reflexe neconditionate. Pina la 3 ani a mincat doar hrana lichida pe care i-o dadeam cu biberonul direct in laringe. Cu timpul a invatat sa inghita constientizind fiecare miscare. Copiii care se nasc fara ca sa poata inghiti sunt alimentati cu tub digestiv si nu stiu daca mai invata vriodata sa inghita sau sa se alimenteze singuri. Asa a fost si incazul Elenei. Desi m-am intristat la inceput ca dormitorul e la etajul doi, iar activitatile sunt la etajul unu si e discomfort daca e sa luam lucrurile asa cum sunt mai ales cind vezi ca chiar si la acelasi nivel oamenii nu stiu de ce mai construiesc cite o treapta doua- de dragul designului architectural. Dar daca privim aceasta din perspective ca “toate lucrurile lucreaza spre binele celui ce-l iubeste pe Dumnezeu”, am incercat sa vedem cum putem valorifica aceasta situatie. Elena lasa permergatorul la etajul 1, ridica treptele la etajul 2 singura, si apoi ajunge pina la camera ei, tot singurica sprijinindu-se doar cu o singura mina de perete. Aici a invatat sa devina independenta, sa aiba curaj sa spuna ce doreste fara ca sa verifice mai intii cu mama . Ce minunat e sa fii liber. Ce minunat e sa fii independent, chiar si dupa 22 de ani de asteptare!!!
Posted on: Mon, 05 Aug 2013 21:22:14 +0000