Ce nu prea se stie despre emigrantii politici ? Eram deja integrat in tara mea de adoptie, Belgia. Dupa patru luni de la sosirea in Bruxelles si dupa ce am castigat procesul in care m-am judecat cu Inaltul Comisariat pentru Refugiati al ONU, am dobandit o carte de identitate in care nu mai eram « apatrid » si « sans profession ». Prima mea slujba am obtinut-o prin concurs pentru un post de cercetator la o firma privata care facea studii si cercetari de genetica vegetala. Firma respectiva, inainte de a ma putea angaja a dat o declaratie ca in domeniul in care urma sa-mi desfasor activitatea nu aveau nici-un candidat belgian cu competenta in acel gen particular de investigatii genetice. Cu un salariu lunar de 10x mai mare decat il aveam in Romania, mi-am permis sa-mi iau o masina modesta, un second-hand cu care mergeam la slujba. Dar chiar si dupa ce-mi refacusem partial statutul profesinal si incepusem sa duc o viata cvasi-normala, ma ajungeau din urma temerile si angoasele patrunse adanc in mintea si sufletul meu. Mi-au trebuit cativa ani ca sa nu mai tremur de frica cu mainile pe volan cand intalneam in trafic o masina a politiei. Inca ma stapanea sentimentul vinovatiei la vederea politiei, desi nu facusem nimic. Dupa ce am ajuns la Bruxelles, m-am interesat de adresa ambasadei Romaniei, pentru ca nu cumva, din intamplare, sa ajung in apropierea cuibului de securisti, travestiti in diplomati. In primele doua-trei luni nu am indraznit sa aprind seara lumina in living, pentru ca locuiam la parterul unei cladiri, iar geamul meu dadea spre parcarea din spate unde, era intuneric. Spaima si frica inoculate in regimul comunist imi paralizau simturile si dupa ce devenisem liber. Dar mai inspaimantator ca orice, a fost cosmarul meu din multe nopti, cosmar care m-a urmarit ani de zile. Imediat dupa ce am reusit sa trec granita si am ramas in Ungaria, aveam mereu si mereu acelasi vis-cosmar. Se facea ca m-am intors in tara si plimbandu-ma prin Cluj am fost recunoscut si a fost alertata securitatea. Si atunci incepea drama. Mai intai imi faceam reprosuri severe pentru prostia de a fi revenit acasa si ma ingrozea gandul ca n-am sa mai pot scapa din nou. Apoi incepea fuga mea disperata spre granita cu Ungaria. Ma cataram pe tampoanele unor trenuri de marfa ce mergeau spre vest. Alergam prin paduri si ma ascundeam prin grotele din Cheile Turzii, fugeam pe campuri si prin cucuruz ca sa ajung din nou la granita. De multe ori, cosmarul se sfarsea printr-o tresarire care ma treazea si ma palpam sa fiu sigur ca sunt dincolo, in siguranta si ca nu ma mai urmareste nimeni. Singurul martor al cosmarului meu era pijamaua uda leoarca de transpiratie si extenuarea fizica pe care o resimteam a doua zi. Visele mele se repetau, la inceput de cateva ori pe saptamana, apoi s-au rarit la de cateva ori pe luna, si dupa cativa ani au disparut cu totul, dar ma socheaza si acum cand mi le amintesc. In lumea din care plecasem, frica devenise organica si curgea prin vene precum sangele. Darie, 02.10.2013
Posted on: Wed, 02 Oct 2013 05:28:40 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015