Ce se va întâmpla în timpul Avertismentului Acestea sunt - TopicsExpress



          

Ce se va întâmpla în timpul Avertismentului Acestea sunt cele două mesaje primite de Maria a Îndurării Divine în 2011, cu detaliile care se vor întâmpla în timpul Marelui Avertisment. Mulţi oameni ne roagă să le reamintim mesajele cheie care relatează evenimentul. În timpul Marelui Avertisment Cerul se va deschide 23 mai 2011 luni 14:30 Iubita Mea fiică, tu suferi acele chinuri pe care Eu le-am suferit din cauza pacatelor lumii. Este chiar aşa după cum le simţi. Ai putut şi tu obseva în treacăt o părticică a suferinţei Mele cu care Eu mă zbat în fiecare clipă a zilei. Nu este de ce să vă fie frică de Marele Avertisment. Marele Avertisment va fi un eveniment dramatic Evenimentul va şoca mulţi oameni, va fi un eveniment dramatic când Cerul se va deschide şi peste tot în lume se vor revărsa razele Îndurării. Mulţi oameni nu vor înţelege ce se întâmplă în realitate. Vor trăi un asemenea şoc încât vor crede că a venit Sfârşitul Lumii, ceea ce este eronat. Să le spui, să se bucure că vor fi martorii Gloriei Mele şi încă dacă sunt bine pregătiţi atunci va fi cel mai spectaculos exemplu privind Îndurarea Mea, de la ziua Crucificării Mele. Va fi darul salvarii voastre copiii Mei, şi-i apără pe cei care, fără acest eveniment ar călca prin porţile iadului. Va trebui să-i avertizaţi pe fiecare din copiii Mei , suflete pierdute, să fie atenţi la evenimentele ce se vor petrece. Trebuie să-i zoriţi, timpul este aproape, şi trebuie să-şi recunoasca păcatele. Este foarte important să ajungă cât mai mulţi în starea de har, umpluţi de Spiritul Sfânt. Din cauza şocului produs nu e sigur că vor supravieţui evenimentului, de aceea este nevoie de starea de har. Este mult mai bine să fii martor la acest eveniment venit de la Dumnezeu, decât să fii nepregătit în ziua Judecăţii. Strangeţi-vă toţi laolaltă. Bucuraţi-vă , cei care Mă urmaţi, cu credinţă în suflet, pentru că aceia vor putea să Mă vadă, ca pentru o clipire, ceea ce înaintaşii voştri n-au văzut niciodată. Rugaţi-vă pentru ceilalţi copii ai Mei. Înca acum să le spuneţi Adevărul până când puteţi. Să nu vă intereseze dacă sunteţi dispreţuiţi, de pe acum să vă luaţi măsuri să vă rugaţi pentru iertarea pacatelor lor şi ei vş vor mulţumi atunci când Marele Avertisment se va înfăptui. Acum du-te în Pace. Să nu-ţi fie frică. Roaga-te pentru sufletele necredincioase să nu moară în păcatul de moarte. Al vostru Mântuitor Isus Cristos Se ciocnesc două comete, pe cerul înroşit Îmi apare Crucea 5 iunie 2011 duminică 16:30 Iubita Mea fiică, timpul este aproape. Acum este aproape Marele Avertisment. Trebuie să-ţi spun cu mare tristeţe că multe suflete nu vor fi atente la aceste mesaje şi la Marele Avertisment. Cuvintele Mele găsesc urechi surde. De ce nu vor să audă ? Vă dau nu numai darul Meu cel mai mare al Milei Mele Îndurarea Mea care se răspândeşte peste toata lumea, ci încerc să pregătesc şi întâmpinarea acestui eveniment. Milioane de păcătoşi se vor bucura când Îmi voi arăta Mila. Alţii nu vor primi şansa să se salveze pentru că vor muri din cauza şocului. Fiica Mea, tu trebuie să faci totul să atenţionezi lumea pentru că acest mare eveniment va zgudui toată lumea. Înainte să se înfăptuiască Marele Avertisment pe cer se vor vedea semne mari. Stelele se vor ciocni cu un zgomot imens încât voi oamenii ve-ţi fi dezorientaţi datotită priveliştii spectaculoase şi totul vă va îngrozi şi speria şi ve-ţi crede că este o catastrofă. În timp ce cometele vor pleca, cerul se va umple de o roşeaţă de foc după care toată lumea va putea vedea semnul Crucii Mele pe cer. Multora le va fi frică . Dar Eu vă spun că pentru prima dată în viaţă ve-ţi vedea adevăratul semn a Lui Dumnezeu, care va fi un semn mesager al păcatelor voastre. Atunci, scumpii Mei copii, priviţi Crucea Mea şi veţi şti că Milostenia Mea este dată tuturora din Iubirea Mea profundă pe care o nutresc pentru voi şi am murit de bunăvoie pentru voi pe Cruce ca să vă salvez pe voi. Când în timpul Marelui Avertisment veţi vedea Crucea pe cer veţi şti că este semnul Iubirii Mele pentru voi. Rugaţi-vă dragii Mei copii credincioşi pentru ca şi fraţii voştri să se poată bucura atunci când le voi arăta existenţa Mea. Rugaţi-vă să accept prin ochii Mei posibilitatea salvării fraţilor voştri. Marele Avertisment va salva suflete dacă-Mi vor permite să le ajut. Veţi vedea cum este să mori în păcatul de moarte. Marea Avertizare va fi o experienţă pentru toată lumea. Probabil că va fi neplăcut în special acelora care trăiesc în păcate grele, deoarece pentru prima dată în viaţă vor vedea cum e când dispare lumina Lui Dumnezeu din viaţa lor. Aceste suflete vor experimenta părăsirea prin însingurare, acea părăsire în care mor cei cu păcat de moarte. Aceste suflete nenorocite care vor muri nu vor mai avea ocazia să implore pe Dumnezeu pentru iertarea lor. Nu uitaţi, umplerea sufletelor golite este foarte importantă, Eu o permit pentru toată lumea pentru că numai aşa se va înţelege că fără lumina Lui Dumnezeu în suflete se stinge orice simţire. Sufletele şi trupurile voastre ar fi doar vase goale. Chiar şi păcătoşii simt lumina Lui Dumnezeu, pentru că El există în fiecare dintre copii Lui pe Pământ. Dar, când muriţi în păcatul de moarte această lumină nu mai există. Pregătiţi-vă pentru acest mare eveniment. Salvaţi-vă sufletele până când mai puteţi, deoarece dacă lumina Lui Dumnezeu vă părăseşte atunci veţi înţelege acea goliciune şi stingere pe care satan v-o oferă atunci când cineva este plin de teroare şi frică. Umpleţi-vă sufletele. Bucuraţi-vă pentru ca marea avertizare vă va salva şi vă va duce mai aproape de Sfânta Mea Inima. Salutaţi Marele Avertisment, pentru că atunci vi se permite a înţelege că Viaţa Veşnică există si voi ştiţi ce importantă este Ea. Iubitul vostru Mântuitor, Împăratul Omenirii ILUMINAREA CONŞTIINŢEI, eveniment prezis de Sfânta Fecioară în apariţia de la Garabandal în 1961, va avea loc curând, pentru a salva lumea. AVERTISMENTUL Noi profeții primite de către Vizionara din Europa dezvăluie evenimentele mondiale care preced A Doua Venire DE CE VA AVEA LOC AVERTISMENTUL? • Pentru a dovedi tuturor că Dumnezeu există. • Pentru a aduce pe fiecare înapoi la Cristos și la calea adevărului. • Pentru a diminua impactul păcatului și al răului din lume prin convertire. • Pentru a ne ajuta să ne salvăm înainte de ziua finală a judecății dându-ne șansa de a cere iertare pentru păcatele pe care le-am comis. • Pentru a converti pe necredincioșii care nu ar avea nicio șansă de răscumpărare fără acest mare act de milă. • Pentru a întări credința acelora care cred. CE SE VA ÎNTÂMPLA ÎN TIMPUL AVERTISMENTULUI? • Toți oamenii peste vârsta de 7 ani vor avea parte de o întâlnire mistică privată cu Isus Cristos, care va dura până la 15 minute. • Acesta este un dar de la Dumnezeu Tatăl pentru a-i aduce din nou pe oameni la adevăr. Este ca și cum ar fi Ziua Finală a Judecății , numai că de această dată nu veți fi condamnați. În schimb veți primi șansa de a cere iertare. • Două comete se vor ciocni pe cer. • Oamenii vor crede că este o catastrofă mai mare decât un cutremur. Dar nu este așa – ci este un semn că Isus a venit. • Cerul va deveni roșu ca și cum ar fi în flăcări și mai întâi se va vedea o cruce mare pe cer ca să ne pregătească. • Ateii vor spune că a fost o iluzie globală. Oamenii de știință vor căuta o explicație logică, dar nu va exista niciuna. • Va fi spectaculos și nu ne va răni pentru că vine de la Isus ca un act de Dragoste și Milostivire. • Ni se vor arăta păcatele noastre și vom simți o extraordinară tristețe și rușine când acestea ni se dezvăluie. Alții vor fi atât de îngroziți și șocați de felul în care păcatele le sunt dezvăluite încât vor cădea morți înainte de avea şansa să ceară iertare. • Toți vor vedea starea în care se află sufletul lor înaintea lui Dumnezeu – binele pe care l-au făcut în viața lor, durerea pe care au provocat-o celorlalți și tot binele pe care l-ar fi putut face dar nu l-au facut. • Mulți oameni vor cădea la pământ si vor plânge lacrimi de ușurare, lacrimi de bucurie și de fericire. Lacrimi de uimire și de dragoste. • Pentru că în sfârșit, va fi posibil să trăiască o nouă viață după acest eveniment, când vor ști tot adevărul. • Isus ne cheamă acum pe toți să ne rugăm pentru sufletele celor care vor muri din cauza șocului și care ar putea fi în păcat de moarte. Toată lumea trebuie să se pregătească acum. Isus ne cere tuturor să cerem iertare pentru păcatele noastre înainte de Avertisment.
Posted on: Wed, 06 Nov 2013 18:06:52 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015