Ce spun politicienii despre intrarea SUA în incapacitate de - TopicsExpress



          

Ce spun politicienii despre intrarea SUA în incapacitate de plată „Oricât de iresponsabilă ar fi închiderea parţială a guvernului, blocajul economic pe care l-ar crea intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată ar fi mult mai grav”, a avertizat Barack Obama în conferinţa de presă de săptămâna trecută (vezi video mai sus). Senatorul, economistul şi fostul candidat la prezidenţiale Ron Paul (republican) nu vede în epuizarea autorităţii de împrumut a statului un drum către un default, după cum a explicat într-o intervenţie televizată la Fox News. Paul, care a argumentat că ţara sa trăieşte din bani pe care nu îi are şi pe o piaţă foarte fragilă, consideră că data de 17 octombrie este doar o zi pe care democraţii o folosesc pentru a-i forţa pe republicani „să se predea” necondiţionat, cum a fost formularea preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, John Boehner. Aceste două puncte de vedere opuse, al preşedintelui Barack Obama şi al senatorului Ron Paul, se înscriu în linia ideologică: democraţii văd în default un dezastru, republicanii spun că pericolele economice nu sunt chiar atât de mari precum ameninţă rivalii lor politici.
Posted on: Tue, 15 Oct 2013 20:08:22 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015