Ce stie Crin Antonescu? Cristian Campeanu | vineri, 28 iunie 2013 | 11:53 | 6 comentarii Din tot ceea ce este public, am aflat ca a ramas doi ani repetent in facultate, ceea ce este si era extrem de greu de „realizat“ in Universitatea Bucuresti, ca, desi profesor de istorie, are cunostinte foarte vagi de istorie – dupa cum am demonstrat saptamana trecuta – si ca si-ar fi scris teza de licenta (sau „lucrarea de diploma“, cum era numita pe vremea aceea) din ziarul „Sportul Popular“. Si ca ar fi un mare fan al clubului Steaua, ceea ce explica, macar in parte, faptul ca l-a pus pe Gigi Becali pe listele PNL. Dar, dincolo de toate aceste detalii, ce stie, de fapt, al doilea om in stat si aspirant la pozitia de „sef de stat“, cum il defineste noua Constitutie? Nu foarte multe, se pare. Nu pare sa stie nimic sau sa aiba cel mai mic interes in ceea ce inseamna, de fapt, „liberalismul“, asa cum a fost el formulat de oameni precum John Locke, Adam Smith, John Stuart Mill sau, mai recent, Friedrich Hayek. Nimic despre drepturi individuale, nimic despre libertate, absolut nimic despre piata libera si antreprenoriat, adica ceea ce face un liberal sa fie un liberal in adevaratul sens al cuvantului. Cand l-ati auzit vreodata pe Crin Antonescu pronuntand aceste nume fara de care liberalismul nu ar fi posibil? Ceea ce pare insa sa stie Antonescu este istoria reala a PNL, o istorie presarata de scandaluri de coruptie si personaje precum Alecu Constantinescu, supranumit „Porcu“, pe langa care Gheorghe Tatarascu – un tradator de tara – face figura de „om politic national“. In Romania nu a existat decat un singur partid politic „la firul ierbii“, grassroots, cum se zice astazi, si acela este „Miscarea Legionara“, care s-a nascut, in buna parte, si din frustrarea fata de coruptia liderilor PNL. Crin Antonescu pare sa stie foarte bine aceste lucruri, dupa cum pare sa cunoasca si mecanismele instituirii unei dictaturi. Sau oligarhii. Saptamana trecuta am citat un articol al Laurei Stefan din Revista 22. Acum este randul unui articol intitulat „Oligarhia si Constitutia“, semnat de Andrei Cornea: „Romania este condusa de multa vreme de o oligarhie formata din cateva sute de insi – parlamentari, ministri, presedinti de consilii judetene, primari de mari localitati, anumiti oameni de afaceri influenti si patroni de trusturi media. E o oligarhie bogata, dar marginita intelectual (…), dispretuitoare fata de «prostime» si fata de elitele intelectuale autentice (…). Incapacitatea ei de a asigura o conducere eficienta e egala numai cu aroganta ei nesfarsita. Aceasta oligarhie a avut insa trei temeri fundamentale, care i-au macinat zilele si i-au dat cosmaruri noaptea. Prima a fost Traian Basescu sau, in termeni mai generali, teama de un presedinte cu mandat popular, al carui program politic sa contina limitarea arbitrariului oligarhiei. Constitutia actuala dadea aceasta posibilitate («presedintele jucator»), mai ales prin faptul ca presedintele avea o mare libertate in numirea premierului, ca putea refuza la remaniere numirea unui ministru, ca putea cere urmarirea penala a unui membru al Cabinetului si, in sfarsit, ca putea declansa un referendum national. (Putea fi insa si suspendat cu prea multa usurinta, asa cum s-a vazut, ceea ce arata ca puterea sa ramanea limitata, in pofida acuzatiilor de «tiranie».) De asemenea, el detinea atribute importante in domeniul politicii externe si al serviciilor de informatii. Or, actuala putere a decis ca presedintele trebuie privat de majoritatea atributelor de putere. «Never again», a spus oligarhia. Un «nou Basescu», oricum s-ar numi el, nu mai trebuie sa apara. Desi presedintele va fi numit explicit «sef al statului», el va avea un rol protocolar. Spre deosebire insa de statutul sau intr-o republica parlamentara, precum Germania sau Italia, el va continua sa fie ales cu un mandat popular – ceea ce reprezinta nu doar o ipocrizie, dar exprima si teama oligarhiei de a spune natiunii adevarul: ca se teme de ea. Aceasta este cea de-a doua teama a oligarhiei: teama de popor sau, mai precis, de scaparea de sub control a poporului. Cea mai clara masura antidemocratica este probabil introducerea articolului 90 relativ la referendum: initiatorii sai, fie presedintele, fie 250.000 de cetateni cu drept de vot, trebuie sa-si supuna initiativa Parlamentului, care o aproba sau nu printr-o hotarare. Oligarhia va putea bloca astfel orice initiativa politica ce nu-i apartine, ceea ce inseamna ca ea isi aroga puterea decisiva in stat, refuzand sa accepte ca interesele ei ar putea intra in coliziune cu cele ale natiunii, exprimate prin referendum. In esenta, din reprezentant al natiunii, Parlamentul devine o grupare autonoma care va domni netulburat peste rest, ceea ce se exprima direct in articolul 61, care defineste Parlamentul drept «forul suprem de dezbatere si de decizie al natiunii».
Posted on: Fri, 28 Jun 2013 17:05:26 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015