Cel ce citeşte Citeam de mult. Din după-masa ceea când ploaia la ferestre fremăta. Vântul de-afară nu-l mai cunoşteam în cartea grea. Priveam în carte cum te uiţi în oameni, în oamenii întunecaţi de gânduri, alături timpul se zgâia la rânduri. Brusc paginile-au răsărit senine şi-n locul bâiguielilor firave sta scris pe toate seară, seară... nu m-am uitat pe geam şi totuşi curg cuvintele şi şiruri lungi se frâng din rândurile lor împrăştiate... Acuma ştiu că peste încărcate grădini, sclipind, sunt bolţile departe; soarele ar fi trebuit să mai coboare. Şi-acum se lasă noaptea peste zare; risipa se adună-n pâlcuri rare, pe drumuri lungi trec oamenii în noapte şi de departe ca şi cum ar creşte nimicul întâmplat se desluşeşte. Şi dac-acum ridic din carte ochii, nimic nu mi-e străin şi totul mare. aici trăiesc ce se petrece afară şi peste tot nimic n-are hotare; dar mă-mpletesc şi mai adânc în linii când ochii mei pe lucruri se coboară, pe simplitatea gravă a mulţimii; atunci încet pământul se revarsă. Şi bolta-ntreagă-ncearcă s-o cuprindă: întâia stea e cea din urmă casă. Rainer Maria Rilke
Posted on: Wed, 04 Dec 2013 11:49:01 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015