Cel mai amuzant este Vasile Blaga, care se făleşte, de câteva - TopicsExpress



          

Cel mai amuzant este Vasile Blaga, care se făleşte, de câteva zile încoace, că nu mai ascultă el de telefoanele lui Băsescu. Ba chiar dă de înţeles că nu el îi solicită întâlniri preşedintelui, ci invers, Băsescu îi trimite lui mesageri. Culmea curajului: preşedintele PDL reuşeşte să facă aceste afirmaţii vitejeşti fără să pronunţe măcar o dată numele preşedintelui cu care atât de brav se luptă. Îndepărtarea de celelalte partide de dreapta - fără măcar o tentativă de negociere - este, în acest context, o mişcare logică din partea preşedintelui PDL. O garnitură de oameni care nu-i sunt fideli, inclusiv unii al căror ataşament faţă de Traian Băsescu este declarat şi asumat, este ultimul lucru de care ar avea nevoie în partid. Până la urmă, este dreptul lui Blaga să încerce să-şi construiască un viitor fără Băsescu, dată fiind răceala dintre cei doi. Întrebarea este însă dacă poate construi şi pentru PDL un asemenea viitor. În aparenţă, calculul de a se alia cu Crin Antonescu şi cu PNL în turul doi al prezidenţialelor pare o variantă cu oarecari avantaje. Pui procentele PNL peste cele ale PDL şi poate-ţi dă de un preşedinte şi de o majoritate parlamentară. Ca fost vameş, Blaga e bun la numărătoare şi adunare, dar vom vedea cum stă cu operaţiile mai complicate, cum ar fi scăderea, întrucât îl aşteaptă o ecuaţie dificilă: dacă scazi din electoratul PDL electoratul lui Băsescu, îţi mai rămâne ceva? Mă întreb ce este în minţile pedeliştilor de rând şi cât timp vor urmări pasivi cum Blaga îi duce într-o direcţie de ei necunoscută, dar care îi depărtează de singurul vector electoral al PDL din acest moment. Trist este că Dreapta din România se dovedeşte incapabilă să înveţe ceva din propriile lecţii, fie ele mai vechi sau mai noi. Certurile între partide au scos PNŢCD de la guvernare şi chiar din Parlament în 2000. Orgoliile au făcut ca ARD să nu se comporte ca o entitate la alegerile din 2012. Spectacolul pe care Dreapta politică ni-l tot oferă de 23 de ani încoace ne demonstrează limpede că, dacă generalii fără armate sunt demni de ironie, generalii fără viziune sunt cei cu adevărat periculoşi. Iar din aceştia, se vede, Dreapta are în exces.
Posted on: Thu, 24 Oct 2013 02:45:35 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015