Cineva mi-a spus că nu am suflet,că eu nu iubesc,că mă comport ca şi cum l-aş iubi când în realitate doar am nevoie de el.Nu-i adevărat.Eu iubesc,dar nu ca alţii.Iubesc nebuneşte,obsesiv,continuu,indiferent de cum sunt tratată.Odată ce încep să iubesc,va trece multă vreme până voi renunţa.Când eu iubesc,nu mai am nevoie de nimic de la el.Nu mai ţin cont de felul in care sunt tratată,mă arunc în prăpastie ştiind că la final voi muri.Nu îl sun la fiecare oră,poate sunt zile întregi în care nu vorbim.Nu îi fac declaraţii de dragoste.Nu îi cer nimic niciodată, nu am pretenţia să stăm cât mai mult timp împreună sau să ieşim la întâlniri romantice.Eu doar îl observ.Îmi place să-l văd ieşind în lume. Îmi place să-l văd luptând,întâlnind probleme şi depăşindu-le.Îmi place să-l văd râzând cu capul pe spate,un râs sănătos,cu poftă,ca apoi râsul să se transforme într-un zâmbet ce se stinge uşor în timp ce el îşi dă mâna prin păr. Îmi place când se gândeşte intens la ceva,când se încruntă şi priveşte-n jos,parcă schiţând idei cu ochii.Îmi place când stă cu prietenii lui,când vorbesc ei,ca băieţii.Îmi place când povesteşte un lucru cu pasiune,parcă uitând că mai e cineva în jurul lui.Îmi place să-l văd trăind.Preţuiesc faptul că cineva ca el a ales să fie cu mine,dar nu asta iubesc.Îl iubesc pe el când nu face lucruri pentru mine.Îl iubesc pe el când îşi trăieşte viaţa şi probabil de-asta iubirea mea durează aşa mult.Pentru că nu iubesc cum mă face să mă simt,cum suntem noi împreună sau ce face pentru mine.Îl iubesc doar pe EL, iar el îşi va continua viaţa multă vreme după ce eu voi fi ieşit din ea.Eu sunt o persoană care pur şi simplu iubeşte.
Posted on: Sun, 01 Sep 2013 08:36:52 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015