Citesc de câteva zile, din fotoliul confortabil de acasă, în - TopicsExpress



          

Citesc de câteva zile, din fotoliul confortabil de acasă, în loc de a-mi mărturisi credinţele prin scrierile personale, la ceva care sunt sigur că dă apă la moară multor nevolnici cu pretenţie de mărime atoateştiutoare: O simplă dispută între marele jurnalist Ion Cristoiu şi un oarecare trâmbiţaş vocal - care îşi face statuie bălăcărind ignobil oameni! Nu aş fi scris cele ce urmează, fiind la o adică un simplu fapt divers prin frecvenţă, dacă nu aş fi citit şi comentariile belicoase la cererea de bun simţ a domnului Ion Cristoiu ca respectivul trâmbiţaş să-şi ceară scuze; altfel, domnia sa se retrage din colaborarea contractuală cu postul tv - la care trâmbiţa a făcut afirmaţiile! Gândesc: Ion Cristoiu nu mai este un jurnalist care trebuie a face eforturi pentu a rămâne în presă şi, care să înghită picioare spate jos şi scuipături de la belferii cu bani: direct sau prin intermediari (oare de unde şi cum de au aceştia atâţia bani, mă întreb deloc retoric?) care şi-au făcut câte o gazetă sau post tv - drept care, se cred zeul care poate dirija condeiul tuturor angajaţilor sau al colaboratorilor!!! Ferice muritor! O spun cu invidia aceluia care a refuzat dintr-un început orice colaborare cu patronii de nimic, încercând a se publica singur, dar... am fost omorât de acelaşi tip de patroni în colaborare strânsă cu alte nimicuri umane, foarte interesate de a-mi bloca spusele!... PS Există câteva scheme simple şi simpliste în acelaşi timp, de denigrare, pentru prostime, a oamenilor profesionişti de valoare printre care este aceea de a pune un “confrate” de al respectivului, cu oaresce audienţă în massă, pe post de trâmbiţă… “deontologică”! Ce am siguranţa însă, este că Ion Cristoiu va rămâne în jurnalistica română ca vioara unu, iar RB ( nu merită altceva decât iniţiale”) pe post de … Constantin Al. Ionescu-Caion - un oarecare denigrator! Ca incheire, merită a vă pune să citiţi ceea ce-i scria I.L.Caragiale prietenului Vlahuţă ca răspuns la invitaţia acestuia de a reveni din autoexil - în speranţa mărturisită, de a nu mai accepta lipsa de conştiinţă a semenilor, indiferent de domeniul în care se manifestă: “„Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul viţii demne de compătimit.”
Posted on: Mon, 18 Nov 2013 03:00:00 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015