Clubul Seniorilor Sector 6, gazda unui eveniment dedicat poeziei - TopicsExpress



          

Clubul Seniorilor Sector 6, gazda unui eveniment dedicat poeziei Primăria Sectorului 6, prin Clubul Seniorilor Sector 6, încurajează implicarea persoanelor de vârsta a treia din comunitate în manifestări culturale care au ca scop menţinerea şi stimularea capacităţilor fizice şi psihice ale beneficiarilor clubului. Drept urmare, miercuri, 14 august 2013, începând cu orele 10.00, la Clubul Seniorilor Sector 6 va fi organizată o întâlnire în cadrul căreia va fi lansată public creaţia literară a domnului Dumitru Ispas, membru al clubului. Susţinut de colegii şi colegele domniei sale, care au realizat selecţia materialelor şi regia micului spectacol, domnul Dumitru va recita din propria creaţie şi va ţine un discurs despre pasiunea care i-a marcat existenţa, poezia. Asigurarea unui nivel optim al stării mentale a beneficiarilor clubului se realizează prin intermediul unor programe de stimulare mentală care previn apariţia deteriorărilor specifice vârstei înaintate, menţinând în funcţiune procesele cognitive şi productive graţie jocurilor mentale, organizate într-un climat familial, jovial din care nu lipseşte umorul. Cu un număr de 500 beneficiari lunar, Clubul Seniorilor este un spaţiu de relaxare şi agrement pentru pensionarii din Sectorul 6, un loc destinat stimulării comunicării la orice vârstă şi readucerii persoanelor de vârsta a treia în viaţa socială activă. Adresa: Calea Plevnei nr. 234, Sector 6, Bucureşti (zona Militari-Apusului) Staţie RATB Plevnei: linia 178, tramvai 11, 35-reper vis-à-vis de Primaria sectorului 6
Posted on: Tue, 13 Aug 2013 15:22:12 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015