Comunicat de Presă Liliana Ciobanu, cel mai activ deputat de - TopicsExpress



          

Comunicat de Presă Liliana Ciobanu, cel mai activ deputat de Giurgiu după prima sesiune parlamentară din acest mandat Încă din debutul acestei sesiuni a primului meu mandat în Parlamentul României, am încercat să îmi axez activitatea pe rezolvarea problemelor oamenilor, atât din colegiul uninominal nr. 3, cât şi din municipiul şi judeţul Giurgiu. Fără falsă modestie, sunt mulţumită de rezultatele muncii mele din acest an în Camera Deputaţilor, datele statistice relevând că sunt deputatul cu cea mai intensă activitate din judeţul Giurgiu. Astfel, am avut 27 de luări de cuvânt în plen, 25 de declaraţii politice, 13 propuneri legislative, 40 de întrebări şi interpelări şi două moţiuni simple. Consider că m-am adaptat destul de repede la rigorile muncii de parlamentar, mai ales că, venind din sistemul privat, am fost la curent cu problemele întâmpinate de oameni în această perioadă de criză parcă nesfârşită. De altfel, marea majoritate a demersurilor mele parlamentare s-au născut din întâlnirile numeroase cu cetăţenii din Giurgiu, atât din audienţele de la biroul parlamentar din capitala judeţului, cât şi din discuţiile cu oamenii din comunele şi satele arondate, dintre care menţionez Stoeneşti, Hotarele, Bolintin Vale, Găujani, Letca, Răsuceni, Frăteşti, etc. Am încercat, în limita posibilităţilor mele şi a statutului de deputat în Opoziţie, să ajut oamenii care mi-au cerut sprijinul să îşi rezolve doleanţele avute. Nu pot spune că sunt foarte mulţumită din acest punct de vedere, deoarece, din păcate, problematica nemulţumirilor giurgiuvenilor este multiplă şi, în cea mai mare parte, necazurile provin de la măsurile guvernamentale dezastruoase pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor, luate de pe vremea guvernelor PDL şi continuate în ultimul an de guvernarea Victor Ponta, a cărei prestaţie a fost o dezamăgire cruntă pentru populaţia României. Poate mai acut decât în alte zone ale ţării, giurgiuvenii se confruntă cu un şomaj ridicat, cu un grad de sărăcie alarmant, şi cu imposibilitatea de a-şi asigura un trai la limita decenţei de la o lună la alta. Faptul că statul a lăsat frâu liber dictaturii băncilor este catastrofal pentru mulţi giurgiuveni, aflaţi în postura de a fi executaţi silit deoarece nu mai au posibilitatea de a-şi achita ratele la bănci, mai ales dobânzile şi penalităţile majorate peste noapte şi fără vreun motiv plauzibil. De altfel, am şi cerut explicaţii premierului şi miniştrilor Guvernului, în legătură cu acest fenomen nefiresc în care funcţionează băncile în dispreţul populaţiei, însă răspunsurile înalţilor demnitari nu au fost în măsură să justifice situaţia ingrată în care se află oamenii. Din acest punct de vedere pot spune că am oarecare nemulţumiri, deoarece nu pot să ajut locuitorii din Giurgiu să iasă din starea deplorabilă în care se află din punct de vedere material. Totuşi, sunt convinsă că întrebările, interpelările şi declaraţiile mele politice numeroase referitoare la viaţa oamenilor ar putea să-i determine într-un final pe guvernanţi să coboare cu picioarele pe pământ şi să privească realitatea aşa cum este, nu cum se vede din fotoliile scumpe ale Palatului Victoria. I-a şi invitat să viziteze localităţile din Giurgiu, aflate la o aruncătură de băţ de Capitală, pentru a vedea cu ochii lor cum trăiesc oamenii şi cum au fot abandonate majoritatea covârşitoare a investiţiilor începute, atât în infrastructură, cât şi în spitale, şcoli sau lăcaşuri de cult. Venind din lumea afacerilor, am încercat să fac demersuri şi pentru îmbunătăţirea mediului economic autohton, viciat sistematic şi repetat de noi decizii înrobitoare, menite să ducă spre închidere, insolvenţă sau faliment numeroase întreprinderi care au mai supravieţuit până acum, îndeosebi cele mici şi mijlocii. Şi la acest capitol am constatat că Guvernul actual este mai puţin preocupat de soarta IMM-urilor, răspunsurile primite şi atitudinea membrilor Executivului nefiind deloc dătătoare de speranţe. Inclusiv ministrul de resort s-a arătat nepăsător la cazuistica din domeniu, domnia sa neparticipând nici măcar la întâlnirile importante organizate de antreprenori în scopul revitalizării funcţionării firmelor mici şi mijlocii. În ceea ce priveşte propunerile legislative iniţiate împreună cu colegii mei din partid, acestea se adresează tot oamenilor, în scopul creşterii nivelului de trai şi a diminuării corupţiei şi birocraţiei. Astfel, printre altele am propus măsuri concrete pentru stimularea forţei de muncă, eliminarea examinărilor persoanelor cu handicap permanent, eliminarea taxei radio-tv pentru persoane fizice şi firme, scoaterea posturilor vacante blocate din sănătate la concurs, etc. Conform articolului 69, alin. (1) din Constituţia României, „În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.” Activitatea mea parlamentară din această primă sesiune a fost călăuzită de acest dicton din legea fundamentală. Le mulţumesc atât membrilor şi simpatizanţilor partidului pentru susţinere, dar şi cetăţenilor din Giurgiu care mi-au fost alături, şi îi rog să fie în continuare aproape de mine, pentru a rezolva împreună toate aspectele sociale, economice şi politice care trebuie corectate în perioada următoare. Deputat PP-DD de Giurgiu LILIANA CIOBANU
Posted on: Wed, 28 Aug 2013 11:09:16 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015