Comunicat de presă (20 august 2013) Ref: Cătălin Predoiu: PDL - TopicsExpress



          

Comunicat de presă (20 august 2013) Ref: Cătălin Predoiu: PDL înţelege să fie responsabil și să îşi impună soluțiile de centru-dreapta. România nu trebuie să își rupă gâtul odată cu Guvernul USL “România stă pe un butoi de pulbere din cauza Guvernului socialist Victor Ponta care va duce la blocaje în lanț în economie”, a declarat, marți, într-o conferință de presă susţinută la sediul central al partidului, prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu. El a menţionat că România are, în acest moment, un “Guvern disperat, prins între problemele sale de corupție și falimentul românilor”. Blocajul economiei reale, cascada de falimente ale firmelor, gaura la buget de 6,5 miliarde de lei și cei 50.000 de șomeri în plus față de momentul preluării guvernării de către USL arată, potrivit lui Cătălin Predoiu, situația extrem de gravă în care se află ţara. “Există patru cauze pentru situația în care se află România acum: politicile socialiste ale Guvernului, incoerența politică a USL, corupția din USL și faptul că avem un premier slab pe parte economică”, prim-vicepreşedintele PDL. Cătălin Predoiu a spus că “PDL, ca partid de opoziție, a supus în ultima perioadă guvernul unui tir de critici și l-a presat - reamintesc aici proiectul de lege privind sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii depus în Parlament , somația ca guvernul să intre în dialog nu numai cu PDL ci și cu mediul de afaceri pentru a evita falimentul total, reamintesc menționarea posibilității de a depune o moțiune simplă în cazul în care acest dialog nu este angajat. În urma acestor presiuni, premierul, încercând un joc de imagine face o invitație PDL la dialog politic. Această invitație este, de fapt, un răspuns la presiunile noastre, este un succes al opoziției PDL”. Cătălin Predoiu a insistat că singura soluție pentru România este sprijinirea clasei de mijloc prin politicile de centru-dreapta propuse de PDL în pachetul de relansare economică, iar conducerea partidului urmează să decidă condițiile clare în care va exista un dialog cu premierul Ponta. “Noi nu dorim să intrăm în coabitare cu guvernul socialist al domnului Ponta. Noi dorim să impunem premierului măsuri de dreapta pe care poate că nu le înțelege. Noi dorim să stimulăm locurile de muncă. Suntem un partid de dreapta și orice democrație matură, în orice politică nouă, dialogul dintre opoziție și guvern este normal dar trebuie făcut pe baza de principii de la care noi nu dorim să abdicăm. O opoziție puternică este o opoziție care oferă soluții și dialoghează politic dar nu abdică de la propriul program. Și noi asta încercăm să facem”, a spus Cătălin Predoiu. El a mai subliniat că “orice discuție cu Guvernul USL nu poate pleca și nu poate ajunge decât de la și la politicile de dreapta”. Departamentul de Comunicare al PDL
Posted on: Wed, 21 Aug 2013 15:03:06 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015