Comunicat de presă (4 octombrie 2013) Ref. la: Ministrul Eugen - TopicsExpress



          

Comunicat de presă (4 octombrie 2013) Ref. la: Ministrul Eugen Nicolaescu încalcă flagrant dreptul cetăţenilor la sănătate Secretarul General al PDL Cluj, Prof. Dr. Florin Stamatian, îl acuză pe ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, de faptul că duce o politică de umilire a pacienţilor. Aşa-zisa reformă a ministrului Eugen Nicolaescu prin care pacienţii cu boli grave nu se vor mai putea interna în spital începând de anul viitor, nu este altceva decât o lipsă de respect şi o profundă umilire pentru românii care, lunar plătesc constribuţii la asigurările de sănătate şi care au dreptul să beneficieze de servicii medicale, ca în orice ţară europeană. În caz de boli precum pneumonii virale, diabet de tip 2, astm, ulcer, hepatită alcoolică, infecţii intestinale precum şi fracturi multiple de coaste, românii vor fi nevoiţi să le trateze singuri acasă sau cu medicul de familie, şi asta din cauză că acest ministru nu are capacitatea de a înţelege actul medical şi nu poate empatiza în niciun moment cu pacienţii care în urma politicii aplicate de domnul ministru, ajung să fie victime colaterale ale incompetenţei domniei sale. Fac un apel public către ministrul Eugen Nicolaescu să înceteze imediat cu aceste măsuri drastice, având în vedere faptul că, prin interzicerea ca pacienţii cu boli grave să nu se mai poată interna în spitalele de stat, se aduc atingeri grave asupra Constituţiei Mondiale a Sănătăţii, care stipulează foarte clar faptul că, fiecare om are dreptul la ACCES la servicii de sănătate, de bună calitate şi accesibile ca preţ, precum şi la accesul la informaţii referitoare la problemele de sănătate. Lipsa discriminării stă la baza dreptului la sănătate. Secretar General al PDL Cluj, Prof. Dr. Florin Stamatian
Posted on: Fri, 04 Oct 2013 13:37:56 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015