Conferință de presă Lansarea filialei Sălaj a a Fundației - TopicsExpress



          

Conferință de presă Lansarea filialei Sălaj a a Fundației „Mișcarea Populară” Marian Preda: Bună ziua, doamnelor şi domnilor! Vă mulțumim pentru prezenţa dvs aici la prima întâlnire a Fundaţiei Mişcarea Populară cu membrii filialei Sălaj. Sunt Marian Preda, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară. Alături de mine sunt colegii mei, binecunoscuţi, persoane publice şi membri fondatori, domnul Cristian Diaconescu, domnul Sebastian Lăzăroiu, doamna Georgeta Condur, domnul Daniel Funeriu şi doamna Elenina Nicuţ. Am avut astăzi o întâlnire cu aproximativ 40 dintre membrii Fundaţiei. Este cea de-a 28-a filială înfiinţată de noi. Am avut o întâlnire extrem de utilă, în care am discutat despre modalităţile de organizare în perioada următoare a Fundaţiei la nivelul oraşului Zalău şi la nivelul celorlalte localităţi semnificative din judeţ. De asemenea, am discutat despre procesul de înfiinţare a Partidului Mişcarea Populară, proces care va continua după anunţarea grupului de iniţiativă la nivel naţional şi depunerea actelor pentru înregistrare cu constituirea filialelor judeţene ale partidului. Între Fundaţie şi Partid va exista o colaborare foarte strânsă. De asemenea, am discutat astăzi despre diverse teme. Aş vrea să fac referire la un anunţ pe care l-a făcut în conferinţa de presă de la Guvern premierul Victor Ponta. Ceea ce s-a întâmplat astăzi în legătură cu anunţul privind recensământul populaţiei şi privind majoritatea calificată pentru referendumul din anul anterior este ori o proastă informare a premierului Ponta, ori minciună sfruntată făcută cu bună ştiinţă pentru a dezinforma populaţia României. La recensământ, Institutul Naţional de Statistică a măsurat populaţia rezidentă în România, deci cu domiciliul în România. Dintre cei 20 de milioane de români 16 milioane şi ceva sunt rezidenţi în România şi au drept de vor, aveau în momentul recensământului. Domnul Victor Ponta reduce astfel populaţia cu drept de vot la populaţia cu domiciliul în România. Drept de vot au şi cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, pe care domnul Ponta nu numai că îi ignoră, neacceptând spre exemplu introducerea votului prin corespondenţă, dar pare că le anulează dreptul la vot pentru că i-a scos pur şi simplu din populaţia care are drept de vot şi care trebuie, deci, să reprezinte majoritatea aceea calificată şi să dea jumătate plus unu din populaţia cu drept de vot, adică nivelul la care este validat un referendum. Şi vă dau două exemple de comunităţi din străinătate în care institutele de statistică din ţările respective au calculat aşa, în Italia la 1 ianuarie 2011 erau înregistraţi 968.576 de români care locuiesc în Italia, în Spania Institutul de Statistică a numărat în anul 2011 la recensământul realizat în Spania 798.104 români. Numai din două ţări din Europa sunt 1.800.000 de români, îi adăugăm pe cetăţenii români care locuiesc în Republica Moldova, în celelalte ţări din Europa, în Statele Unite, în Israel, şi o să vedeţi că populaţia cu drept de vot, cetăţenii României, sunt sensibil peste 18 milioane, şi nu cum spune domnul Ponta 16 milioane. Este ori incompetenţă, ori dezinformare şi rea voinţă din partea Premierului. Astfel de lucruri nu pot fi tolerate într-o ţară civilizată. Vreau să vă anunţ, de asemenea, că am desemnat în urma analizei CV-urilor şi în urma discuţiilor cu cei care au dorit să candideze la poziţia de mebru al grupului de coordonare în filiala Sălaj, am desemnat primul nucleu de cinci persoane şi doresc să le dau citire: doamna Elena Veronica Stanca este inginer şi administrator al grupului Vidalis, domnul Mihai Iacob, care este medic, un tânăr medic, doamna Antonica Filip, care este economist şi farmacist, doamna inginer Marta Boda şi o tânără studentă în anul IV la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, domnişoara Ana Maria David. Acest grup de cinci va fi completat cu alte persoane în perioada următoare, şi vor începe organizarea filialei. În maxim o săptămână vom anunţa şi numele coordonatorului filialei din rândul celor cinci. Acestea sunt informaţiile de bază. Vă rog să adresaţi întrebări şi vă vom răspunde cu plăcere. Reporter: Sunt de la Regio TV. Am mai multe întrebări pe domnul Diaconescu în principal. Vă vedeţi un lider al opoziţiei? Cristian Diaconescu: Nu, dar nici nu a avut legătură această întâlnire cu întrebarea pe care o puneţi dvs. Reporter: Dar după înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară? Cristian Diaconescu: V-am răspuns la întrebare. Reporter: Este plauzibilă o candidatură a Elenei Udrea din partea Mişcării Populare la prezidenţialele de anul viitor? Cristian Diaconescu: Nici această întrebare nu are legătură cu întâlnirea noastră. Dacă aveţi întrebări referitoare la întâlnirea noastră de azi. Reporter: În ce a constat selecţia pe care aţi făcut-o? Sau mai bine zis criteriile pe care le-aţi avut în vedere pentru a selecta oamenii pe care i-aţi amintit înainte. Marian Preda: Criteriile noastre sunt patru: competenţă profesională în domeniul în care cineva activează, integritate, să nu fi suferit condamnări, să nu aibă probleme de genul acesta, disponibilitate pentru activitate voluntară în Fundaţie, cei care vin alături de noi trebuie să vină din dorinţa de a face ei ceva pentru comunitate şi nu de a face ceva pentru ei înşişi, şi compatibilitatea cu valorile promovate de Fundaţie, cu programul Fundaţiei, deci cu valorile de centru-dreapta. Acestea sunt criteriile, ca procedură am anunţat pe site-ul Fundaţiei cu mult timp înainte că din fiecare judeţ aşteptăm CV-uri de la cei care doresc să facă parte din conducerile filialelor judeţene, am primit mai multe CV-uri, am făcut o listă scurtă şi am avut după aceea discuţii cu cei pe care i-am selectat. De asemenea, în fiecare filială selectăm şi din sală, în urma discuţiilor pe care le avem, persoane care nu ne-au trimis CV-urile şi pe care invităm după aceea să ne trimită CV-urile, îi invităm la discuţii şi completăm grupurile de coordonare. Este şi motivul pentru care de abia la câteva zile, până în zece zile de la prima întâlnire, anunţăm coordonatorul filialei, nu-l decidem imediat. Reporter: Observ că printre numele prezentate nu există nici măcar un semn de întrebare în ceea ce priveşte partea politică. Acelaşi lucru se întâmplă la nivel naţional? Marian Preda: Cam 85% dintre membrii Fundaţiei Mişcarea Populară nu au mai făcut politică, dintre ceilalţi 15% cei mai mulţi nu au fost în primul plan al politicii. Dar asta nu înseamnă că în Fundaţie şi mai ales în viitorul partid nu sunt bine veniţi membri ai altor partide, care în trecut au mai făcut politică, dacă îndeplinesc criteriile despre care am vorbit, pe care le vom aplica cu fermitate şi la partid pentru candidaturile pentru funcţii de conducere în partid. Reporter: Când estimaţi că vă transformaţi din Fundaţie în partid? Marian Preda: Nu ne transformăm, Fundaţia rămâne, de aceea noi generăm un partid, dar Fundaţia rămâne mai departe şi va avea un rol esenţial în furnizarea de resurse umane către partid, în furnizarea de soluţii, de politici publice pentru partid, şi mai ales în monitorizarea şi criticarea partidului. Reporter: Nu detaliaţi puţin ce înseamnă că veţi genera un partid? Marian Preda: Adică am strâns semnăturile, aproape 50.000 de semnături, sunt necesare 25.000, avem în lucru aproape finalizate statutul şi programul partidului şi selectăm un grup de iniţiativă de nivel naţional care să organizeze partidul şi după aceea se selectează grupuri similare la nivel judeţean. Cei mai mulţi dintre noi, eu de exemplu, de asemenea mulţi dintre colegii mei, vom rămâne la Fundaţie. Şi domnul preşedinte Traian Băsescu a spus că se va întoarce la Fundaţie. Noi nu am început acest demers pentru a deveni noi şefi de partid, însă vom colabora şi vom sprijini puternic grupul care va organiza partidul. Reporter: Care sunt trei principii ale Fundaţiei Mişcarea Populară, vorbim de idei, doctrină? Marian Preda: Nu ştiu exact la ce vă referiţi când spuneţi principii. Reporter: Scopul principal al Fundaţiei. Marian Preda: Vrem să încurajăm partea activă a României să participe la viaţa politică. Sunt prea mulţi oameni care sunt dezamăgiţi de ceea ce s-a întâmplat în politica românească, nu au alternative, drept urmare sunt absenţi pur şi simplu din spaţiul politic. 58% din populaţie nu a participat la vot. Ne adresăm nu doar lor, dar în primul rând lor, ne adresăm grupurilor active, clasei antreprenoriale, clasei mijlocii, în sens foarte general, salariaţilor din România, celor care se întreţin singuri, ne adresăm românilor din străinătate, cei care sunt ignoraţi de către partidele politice din moment ce până acum nu s-a votat nicio lege a votului prin corespondenţă, şi dacă vreţi noi vrem România cu fruntea sus, nu cu mâna întinsă, o Românie clar europeană, cu orientare ferm europeană şi euro-atlantică. Reporter: Acesta ar putea să fie şi sloganul viitorului partidului? Marian Preda: Vor decide cei din grupul de coordonare, bineînţeles că se vor sfătui şi cu noi. Reporter: Şi unde vreţi să ajungeţi cu partidul? De exemplu la alegerile din 2016? Marian Preda: N-aş vrea să vorbim noi în numele grupului de coordonare, dar cu siguranţă dacă este generat un partid este generat pentru a câştiga şi menţine puterea. Acesta este scopul oricărui partid. Când va ajunge suficient de puternic încât să facă asta o să vedem, dar vom începe din alegerile europarlamentare de anul viitor. Reporter: Ce rol va avea Preşedintele Traian Băsescu în partid? Marian Preda: Preşedintele a spus foarte clar va veni la Fundaţie atunci când îşi termină mandatul. Credeţi că domnul Preşedinte după 10 ani de poziţie în fruntea ţării are nevoie de o poziţie în partid? Vocea domniei sale, prestigiul şi autoritatea publică sunt dincolo de poziţii de genul acesta. Dar va decide domnia sa. Însă a spus foarte clar va veni atunci când îşi termină mandatul în Fundaţie. Ştiu că lumea nu crede că o fundaţie poate fi influentă, aveţi răbdare şi vă vom demonstra noi. Reporter: În cât timp grupul Elena Udrea va trece în Mişcarea Populară, în fundaţie sau partid? Marian Preda: Care, ce grup? Reporter: Cel care a susţinut-o pe doamna Udrea. Marian Preda: Din câte ştiu eu, doamna Udrea este în PDL, iar noi suntem Fundaţia Mişcarea Populară. Reporter: Sigur că da. Marian Preda: Deci, nu există niciun fel de negocieri cu grupuri. Doamna Udrea face politică, mă îndoiesc că va veni la Fundaţia Mişcarea Populară. Reporter: Probabil la viitorul partid. Daniel Funeriu: Referitor la ce aţi întrebat despre domnul preşedinte Traian Băsescu, domnul preşedinte Traian Băsescu şi-a câştigat cel de-al doilea mandat susţinând modernizarea României. Traian Băsescu a fost, este şi cu siguranţă va fi locomotiva modernizării României. Până acum, întotdeauna Traian Băsescu a fost alături de cei care au pus umărul la modernizarea României. Nu mă îndoiesc că şi în continuare, pe cale de consecinţă, va face exact acelaşi lucru. Şi dacă vă uitaţi în statutul, în propunerea de program a Fundaţiei Mişcarea Populară, scrie foarte limpede că suntem cei care dorim modernizarea României şi găsiţi acolo toate elementele. Scopul Fundaţiei şi implicit al partidului nu este un scop politicianist, de a mai crea o structură care mai rupe nişte procente dintr-un electorat şi obţine nişte funcţii, ci se doreşte a fi cea mai puternică platformă pentru continuarea modernizării României pentru că se vede clar că de fiecare dată când în guvernarea precedentă s-au făcut paşi importanţi înainte pentru modernizarea României, că e în educaţie, că e in justiţie, piaţa muncii, există acum o tendinţă clară a USL-ului de a întoarce acele reforme, de a reîntoarce România într-o epocă pe care o vedeam depăşită. Reporter: Vedeţi o coagulare a drepturilor româneşti, din perspectiva următorilor 2 ani şi cum? Marian Preda: După părerea mea în 2 ani cu siguranţă se va întâmpla ceva. Reporter: Sunteţi dispuşi să intraţi într-o astfel de coaliţie sau federalizare sau federaţie cum o numea domnul Ungureanu? Marian Preda: Trebuie să înţelegeţi că noi suntem o fundaţie, v-am spus în programul nostru că suntem deschişi către toţi care împărtăşesc valorile pe care le împărtăşim şi noi şi răspunsul sigur că rămâne valabil. În privinţa coaliţiilor politice viitorul partid va decide. Reporter: Aveţi relaţii sau legături, negocieri cu cei din grupul PP la nivel european? Marian Preda: Din nou este o problemă pe care partidul o va rezolva dar orientarea de centru-dreapta, creştin- democrată şi orientarea către grupul Popular este prevăzută în statutul viitorului partid.
Posted on: Mon, 08 Jul 2013 13:42:18 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015