Copilărie Copilul din mine, primeşte aripi de înger şi - TopicsExpress

Copilărie Copilul din mine, primeşte aripi de înger şi înălţându-se în înaltul cerului scrutează perspectiva locului de aterizare. Poposeşte în casa celui sărac. Acolo unde o fetiţă îşi poartă nefericirea în suflet. Înghesuită printre frăţiorii ei, micuţa doarme zâmbind, angrenată într-o lume de vis. Copilului din mine i s-a făcut milă de ea şi din dorinţa aducerii aminte a celor existente, s-a pitulat în fata ce tocmai s-a trezit. Fetiţa simte foame. O foame mistuitoare ce-i răvăşeşte întreaga existenţă. Priveşte în oala de pe masă. Câţiva cartofi înotând într-o zeamă sleită, aşteptă să fie mâncaţi. Sunt buni şi ăia. Îi culege bucată cu bucată oferind şi celorlalţi fraţi câte unul. Cartofii sunt uneori atât de dulci... - Mai vleau! Se auzi glăsciorul celui mic care înghiţise ultima îmbucătură. - Nu mai sunt, că ţi-aş da! Uite, o bucată de mămăligă. Dă-i şi celuilalt din ea, că alta nu mai e. Cineva zgrabălă uşa scheunând jalnic. Unul din ei aleargă şi deschizând uşa câinelui, îi sare în spinare spunând râzând: - Di căluţule diii! În zbaterea de a scăpa de povară, patrupedul se întoarse înspre copil şi adulmecând resturile mămăligii de pe faţa acestuia, îl curăţă delicat cu limba. - Scoate imediat potaia afară că iar o să ne bată mama! - Vleau la mama! Începu cel mic să se smiorcăie. - Lasă că diseară vine mama de la muncă şi ne aduce pâine... lapte... ouă... - Si păzătulă? - Şi prăjitură! Călare pe mătură cel mijlociu urmăreşte câinele ce tocmai o zbughise afară din casă. Cel mic ţopăie bucuros pe pat stârnind un colb cenuşiu strigând: - Pă-ză-tu-lă! Pă-ză-tu-lă! - Hai jos din pat! Hai cu mine la prune! - Nu vleau pune! - Atunci rămâi aici! Merg eu singură! - Vin si io! - Bine dar vezi că eu mă urc în copac.Tu ce faci? - Uc si io! - Nu poţi că tu eşti mic! Numai dacă.... stai că am o idee! - Mă! Vino aici! Transpirat şi plin de colb cel mijlociu îşi făcu apariţia călare pe mătură. - Prinde câinele, să-l legăm de capră! - De ce să-l legăm de capră? - Aşa de prost eşti? Ca să tragem capra sub prun, să-l urc pe ăsta micu’… ca să mănânce şi el prune. E grea şi altfel nu o putem mişca. - Dar cu ce o legăm? - Stai că tai frânghia de rufe! Dute, mai repede şi prinde câinele! Plină de elan, fata se cocoţă pe copacul de care era legat unul din capetele frânghiei. În acest timp, mijlociul tot călare pe mătură tropăia în urma câinelui strigând din toţi bojocii: - Stai să te prind! Stai să te prind! Urletul mezinului, o făcu să coboare rapid şi să alerge într-un suflet pentru a vedea ce s-a întâmplat. Intrând în casă, îl văzu ud leoarcă. - De ce ai răsturnat găleata cu apă? Vezi cum te-ai udat? De ce nu mi-ai spus mie? Dute acuma să te usuci! Şi făcându-i vânt afară, îşi scoase capul pe uşă strigă celui ce călărea: - Dă-mi mătura să curăţ aici! - Nu vreau! - Hai, că-ţi dau ceva! - Nu vin că iar mă minţi! - Nu te mint! - Ba mă minţi, că şi data trecută m-ai minţit! - Am găsit o bucată de pâine, dacă nu vi, am să o mănânc singură! Mai mult flămând decât curios cel mijlociu îşi făcu apariţia. Nici una nici două, fata îl prinse cu străşnicie de bluză, spunând: - Te-am păcălit! - Ba m-ai minţit! Lasă-mă că te spun lu’ mama! - Nu te las! Dă-mi mătura! Văzând băltoaca ce începuse deja a înmuia lutul ce ţinea loc de podea, cel mijlociu renunţă cu uşurinţa la mătură şi păşind în mijlocul ei, spuse: - Hai vrei să ne jucăm de-a indienii? - Cum să ne jucăm de-a indienii? Tu cine erai? - Căpetenia lor. - Ai vrea tu! Şi atunci eu cine eram? - Tu erai tot căpetenie dar din tribul vecin! Şi ne luptam între noi, ca să arătăm care trib e mai puternic, spuse mijlociul în timp ce se mâzgălea pe faţă cu nămolul format în mijlocul casei. - Bine, bine, dar cum ne-am lupta? - Cu arcuri şi săgeţi! - Dar nu avem! - Ne facem! - Din ce? - Găsim noi ceva. - Unde? - În grădină! - Bine, dar eu îmi pun o bluză pe cap. - De ce? - Ziceam că e o coroană din pene colorate. - Şi eu vreu o coroană de pene! - Tu să-ţi pui o pereche de pantaloni ca să nu fim la fel. - Mergi, vezi că iar urlă ăla micu’! - Ba mergi tu! De ce numai eu? Întrebă fata dându-i o palmă peste ceafă. - De ce m-ai lovit? O să te spun şi să vezi tu ce papară o să iei. - N-ai decât, răspunse fata îmbufnată şi ieşind afară îl căută pe mezinul care hohotea agăţat de spinii unui mărăciniş chiar lângă gard. - Cum ai intrat acolo? Hai ieşi! - Nu pot! - Offf, că tare nepriceput mai eşti! Spuse fata încercând să îi desfacă bluziţa dintre spini. - Hei tu! Hai aici şi ajută-mă să-l desfac pe ăsta micu’. - Nu vin fiindcă m-ai bătut. - Hai vino că nu te mai bat! - Promiţi? - Promit! Cei doi îl apucară pe micuţ unul de o mână şi altul de alta trăgându-l cu putere în timp ce acesta urla ca în gură de şarpe. O vecină auzind tărăboiul işi iţi capul peste uluci dojenindu-i: - Ce faceţi acolo pezevenchilor? - S-a agăţat ăsta micu’ printre spini şi nu putem să îl mai scoatem, spuse fata printre ţipetele copilaşului. - Lăsaţi-l aşa că vin eu să-l scot. Nu mai trageţi de el că nu e păpuşă. Cei doi se traseră doi paşi înapoi, privindu-l speriaţi pe cel ce rămăsese într-o poziţie ciudată. Cu paşi vioi, vecina intră în curte apoi îndreptându-se înspre tufişul cu pricina unde, cu multă îndemânare îl eliberă pe micuţ. - Ia luaţi voi frumuşel o pătură şi întindeţi-o acolo sub nuc. Vin imediat să vă aduc ceva de mâncare, spuse aceasta intuid faptul că erau flămânzi. Ca scăpaţi din puşcă cei doi ţâşniră în casă trăgând o pătură soioasă după ei. - Las-o la mine că o duc eu! - Ba eu vreau să o duc! - Vezi că te bat! - Te spun lu’ mama! Ajunşi la umbra nucului, unul trăgea într-o parte de ea, altul în altă parte dar poneava nu voia nicidecum să stea cum trebuie. Vecina se întoarse ţinând un coş acoperit cu un şervet alb. Tacticoasă, potrivi mai întâi pătura, apoi, puse şervetul la mijloc după care începu să scoată din coş trei farfuri pe care puse câte o bucată măricică de carne proaspăt prăjită. Pîinea o rupse în trei bucăţi mari, la fel cum făcu şi cu prăjitura. Lângă toate astea mai aşeză o sticlă plină cu lapte călduţ. - No, haideţi şi mâncaţi copii! Azi e ziua voastră a copiilor. A trecut amiaza şi cred că vă este foame. - Îhîîî... îngânară cei trei copii în cor înghiţind în sec. - Mâncaţi în linişte! Nici musca să nu se audă, aţi înţeles? Mai spuse aceasta îndreptându-se înspre casa ei. Cei trei luându-şi farfuria în braţe începură a mânca cu lăcomie. Apoi băură pe rând laptele din sticlă. - Ai auzit? Azi e ziua noastră, a copiilor, spuse mijlociul. - Sssst! Taci, că te aude şi data viitoare nu ne mai dă, îi răspunse fata şoptit. - Uite vezi frunza aia care tremură? Ziceam că pe ea a poposit gândacul cel urât care vine la tine, spuse băiatul lungindu-se pe pătură. - Ba ziceam că pe cealaltă s-a oprit o cocomârlă galbenă şi strălucitoare, îi răspunse fata, întinzându-se şi ea. - Ce-i aia o cocomârlă? - Nu îţi spun până nu ai s-o vezi. - Dacă e rea o trimit la tine. - Ba eu o trimit la tine. Încet, încet, frunzele nucului au căpătat aripi. S-au transformat în fluturaşi multicolori şi au zburat în lumea viselor unde, copii adormiţi au intrat în împărăţia lor.