Cosmin Manescu Mi se pare ciudat ca Germania nu a - TopicsExpress



          

Cosmin Manescu Mi se pare ciudat ca Germania nu a respectat cam la nici un capitol retetele demolarii aplicate de oligarhia liberal-globalista peste tot in lume. Retetele asasinilor economici care erau aplicate in anii `70 tarilor din lumea a treia, in anii `90 tarilor foste comuniste, de cativa ani se aplica masiv si cu imens succes tarilor vestice, inclusiv bomboanei de pe tort, SUA. Detroit sau Grecia sunt exemplele cele mai evidente de tiermondizare a fostei first world. In plus, in cazul tarilor Vestului s-au aplicat masiv si strategii de subminare culturala si modificare a componentei demografice prin imigratie. Practic, natiunile Vestului au fost condamnate la sucombare nu doar economica, ci si biologica. Oare de ce Germania nu s-a inscris in scenariul general? Nu i-au fost exportate joburile si baza manufacturiera in China si India cum s-a intamplat cu SUA, Franta si toate tarile flancului sudic al UE. Nu a avut nici invazia masiva de imigranti din lumea a treia veniti sa supra-incarce sistemul de protectie sociala ca in toate tarile vestice, mai ales in cele nordice. Gastarbeiterii din Germania sunt mult mai putini decat in celelalte tari, sunt in general din tari mai civilizate, ca Turcia, si in general tind sa se intoarca in Turcia dupa ce strang ceva cheag, fiindca in Germania nu s-au integrat ca comunitatile de maghrebieni din Malmo sau Marsilia, devenind stapani. Ce se noteaza in cazul Germaniei ca element de similaritate cu devastarea altor tari vestice este doar marxismul cultural cu spume la gura. Dar liberal-bolsevismul academic/mediatic poate fi usor bagat in marsarier, la o adica... Explicatii de genul fiindca au muncit/ fiindca sunt seriosi/ fiindca au o clasa politica compententa / fiindca nu s-au indatorat explica doar CUM si-au pastrat germanii prosperitatea si puterea economica reala. Bun, retetele le stie oricine. Doar ca nici o tara nu este lasata sa le aplice de fortele coercitive ale oligarhiei liberal-bolsevice, printr-o gama larga de metode: infiltrarea sistemului politic cu marionete controlate, coruptia celor care s-au inserat in sistem in mod necontrolat, compromiterea publica a celor care nu joaca exact cum se dicteaza, iar in ultima instanta asasinatul. Iar daca nici astea nu merge, in cazul tarilor non-vestice a existat si embargoul, boicotul, sau chiar amenintarea sau aplicarea agresiunii militare soft (revolutii portocalii) sau hard (Serbia, Irak). Dar Pat Buchanan (poate singurul politician american intreg la minte si cinstit) nu explica DE CE au fost lasati germanii sa aplice doar marginal proiectul demolationist-genocidar de catre gruparea de criminalitate organizata care vorbeste in numele democratiei. De ce au fost lasati germanii sa joace jocul economiei de piata chiar dupa regulile ca la carte, urmandu-si interesele economice? Cand stim ca aceste reguli sunt doar propaganda pentru prostit papuasii liberali din lumea a patra despre cat de minunata e dimocrăsi, fiind in fapt incalcate la fiecare pas. Americanii carora li s-au furat banii cu bailout doar ca sa fie cadorisit General Motors sa se mute in China pe banii lor nu au avut acest privilegiu. Nici francezii care au taxe de 100%. Nici grecii incarcati cu datorii care s-au scurs tot in conturile oligarhiei globaliste. De dezastrul din Romania nici nu are rost sa ne mai miram, evident... Sau cum de au rezistat impotriva mafiei liberal-globaliste, daca nu au fost lasati, ci au facut acest lucru impotriva democratiei. As indrazni cateva speculatii: In anii `45-`90 germanii au mers pe burta, cuminti, au devenit o mare putere economica a lumii in schimbul unei totale dependente politice. In anii `90-2000 pur si simplu au pacalit oligarhia liberala prin discursul politic, cam in maniera in care Gheorghiu Dej a convins ocupatia ruseasca din anii `50 sa slabeasca stransoarea. Au bagat la inchisoare niscaiva clovni neo-nazisti si asta a adormit in incantare toate reflexele pavloviene ale bulibaselor din fruntea mafiei liberal-bolsevice de pe Wall Street. Intre timp, au tras toate beneficiile politicii americane in estul Europei, si la sol si-au extins dominatia geopolitica in timp ce din aer avioanele americane bombardau credibilitatea si imaginea Americii. Dupa anii 2000 probabil au realizat conexiuni subterane cu Rusia, care le-a oferit germanilor garantii de mana forte impotriva unor represalii in afara regulilor de joc. Iar cum la regulile de joc germanii erau deja blindati, respectand si corectitudinea politica ca la carte, oligarhia globalista nu prea a mai avut ce face decat sa astepte un moment mai prielnic si sa spere ca lucrurile nu vor lua o turnura prea radicala. Intre timp, dupa 2000, Germania a inceput sa lanseze baloane de incercare la nivel politico-ideologic, sa testeze reactia stabilimentului globalist. Dar prin proxy-uri, prin copii de suflet ai Germaniei. Mai intai Jorg Haider in Austria a aratat ca in afara de asasinarea liderului, mafia globalista nu a putut mai mult. Deci a fost loc de mai mult: Ungaria binomului Viktor Orban-Gabor Vona. Cine isi inchipuie ca cei doi nu actioneaza coordonat, este naiv. Unul tine de sase prin discurs frecventabil, celalalt incearca noi orizonturi politico-ideologice si geopolitice, testand in continuare capacitatea de reactie a stabilimentului liberal-globalist mai departe decat a indraznit altcineva. Pe masura ce extremele fac pasi fara represalii in teritorii interzise, capata incredere si zona respectabila. Mai intai in Ungaria, Orban sfideaza oligarhia financiara intr-un concert de latraturi internationale. Dar cainii latra, caii merg si merg nestingheriti. Atunci isi permite si Germania in 2012 sa ceara aurul depozitat la FED din 1945. La urma urmei insasi oligarhia globalista e atat de intrepatrunsa cu stabilimentele europene, incat o reactie de represalii ar fi prea dureroasa, periculoasa si imprevizibila chiar si pentru ei. Ceea ce mai ieri le dadea garantia puterii (infiltrarea, convergenta, intrepatrunderea) acum le este blestemul, ca o mana care se revolta si incepe sa care pumni propriului cap. Nu o poti taia cu cealalta mana, ca doare. Si la urma urmei, la o adica, in spate sta si bratul inarmat al Rusiei, care poate pune mana pe secure si decapita capul dintr-o lovitura... Deci Germania evolueaza spre MULTIPOLARITATE. Meanwhile, pe mapamond: - in SUA mass-media si politica bipartizana de sistem sunt total decredibilizate, statul controlat de mafia globalista a intrat in delir ideologic neo-trotzkist, declarand toti americanii albi si crestini rasisti si extremisti si pregatindu-se din greu pentru razboi civil impotriva lor; armata americana e satula de razboaie pentru interese straine, iar campania dementa de epurari in randurile generalilor neloiali nu face decat sa trezeasca pe si mai multi si sa arate disperarea; orice schimbare reala de sistem va intoarce America la pozitia stampilata cu dispret de actuala elita ca izolationista; adica la protectionism economic si demantelarea imperiului financiar care a dus America pe marginea prapastiei; adica la MULTIPOLARITATE. - in China, reteaua lui Bo Xilai, rezidentul-sef a Bilderbergerilor, a fost macelarita in martie 2013. China nu mai raspunde la comenzi, dupa ce a fost copilul prodigios, marea speranta de maine a globalistilor, in care au investit atata sudoare si dragoste... deh, nu doar asasinii economici ai mafiei se pricep la tzepe, s-ar putea ca un stat cu vreo 4000 de ani de experienta politica sa aiba un orizont ceva mai larg... MULTIPOLARITATEA e vizata de China, nu imperiul global; imperiul costa, e ineficient si represiv, asa ca imperiul promis de globalisti nu le surade chinezilor, mai ales dupa ce vad cum a fost tradata si adusa la sapa de lemn chiar America... - India, Turcia, Japonia, Brazilia se orienteaza clar spre MULTIPOLARITATE si ele; - mafia liberal-bolsevica a pierdut razboiul din Siria si odata cu asta, increderea in capacitatea strategica a Rusiei de a sustine dizidenta globala a primit confirmarea desavarsita, care va provoca o reactie in lant; pana si Arabia Saudita se reorienteaza; maine-poimaine e posibil sa vedem cum pana si Israelul isi re-evalueaza politica externa, fiindca deja a crescut o prapastie intre Itzik din Haifa, care se scoala la 5 dimineata sa mearga la munca si se chinuieste sa isi plateasca ratele si Bernanke de la Niu Iorc, care se chinuieste sa implementeze democratia in Kazahstan... Ei, mai raman in tabara dimocrăsiei vreo 2000 de politicieni si ziaristi frecventabili de la Bucuresti si un electorat de vreo 200 de sustinatori ai lor... impotriva lor, restul de 20 de milioane de agenti ai rusilor... Ce se va intampla cu Romania in conditiile multipolaritatii? Scenariul 1 - daca schimbarea paradigmei liberal-globaliste se face din exterior, se va face in ultimele etape ale schimbarii globale, administrata si implementata direct de catre Germania, in momentul in care o va implementa peste tot in Europa; disparitia de jure a statului roman, independenta Transilvaniei sub dominatie germana prin proxy unguresc, refacerea Moldovei Mari ca granita a influentei rusesti, disparitia statului roman; o varianta dezavantajoasa pentru Rusia, fiindca in locul unui spatiu geopolitic autonom in Balcani, aflat pe pozitie de egalitate cu Germania sau Iranul in ecuatia mondiala a multipolaritatii, Balcanii vor deveni un condominium germano-turc; fara Romania, statele balcanice sunt incapabile de a se coagula intr-o formula care sa le asigure independenta; dar aceasta varianta va fi acceptata de Rusia din pragmatism, in lipsa optiunii Romaniei pentru independenta geopolitica, atata timp cat Romania este reprezentata in exterior exclusiv de adeptii mafiei globaliste, care au fost sprijiniti de Washington sa extermine pe plan intern orice alte optiuni; Scenariul 2 - daca inlaturam DIN INTERIOR si la momentul potrivit jartelele de transmisie ale mafiei liberal-bolsevice, Romania va accede in pozitia de lider regional in zona sud-est europeana; va obtine reintregirea cu teritoriile pierdute in 1940, independenta, demnitate; avem populatie educata si resurse naturale pentru un miracol economico-geopolitic mult mai glorios decat cel din perioada anilor 1964-1979; avem un context geopolitic de o mie de ori mai favorabil decat in 1964; si atuuri mult mai mari decat ale Ungariei pentru a fi cel putin la fel de indrazneti cat Viktor Orban; mai ales ca aceasta formula, a unui nucleu al multipolaritatii in Balcani, coagulat sub leadershipul Romaniei, este cea mai avantajoasa pentru Rusia din motive pragmatice: fiind o civilizatie de extractie bizantina, cu componenta slava, majoritar ortodoxa, ar fi din punct de vedere strategic cel mai sigur vecin al Rusiei din intregul areal eurasiatic, dinspre care s-ar simti linistita ca nu va fi atacata, mai sigur chiar decat Iranul. Japonia, China si Germania au conditii si antecedente istorice care nu le fac doar 99,99% de incredere pentru 1000 de ani de acum incolo. Bizantul dupa Bizant, grecii, romanii, sarbii, bulgarii insa, e sigur 100% ca niciodata nu se vor napusti cu tancurile peste Siberia sau stepele Rusiei. Mai mult decat atat, o arhitectura tri-partita a Eurasiei crestine, formata din Vest+Bizant+Rusia, e mai stabila si mai sigura decat binomul Germania+Rusia, care am vazut ca s-a mai defectat in istorie de atatea ori, tocmai de la Balcani. Singura solutie, cea mai avantajoasa pentru Rusia, Romania, Grecia, Serbia, Bulgaria, dar nedorita cu toata inima de Germania, este ca civilizatia traco-latina ortodoxa a sud-estului european sa isi aiba propria reprezentare pe firmamentul multipolaritatii globale. Iar nucleul neo-bizantin, diferit si neintegrabil cultural nici alaturi de danez, nici alaturi de yakuti, se poate coagula doar in jurul unei Romanii puternice, bine ancorata atat in relatiile occidentale date de identitatea ei latina cat si in relatiile cu Moscova in virtutea credintei comune ortodoxe. Ar fi cea mai eficienta asigurare ca nu se va repeta nici izbucnirea primului razboi mondial in Balcani, nici operatiunea Barbarossa impotriva Rusiei, nici Pactul Ribbentrop-Molotov impotriva Romaniei. Ar fi singura asigurare ca Vestul germano-latin sa nu mai debuseze in cautare de resurse spre Balcani sau spre Rusia si sa se orienteze spre sud, spre spatiile Africii. Istoria si necesitatile geopolitice ne cer doua blocuri ortodoxe, nu unul singur. La Moscova, acest lucru este constientizat de elitele politice ale viitorului, care au repudiat deja proiectele panslaviste masonice ale secolului 18 (mostenite si in era sovietica sub alta forma) ca fiind utopice, fara ancorare in realitatile culturale balcanice si periculoase pentru Rusia. La Bucuresti, insa, elita politica este total subordonata intereselor mafiei liberale globale (care se afla in prabusire), iar nationalistii de toate felurile sunt tinuti intr-o carantina, marginalizati social, politic, mediatic, cultural, sunt o masa de manevra instrumentalizata total in interesele aceleiasi mafii liberal-bolsevice prin sloganuri rusofobe din secolul 19 fara nici o conexiune cu realitatile geopolitice actuale. In loc sa realizeze miscari curajoase, care sa trezeasca admiratia globala a miscarii anti-globaliste, cum face Jobbikul in Ungaria (protejat discret de Orban, cu sprijinul Germaniei si al Rusiei), nationalistilor romani li se da ca debuseu rusofobia ca unica manifestare politically correct a nationalismului (utila mafiei liberale), li se impune sa accepte si sa promoveze cadrele ideologice ale paradigmei liberale, sa pupe in cur, sa se umileasca si sa se jure cat sunt ei de democrati (in totala contradictie cu nationalismul autentic). Din prostie crasa (nu ducem lipsa) sau din interes, sau din dorinta slugarnica, de caine batut, de a roade si el un ciolanel de frecventabilitate, macar pe cea mai joasa treapta a ierarhiei sociale liberale, in subsol, intelectualul nationalist/patriot/dreptaci roman de azi se complace in lene intelectuala si clisee depasite (lupta impotriva ciumei bolsevice) in timp ce aplauda cu nesat ca i se pisa in cap exact cercurile de putere care au finantat revolutia bolsevica din 1917. Este aici un aspect generational, fiind vorba in special de generatia celor care au facut Revolutia din 1989, decretzeii puternic spalati pe creier de propaganda liberala, potentata de contextul conditiilor din anii `80, carora nu le-au inteles niciodata cauzele si resorturile. Este ireversibila la majoritatea nationalistilor decretei, ca orice spalare pe creier. Singura solutie este noua generatie, care s-a nascut si a trait din plin binefacerile conversiunii democratiei in cel mai dement liberal-bolsevism globalist, care depaseste la toate capitolele URSS-ul. Insa va dura cel putin 10 ani pana cand aceasta generatie sa prinda glas. Iar pana atunci s-ar putea sa nu mai existe Romania deja. Iar cei mai abominabili dintre decreteii liberali deja au crescut, sunt oameni in toata firea, au fost identificati si cooptati in toate structurile statului, in politica, in partide, au ajuns in fruntea bucatelor si vor sa se bucure de un ospat indelungat acum, cand in sfarsit au luat locul esalonului 3 din fostul PCR. Decreteii ajunsi in fruntea bucatelor isi vor concentra toate eforturile nu spre dobandirea vreunui beneficiu pentru tarisoara/ patrie/ popor. Astea sunt categorii comuniste in creierii lor spalati. Toate eforturile lor se vor concentra spre reprimarea mai dura decat orice mineriada a oricaror alternative oferite de noua generatie. Si spre jaf fatis, asa cum se obisnuia in buna traditie interbelica si asa cum vad ca isi permit si sefii lor de pe Wall Street. Vor fi de o mie de ori mai odiosi decat esalonul 3 din PCR... Deci cel mai probabil nu vom apuca schimbarea globala de paradigma in picioare, in scenariul fericit. Poporului roman, dupa ce a de facto deja nu mai are tara, cand va ramane si de jure fara tara ii va mai ramane eventual sa ii vaneze pe vinovati, pe decreteii patrioti, dar moderati democrati si frecventabili care s-au luptat cu dictatura, cu ciuma bolsevica, cu agentii rusilor, cu securistii, ca sa convinga FMI-ul sa le mai dea o transa de muie. Spectacol vanatoresc la care Gabor Vona se va prapadi de ras, sa vada ce tiganie este intre romani si cum se omoara intre ei... Asta e, supravietuiesc popoarele si statele care au elite si nationalisti inteligenti. E un principiu di driapta, sanatos, extras direct de la Nietzsche, via tovarasa Ayn Rand...
Posted on: Wed, 06 Nov 2013 15:54:58 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015