Cristofor Columb nu a fost primul om care a descoperit America. - TopicsExpress



          

Cristofor Columb nu a fost primul om care a descoperit America. Multi stiau de acest continent inaintea lui Columb. O alta minciuna istorica! Cristofor Columb nu a fost nici pe departe primul alb care a pus piciorul pe pământ american. Fenicienii, norvegienii, irlandezii, galezii, bretonii, bascii şi portughezii – toţi au navigat către America înaintea lui. Printre ei s-a numărat şi prinţul Henry Sinclair de Rosslyn, lucru atestat de o carte rară de Frederick I. Pohl intitulată Călătoria prinţului Henry Sinclair în Lumea Nouă din anul 1398. Sinclair a făcut această călătorie împreună cu o altă linie genealogică, pe nume Zeno, una din cele mai influente familii ale Nobilimii Negre din Veneţia. Sinclair şi Antonio Zeno au debarcat în Nova Scotia (Noua Scoţie) în anul 1398. Descrierile făcute în scrisorile sale de către Antonio, referitoare la pământul descoperit, corespund perfect şi în detaliu unei regiuni din Pictou County bogată în depozite de bitum, nu departe de actualul oraş New Glasgow. Sinclair a mers mai departe şi a debarcat în New England de astăzi. În Prospect Hill, Westford, un loc situat la 40 de kilometri de Boston, statul Massachussetts, s-a descoperit o sculptură în piatră care reprezintă o sabie şi un cavaler în armură. T.C. Lethbridge, custodele Muzeului Universitar de Arheologie şi Etnologie din Cambridge, Anglia, afirmă că armele, armura şi însemnele heraldice au aparţinut unui cavaler din secolul XIV, din nordul Scoţiei, „fiind foarte asemănătoare cu cele ale lui Sinclair, conte de Orkney”. Frăţia ştie de existenţa Americii de mii de ani, iar Cristofor Columb a fost folosit doar ca momeală, pentru ca ocupaţia oficială a celor două Americi să poată începe. Iată cum s-au petrecut lucrurile. După masacrul din 1307, mulţi templieri au părăsit Franţa cu destinaţia Scoţia, aşa cum am văzut mai devreme. Alţii s-au îndreptat însă către Portugalia, unde au devenit cunoscuţi sub numele de Cavalerii lui Christos. Ei şi-au concentrat atenţia îndeosebi asupra unor activităţi maritime. Cel mai faimos mare maestru al Cavalerilor lui Christos a fost prinţul Henry Navigatorul (un alt prinţ Henry), care a trăit între 1394-1460. Termenul de „navigator” sau „nautier” era folosit de templieri şi de Prioria Sionului pentru a desemna un mare maestru, aşa că nu este de mirare că el a fost preluat de acest nou front templier, Cavalerii lui Christos. Prinţul Henry a fost un explorator cu sânge regal. Marinarii săi au fost cei care au descoperit Madeira şi Azorele, două posibile rămăşiţe ale Atlantidei. Datorită cunoaşterii secrete a Frăţiei, prinţul Henry a avut acces la multe hărţi întocmite din vremea fenicienilor şi a altor popoare antice, printre care se numărau şi unele care indicau prezenţa Americilor. La numai 20 de ani după ce Columb şi-a ridicat pânzele îndreptându-se către America – pardon, către India! – amiralul turc Pin Reis a desenat o hartă a felului în care arăta Antarctica cu 300 de ani înainte de descoperirea oficială a acelui continent! Corectitudinea acestei hărţi a fost stabilită prin tehnici moderne. Cum a fost posibil? Amiralul a afirmat că a copiat harta după alte hărţi mai vechi, la care aveau cu siguranţă acces şi prinţul Henry Navigatorul şi Cavalerii lui Christos. Acest lucru devine şi mai semnificativ dacă vă voi spune că unul din căpitanii de vas ai prinţului Henry (respectiv un Cavaler al lui Christos) era… bunicul lui Cristofor Columb! E doar o "coincidenta" nenorocita! Nu cred că vă mai vine să credeţi că acesta a plecat în căutarea Indiei… El ştia foarte bine către ce destinaţie se îndreaptă. Nu întâmplător, cei mai mulţi din marii navigatori şi exploratori ai lumii, precum Vasco da Gama sau Amerigo Vespucci, au fost portughezi. După cum ne explică istoricul francmason Manly P. Hall, Columb avea legături cu reţeaua de societăţi secrete din Genova şi din nordul Italiei, bastionul Nobilimii Negre veneţiene-feniciene, respectiv al liniilor genealogice reptiliene. La un moment dat, el a fost angajat de Rene d’Anjou, şeful casei reptiliene de Lorraine, membru al Frăţiei Babiloniene şi nobil cu nenumărate contacte în întreaga Europă, inclusiv în Genova şi Veneţia. Columb (pe numele real Colon) a fost membru al unui grup catar şi templier foarte activ, inspirat de convingerile poetului Dante, iar steagul care a fluturat pe navele sale în timpul călătoriei către America era… un steag alb cu o cruce roşie pe el. Un sprijin crucial pentru Columb a provenit de la doi iniţiaţi de rang înalt ai Frăţiei Babiloniene, Lorenzo de Medici, aparţinând uneia din cele mai puternice familii reptiliene veneţiene, şi artistul Leonardo da Vinci, marele maestru al Prioriei Sionului.
Posted on: Mon, 23 Sep 2013 15:21:35 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015