Cronică târzie astăzi... Şi o altă zi plină de-a lungul - TopicsExpress



          

Cronică târzie astăzi... Şi o altă zi plină de-a lungul istoriei...24 septembrie 622, ziua în care Profetul Mohamed încheia pelerinajul de la Mecca la Medina iar în 787 cel de-al şaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea restabilea cultul icoanelor. Peste mai bine de un mileniu, în 1829, se semna la Adrianopol Tratatul de Pace între Rusia şi Imperiul Otoman. Aniversarea de un secol era punctată de puterea sovietică instalată la Moscova prin anunţul introducerii cu începere de la 1 octombrie a unei versiuni reformate a calendarului. Comuniştii visau la săptămâna de cinci zile, luna de treizeci iar diferenţa de cinci sau şase zile...sărbători intercalate între lunile de peste an. În 1946 era fondată la Hong Kong compania de transport aerian ,,Cathay Pacific’’ iar peste doi ani la Tokio ,,Honda Motor Company’’. Şapte ani mai târziu actriţa Judy Garland debuta pe micul ecran în show-ul CBS ,,Ford Star Jubilee’’ iar la doi ani distanţă era inaugurat la Barcelona cel mai mare stadion european, ,,Nou Camp’’. 24 septembrie 1960 a fost data lansării primului portavion cu propulsie nucleară USS ,,Enterprise’’ iar în 1970 staţia automată sovietică ,,Luna 16’’ aducea pe Pământ prima mostră de sol lunar. Istoria muzicală a zilei consemnează în anul 1977 lansarea albumului ,,Come Sail Away’’ al trupei Styx. Doi ani mai tărziu începea revoluţia produsă de internet: compania ,,CompuServe’’ lansa primul serviciu comercial de profil, cu opţiune de e-mail inclusă. Din 1991 fanii trupei ,,Nirvana’’ se bucură de albumul ,,Nevermind’’ iar din 1998 datează performanţa echipei internaţionale de chirurgi care efectuau cu succes primul transplant de mână din istoria medicinei. Se întâmpla la Lyon în timp ce în Statele Unite Elvis Presley era inclus în ,,Country Music Hall Of Fame’’. Ultima poveste a zilei vine de acum exact zece ani când Anthony Hopkins îşi primea şi el recunoaşterea sub formă de stea pe ,,Hollywood Walk Of Fame’’. Vedetele zilei sunt : astronautul american John Watts Young, membru al echipajului de pe ,,Apolo-16’’ – 1930, Manfred Wörner, om politic german şi fost secretar general al NATO între 1988 şi 1994, născut în 1934, Jim Henson, creatorul păpuşilor ,,Muppets’’ – 1936, solista americană şi soţia lui Paul McCartney , Linda – 1941, regizorul spaniol Pedro Almodovar -1951, Peter Salisbury, bateristul trupei The Verve -1971 şi fotbalistul norvegian John Arne Riise -1980.
Posted on: Tue, 24 Sep 2013 12:52:43 +0000

Trending Topics



c.? 100%work
You may have heard that a rocky planet, Kepler 10c, has been
DID YOU KNOW ?? ¤ IMEI -international mobile equipment
O grande privilégio de ganhar almas é representar o coração de
An e-mail I received today from a co-worker... Message me if you

Recently Viewed Topics




© 2015