Cu siguranţă, botezul ,,în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”, nu poate fi identic cu botezul „în numele lui Isus”, din mai multe motive: Botezul „în numele lui Isus”, este o scufundare într-o singură persoană nu în trei persoane. Numele de Isus nu este Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, cum susţin unii, pentru că Biblia arată că Numele Tatălui este altul decât Numele Fiului (Proverbe 30:4; Apocalipsa 3:12; 14:1). Biblia arată că Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt, nu sunt aceeaşi Fiinţă, ( Filipeni 2:6; Coloseni 1:15; Evrei 1:3; Romani 15:30; 2Corinteni 13:14; Efeseni 2:18), nici nu sunt egale (Ioan 10:29; 14:28; 16:13-15; 1Corinteni 11:3; 15: 24-28). Iar Numele Tatălui şi al Fiului nu este acelaşi, după cum putem citi în Apocalipsa 14:1: ,,Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său (al Fiului) şi Numele Tatălui Său.” Deci numele Fiului nu este identic cu numele Tatălui (vezi şi Proverbe 30:4; Apocalipsa 3:12). Căci numele Tatălui este Iehova (Isaia 63:16; Geneza 2:4 n.s. BCR), înlocuit în Traducerile Bibliei cu ,,Domnul”, iar numele Fiului este Isus Cristos (Luca 1:31). Iar Numele Duhului Sfânt este Mângâietorul (Ioan 14:26; 15:26; 16:7,13-15). Deoarece formula de botez din Matei 28:19, nu se armonizează cu celelalte texte despre botez, precum şi din alte motive, acest text este probabil interpolat, adică cineva ulterior scrierii lui Matei a introdus această frază în text: „botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”. Dar Dumnezeu nu a îngăduit ca copiii Lui să fie deviaţi de la adevăr, Şi Dumnezeu prin diferite mărturii a exprimat Voia Lui ce bună, plăcută şi desăvârşită. Astfel oricine crede în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să se boteze (Marcu 16.15,16), şi ca cei începători în credinţă să nu fie duşi în eroare, s-a scris această mărturie despre adevăratul botez, cu care şi ei trebuie să fie botezaţi ca să fie mântuiţi (Marcu 16:15,16; 1Petru 3:21), iertaţi şi spălaţi de păcate (Fapte 2:38; 22:16), un botez în care să moară, să fie îngropaţi cu Isus şi să fie înviaţi împreună cu Cristos (Romani 6:3-5; Coloseni 2:11,12). Un botez care să fie un răspuns al unei conştiinţe bune faţă de Dumnezeu (1Petru 3:21). Un botez care să nască din nou, să regenereze pe cel ce crede (Evrei 10:22; Tit 3:5). Pe lângă aceste haruri ce le dă botezul, avem un îndemn prin apostolului inspirat de Dumnezeu: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat”. Datorită faptului că apostolul Pavel călca pe urmele lui Isus, el nu putea să înveţe şi să practice un botez greşit, ci doar unul poruncit de Domnul Isus. Pavel călcând pe urmele lui Isus, a botezat în Numele lui Isus (Fapte 19:1-5; Romani 6:2-5; 1Corinteni 1:12-16), imitând cu siguranţă pe Domnul Isus care iniţiat botezul creştin şi a botezat prin apostoli pe ucenicii pe care iniţial i-a învăţat (Ioan 4:1). Prin urmare este exclus ca Domnul Isus să fi dat porunca din Matei 28:19: „botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”, căci dacă Domnul, ar fi dat această poruncă, Pavel care mergea pe urmele Lui ar fi învăţat şi practicat după această poruncă, dar El nu a botezat aşa, ci în Numele lui Isus. Un alt îndemn avem şi în Filipeni 4:9: „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi”. Este din nou exclus ca Pavel să fi botezat în Numele lui Isus în practică şi să fi susţinut că porunca cu formula de botez ar fi: „în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt” bazându-se pe Matei 28:19. Nici vorbă, el în toate cazurile a botezat în Numele lui Isus, şi doar dacă împlinim şi noi acest adevăr Dumnezeul păcii va fi cu noi! Dar din toate timpurile a existat acest pericol de a nu ţine învăţăturile date de Domnul Isus prin apostoli (Fapte 1:2), ci să ţinem alte învăţături promovate de învăţători falşi, care au mers până acolo încât au încercat să falsifice chiar şi Sfânta Scriptură. Această falsificare a formulei de botez, introducerea frazei „botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, şi al Duhului Sfânt”, în textul Bibliei a avut loc prin sec. II d.H.3, şi nu aparţine naraţiunii originale scrise de apostolul Matei sub inspiraţie. Dovezi că textul din Matei 28:19, a fost modificat pentru a susţine trinitatea În timpul apostolilor, şi mai ales după moartea apostolilor, s-au ridicat învăţători falşi care învăţau lucruri stricate, şi s-au folosit de tot felul de metode, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20:28,29; 2Peru 2:1,2). Aceşti învăţători falşi, bazându-se pe propria înţelepciune, sau unii dintre ei foşti filozofi, au preluat din filozofie anumite concepte, cum ar fi şi cea a trinităţii, conform căreia Dumnezeu nu este o persoană, ci trei persoane, toate Cele trei persoane, fiind o Fiinţă, un Dumnezeu. Toate cele trei persoane având în mod egal toate calităţile divine. Această doctrină mai spunea că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt egali în toate privinţele. Dar cuvântul trinitate (sau triunitate, Sfânta Treime) nu apare în Biblie, această doctrină bazându-se în special pe anumite speculaţii asupra unor versete, sau pe versete greşit traduse, sau texte confuze de care trinitarieni se folosesc pentru a-şi susţine doctrina. Însă unele lucrări recunosc: „În Noul Testament nu apare nici cuvântul Trinitate, nici vreo doctrină explicită de acest fel ... Doctrina s-a dezvoltat treptat, de-a lungul multor secole şi în urma multor controverse.” (The New Encyclopædia Britannica (1976), Micropædia, vol. X, p. 126, sublinierea îmi aparţine). „Unii exegeţi şi teologi, inclusiv un număr tot mai mare de romano-catolici, recunosc că nimeni n-ar trebui să vorbească despre Trinitate în Noul Testament fără să aibă mari rezerve. În acelaşi timp, unii istorici dogmatici şi teologi metodişti recunosc că, atunci când se face referire la o doctrină trinitară explicită, se sare de la perioada de început a creştinismului la aproximativ ultimul sfert al secolului al IV-lea.” (New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XIV, p. 295). Adevărul este că Biblia nu învaţă despre un Dumnezeu trinitar. În The Oxford Companion to the Bible, cuvintele de deschidere sub articolul Trinitatea sunt edificatoare, acolo se precizează: „Din cauză că Trinitatea este o parte atât de importantă a doctrinei Creştine ulterioare, este remarcabil că termenul nu apare În Noul Testament. Asemănător, concepţia dezvoltată a trei co-egali parteneri în Divinitate găsită în formulările ulterioare ale crezului nu pot fi detectate cu claritate în cuprinsul canonului [Noului Testament]” (Bruce Metzger şi Michael Coogan, editori, 1993, p. 782, - sublinierea îmi aparţine). Termenul ulterior este o cheie vitală în înţelegerea problemei trinităţii, ea nu a fost învăţată de Domnul isus şi apostolii, ci teologii de după primul secol, au conceput iniţial această doctrină, şi alţii au adăugat şi au dezvoltat-o de-a lungul veacuri1or. Astfel doctrina despre Sfânta Treime, ţine mai degrabă de reflecţia teologică a unora de după apostoli, decât de revelaţia Biblică. De asemenea, notează această afirmaţie importantă pe care o găsim în Noul Dicţionar al Bibliei [New Bible Dictionary]: „Termenul Trinitate nu este găsit el însuşi în Biblie… dar a primit circulaţie largă şi elucidare formală numai în secolele IV şi V". (1996, „Trinity” – sublinierea îmi aparţine). Doctrina Trinităţii şi-a început lenta dezvoltare de-a lungul unei perioade de sute de ani. Ideile trinitariene ale filozofilor greci, cum ar fi Platon, care au trăit cu câteva secole înainte de Cristos, s-au infiltrat treptat în învăţăturile bisericii. Aşa cum spune The Church of the First Three Centuries: „Susţinem că doctrina Trinităţii a apărut în mod treptat şi relativ târziu; că îşi are originea într-o sursă complet străină de cea a Scripturilor ebraice şi creştine; că ea s-a dezvoltat şi a fost introdusă în creştinism cu ajutorul Părinţilor platonicieni; că în timpul lui Iustin, şi mult după aceea, s-a susţinut fără excepţie natura distinctă şi inferioritatea Fiului; şi că numai primele contururi vagi ale Trinităţii au devenit atunci vizibile”. [sublinierile îmi aparţin]. Tot în New Catholic Encyclopedia, se precizează că Trinitatea „nu este menţionată în mod direct şi nemijlocit în Cuvântul lui Dumnezeu”. PRIMII creştini propagau oare învăţătura Trinităţii? Să vedem ce spun unii istorici şi teologi: „La început, creştinii nu erau trinitari (. . .) Aşa cum reiese din N[oul] T[estament] şi din celelalte scrieri ale creştinismului timpuriu, creştinii nu au fost trinitari nici în epoca apostolică, nici imediat după aceea.” — Encyclopædia of Religion and Ethics (Enciclopedia religiei şi eticii). „Formula ’un Dumnezeu în trei persoane‘ nu a fost stabilită în mod ferm şi nici integrată pe deplin în viaţa creştină şi în profesiunea sa de credinţă înainte de sfârşitul secolului al IV-lea (. . .) La părinţii apostolici nu se găseşte nimic ce ar aminti, chiar pe departe, acest punct de vedere.” — New Catholic Encyclopedia.
Posted on: Tue, 16 Jul 2013 19:37:56 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015