Cum a rămas mănăstirea Putna în graniţele României Anul 1940, cînd României i se răpesc mai multe ţinuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa), va consemna la mănăstirea Putna una din cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor români. După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc retragerea trupelor române din Bucovina de Nord care intră astfel sub ocupaţia sovietică. Deşi pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna Putna dimpreună cu chilia Sfîntului Daniil Sihastrul şi cu mănăstirea figurau în interiorul statului român, totuşi, în ziua de 6 iulie trupele ruseşti au ocupat aceste locuri sfinte pentru orice român. Numai hotărîrea, curajul şi dragostea de ţară a cîtorva militari ai Grupului de Cavalerie-Recunoaştere nr. 25 au făcut ca acest “Ierusalim al neamului românesc” să rămînă în limitele graniţei actuale. Informaţii despre intenţia ocupării satului Putna sosesc la statul major al Divizei 13 Infanterie comandată de generalul Dăscălescu încă din dimineaţa zilei de 6 iulie. Numeroşi localnici au sesizat autorităţile române despre acţiunea de incitare la revoltă a populaţiei de către patronul fabricii de sticlă din localitate (situată în vecinătatea mănăstirii), care prin noua linie de demarcaţie a frontierei îşi vedea cea mai mare parte a forţei de muncă (ce provenea din satele recent înstrăinate) în imposibilitate de a veni la lucru. Sensibilizată de faptul că, în urmă cu cîteva zile, printr-o provocare asemănătoare, ţinutul Herţa – despre care nu se amintise nimic în ultimatul U.R.S.S. – fusese ocupat ilegal de trupele sovietice, conducerea diviziei ordonă Grupului de Cavalerie 25 “marş galop la Gura Putnei şi satul Putna care este ameninţat”. În după amiaza zilei bolşevicii deja ocupaseră mănăstirea Putna (Foto. 1), satul şi zona chiliei Sfîntului Daniil Sihastrul (Foto. 2). Sosiţi la faţa locului după ora 20, militarii români conduşi de căpitanul Ioan Tobă (Hatmanul) angajează imediat lupta cu inamicul. După luptele din timpul nopţii, spre dimineaţă agresorii sunt dezarmaţi şi alungaţi peste limita noii graniţe. În documente se menţionează faptul că pentru partea română aceste ciocniri au dus la rănirea a 4 ostaşi, în timp ce de partea sovietică au existat mai multe pierderi, morţii fiind îngropaţi pe malul rîului Suceava, iar răniţii fiind predaţi armatei roşii. Importanţa acestui act de bărbăţie şi curaj al militarilor români este cu atît mai mare cu cît ţinutul Herţa, pierdut printr-o lipsă de fermitate şi hotărîre, a rămas pînă astăzi înstrăinat de România. Oare ce-ar fi fost în inima românilor care ar fi trebuit să treacă graniţa cu paşaport ca să se poată închina la mormîntul marelui Ştefan? Şi oare unde ar mai fi ajuns tezaurul de carte veche şi broderie medievală păstrat cu atîtea sacrificii de către călugări? Comandantul grupului ce a eliberat mănăstirea Putna în acele zile fierbinţi a suferit pentru acest act de curaj deportarea în ţinuturile Siberiei între 1948-1964. Redăm mai jos o serie de mărturii-document, deosebit de emoţionante, referitoare la această pagină de istorie militară scrisă la mănăstirea Putna.
Posted on: Wed, 16 Oct 2013 06:31:13 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015