Cum suntem mintiti? In absenta unor tehnologii sofisticate, nu este usor sa intelegi cine minte si cine nu. In opinia psihologului californian Paul Ekman, un expert in domeniu, care studiaza minciunile de mai bine de 40 de ani,capacitatea fiintelor umane de a descoperi minciunile este de numai 53 la suta. Chiar si cei care teoretic ar trebui sa fie mai abili – interlopii, spionii si agentii specializati – nu se descurca mai bine. Cu exceptia unor foarte rare cazuri, pe care Ekman incearca sa le identifice: studiind 14.000 de indivizi, psihologul a descoperit 29 de “lie detector”, adevarati magicieni in a intelege daca cineva spune, mai mult sau mai putin, adevarul. Se spune ca o minciuna, pentru a fi si a ramane credibila, trebuie sa fie sustinuta de alte sapte minciuni. Deci, atentie maxima: efortul si energia puse in slujba minciunii pot fi mult mai devastatoare decat recunoasterea adevarului. Putem depista o minciuna, adresand intrebari de control persoanei pe care o suspectam ca minte; vom observa ca minciunile incep sa nu mai coincida, circumstantele la care a facut apel pentru a minti nu au ramas in memoria sa pe termen lung si, evident, tehnica intrebarilor de control aruncate cand se asteapta mai putin il va face irascibil, se va simti frustrat si, incet-incet, se va auto-demasca. Efortul suplimentar pe care trebuie sa-l depuna pentru a-si aminti ceea ce au spus si sa mentina consistenta povestilor lor, ii face pe mincinosi sa isi controleze miscarile corpului si sa isi „umple” discursul cu pauze, tind sa faca greseli in discurs pe care in mod normal un om sincer nu le-ar face si, evident, se vor incurca si vor uita detalii. In depistarea minciunii, trebuie sa descifram ”microindicii” carora, de obicei, nu le acordam atentie: • intensitatea privirii, • frecventa cu care clipesc interlocutorii, • tonul vocii, • cuvintele folosite pentru a descrie o situatie. Povestile spuse de cei care sunt obisnuiti sa minta sunt prea bune pentru a fi adevarate; ei chiar se pot simti vinovati sau, din contra, incantati ca reusesc sa pacaleasca. Totusi, nu toti cei care afiseaza semnalele sus-mentionate pot fi mincinosi. Acestea pot fi comportamente naturale, nu semne de minciuna, si constituie doar indicatori statistici in studiul minciunii. De exemplu, contrar parerii generale, mincinosul abil are un ton al vocii mai coborat, face pauze lungi intre o fraza si cealalta, il priveste fix pe interlocutor si nu se contrazice niciodata. Exact contrariul stereotipului care exista asupra mincinosului: evita privirea, maini nervoase si voce stridenta. Femeile dau dovada unei tendinte usoare de a-i identifica pe mincinosi cu o mai mare eficienta decat barbatii, poate si datorita capacitatii lor innascute de a detecta semnele comunicarii non-verbale. “Exista trei tipuri de minciuni: minciunile simple, minciunile damnate si statisticile.”Mark Twain Un lucru e sigur: nu exista doar un singur semnal ca suntem mintiti, iar nasul lui Pinocchio nu numai ca nu exista – intelegem de aici ca e dificil sa depistam cine minte si cine nu. „Cea mai obisnuita minciuna este aceea pe care ne-o spunem noua insine.”Friedrich Nietzshe Zona “oarba” a creierului Exista si o varianta in care jocul minciunilor poate functiona pe termen lung – si anume atunci cand mincinosul are de-a face cu persoane dispuse sa creada orice – dar, in acest caz, afirma specialistii, se iese din zona minciunilor turnate altora si se intra in cea a minciunilor pe care ni le spunem noua insine. Este vorba despre categoria “minciunilor vitale”, catalogate astfel de Daniel Goleman, cel care a facut cunoscut conceptul de inteligenta emotionala. Dupa D. Goleman, creierul fiecaruia dintre noi are o zona “oarba”, incapabila sa perceapa lucrurile asa cum sunt ele in realitate, o lacuna a constientului gratie careia ne putem „imbata cu apa rece”, mai tehnic spus cu realitati negate sau alterate in semnificatia lor deoarece sunt prea brutale pentru a fi suportate. “OAMENII NU TRAIESC NUMAI DIN ADEVARURI”, spune Mario Vargas Llosa – “ei au nevoie si de minciuni: de cele pe care le inventeaza de buna voie, nu care le sunt impuse, de cele care se prezinta asa cum sunt, nu deghizate. Fictiunea le imbogateste existenta, o completeaza si, un timp ii salveaza de conditia lor tragica, omeneasca: aceea de a visa mereu mai mult decat ceea ce pot realiza cu adevarat”. damaideparte .ro
Posted on: Mon, 25 Nov 2013 06:13:13 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015