Custodia comuna sau Autoritatea parinteasca exercitata in comun? De la intrarea in vigoare a Noului Cod Civil, foarte multa lume si chiar specialistii vorbesc despre custodia comuna. Nu exista asa ceva. Codul civil nu reglementeaza sub nicio forma “custodia comuna”. Asta daca ne raportam la semnificatia cuvantului “custodie” asa cum este el definit de DEX, respectiv “pastrarea si administrarea ori paza unor bunuri”. Si daca raportam acest inteles in sintagma "custodie comuna a copilului", ar insemna sa intelegem ca doi parinti divortati pastreaza si cresc in comun copilul. Cam greu. Sa fii divortat, sa fii separat de sot/sotie, dar sa pastrezi personal copilul in comun cu celalalt sot. Eu recunosc ca nu prea vad cum. Odata divortat vrei sa stai separat de fostul sot si nu stiu cum ai putea sa ai in comun copilul stand in acelasi timp separat. Este evident ca toti cei care folosiesc acum notiunea de “custodie comuna” se refera in fapt la exercitarea in comun a autoritatii parintesti. Ce este autoritatea parinteasca si care este continutul acesteia sub forma de drepturi si obligatii, urmeaza sa cititi mai jos extrasul din Codul Civil referitor la aceasta, respectiv art. 483 – 502: “TITLUL IV: Autoritatea părintească CAPITOLUL I: Dispoziţii generale Art. 483: Autoritatea părintească (1)Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi. (2)Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate. (3)Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori. Art. 484: Durata autorităţii părinteşti Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu. Art. 485: Îndatorirea de respect Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa. Art. 486: Neînţelegerile dintre părinţi Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile. CAPITOLUL II: Drepturile şi îndatoririle părinteşti Art. 487: Conţinutul autorităţii părinteşti Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însuşirilor şi nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia. Art. 488: Îndatoririle specifice (1)Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios. (2)În acest scop, părinţii sunt obligaţi: a)să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea; b)să prezinte şi să permită informarea şi lămurirea copilului despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia; c)să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului; d)să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului. Art. 489: Măsurile disciplinare Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum şi aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului. Art. 490: Drepturile părintelui minor (1)Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului. (2)Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condiţiile legii. Art. 491: Religia copilului (1)Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. (2)Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îşi aleagă liber confesiunea religioasă. Art. 492: Numele copilului Părinţii aleg prenumele şi, când este cazul, numele de familie al copilului, în condiţiile legii. Art. 493: Supravegherea copilului Părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor. Art. 494: Relaţiile sociale ale copilului Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului pot, numai în baza unor motive temeinice, să împiedice corespondenţa şi legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani. Neînţelegerile se soluţionează de către instanţa de tutelă, cu ascultarea copilului, în condiţiile art. 264. Art. 495: Înapoierea copilului de la alte persoane (1)Părinţii pot cere oricând instanţei de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept. (2)Instanţa de tutelă poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit contrară interesului superior al copilului. (3)Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile. Art. 496: Locuinţa copilului (1)Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2)Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3)În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. (4)Locuinţa copilului, stabilită potrivit acestui articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege. (5)Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Art. 497: Schimbarea locuinţei copilului (1)Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte. (2)În caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile. Art. 498: Schimbarea felului învăţăturii ori al pregătirii profesionale (1)Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părinţilor să îşi schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale ori locuinţa necesară desăvârşirii învăţăturii ori pregătirii sale profesionale, (2)Dacă părinţii se opun, copilul poate sesiza instanţa de tutelă, iar aceasta hotărăşte pe baza raportului de anchetă psihosocială. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile. Art. 499: Obligaţia de întreţinere (1)Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională. (2)Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională. (3)Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani. (4)În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială. Art. 500: Independenţa patrimonială Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere. Art. 501: Administrarea bunurilor copilului (1)Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte, după caz. (2)După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îşi exercită drepturile şi îşi execută obligaţiile singur, în condiţiile legii, însă numai cu încuviinţarea părinţilor şi, după caz, a instanţei de tutelă. Art. 502: Alte dispoziţii aplicabile (1)Drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului sunt aceleaşi cu cele ale tutorelui, dispoziţiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător. (2)Cu toate acestea, nu se întocmeşte inventarul prevăzut la art. 140, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.” Asadar, cand veti fi extrem de fericit ca ati obtinut sa exercitati in comun autoritatea parinteasca va trebui sa observati ca aceasta are ca si continut in special obligatii fata de minor, obligatii pe care trebuie sa le respectati daca nu vreti ca celalalt sot sa solicite exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte. HUGEL LEGAL NEWS
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 10:50:19 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015