DEDICARE DEPLINĂ FAȚĂ DE ISUS "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos - TopicsExpress



          

DEDICARE DEPLINĂ FAȚĂ DE ISUS "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine" (Galateni 2:20) Când oamenii au învăţat pentru prima dată să navigheze pe mări, ghidându-se după stele, o nouă lume li s-a deschis. O zicătoare obişnuită în vremurile acelea era: "Robul busolei este cel ce se bucură de libertatea largului mării". Dedică-te pe deplin lui Hristos, El să fie busola ta în viaţă. Consultă-L la fiecare pas. Lasă-L pe El să-ţi stabilească cursul şi te va duce în locuri de li­bertate şi împlinire despre care nu ai ştiut că există. Fii dispus să spui, asemenea lui Pavel: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine" (Galateni 2:20). Într-o seară, Toscanini, celebrul dirijor italian, a condus Orchestra Simfonică din Philadelphia dirijând simfonia a noua de Beethoven, care este foarte greu de dirijat. Muzica a fost atât de maiestuoasă încât publicul a aplaudat în picioare timp de zece minute. Toscanini făcea reverenţe peste reverenţe. S-a întors spre orchestră şi aceştia au făcut o reverenţă. Publicul a continuat să aplaude şi să ovaţioneze. În cele din urmă Toscanini s-a întors cu spatele la public şi le-a spus numai celor din orchestră: "Doamnelor şi domnilor, eu nu sunt nimic, voi nu sunteţi nimic, Beethoven este totul!" CS Lewis a scris: "Să iubeşti şi să admiri orice în afară de tine înseamnă să te îndepărtezi cu un pas de ruina spirituală, totuşi nu ne vom simţi bine atât timp cât iubim şi admirăm orice mai mult decât îl iubim şi îl admirăm pe Dumnezeu". Deci îngenunchează astăzi la picioarele lui Isus şi spune: "Eu nu sunt nimic. Tu eşti totul, iată darurile mele, resurse­le mele, visurile mele. Le aşez la picioarele Tale. Ţi le dăruiesc Ţie şi nu vreau nimic pentru mine". O Săptămână frumoasă la toți :):)!
Posted on: Mon, 09 Sep 2013 01:06:12 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015