DEPOZIT ARHEOLOGIC ÎN AREALUL BERZASCA – ELISOVA (ELISEVA) Autori: Florin Olteanu Petre Carstea Articolul a aparut in revista Noi Tracii, nr. 163, din iunie 1988 Demersul nostru hermeneutic îşi propune să prezinte informaţii şi ipoteze referitoare la existenţa unui depozit arheologic în spaţiul bazinelor pluviometrice ale pâraelor Berzasca, Elişova (Eliseva), Trescovăţ (Trestovat) şi fluviul Dunărea, care confirmă civilizaţia superioară şi continuitatea strămoşilor în acest habitat. În ultimele decenii, cercetarea arheologică românească a pus în evidenţă un valoros tezaur referitor la civilizaţia superioară şi continuitatea strămoşilor în spaţiul carpato-danubian-pontic. Arealul vechii Dacii, pe lângă obiectivele cercetate, stochează şi alte depozite care aşteaptă să fie investigate arheologic şi etnografic, pentru a furniza noi informaţii pentru tezaurul cultural naţional. În acest sens zona Munţilor Almăjului se dezvăluie ca o bancă de informaţii ce poate oferi mai mult decât se intuieşte. Prin Origen aflăm că Celsus îi considera pe geţi în rândul popoarelor înţelepte ale antichităţii, situându-i, ca şi Herodot, alături de popoarele Indiei şi Egiptului. Cercetarea hermeneutică modernă a demonstrat peremptoriu că înţelepciunea anticului primitiv a fost purtătoare de paradigme ştiinţifice, valori morale şi de artă. Descoperirile arheologice, de cultură şi artă populară (tradiţiile, fiind purtătoare de mesaje arhetipale cu paradigme ştiinţifice sau documentare), pe lângă funcţia cognoscibilă şi axiologică, contribuie sinergic la dezvoltarea economică a zonei, putând fi utilizate pentru practicarea unui „turism elitar cultural”. Reamintinm, ce au însemnat vestigiile arheologice pentru turismul din grecia, Egipt sau Italia, reţinem totodată că aceste obiective nu s-au autodescoperit, ci au fost puse în evidenţă prin uriaşe eforturi de cercetare şi investiţii. Deşi în faza incipientă, au fost introduse şi de către turismul nostru acţiuni elitare cu caracter cultural pentru vizitarea unor obiective arheologice, istorice sau a unor zone folclorice. Cercetătorii Gella Glihman din U.S.A., Claude Carnot din Franţa, Mya Cosey din japonia au învăţat româneşte şi au efectuat investigaţii timp de doi-trei ani, întocmind teze de doctorat sau alte lucrări cu caracter ştiinţific. Dacă ştiinţa hermeneutică are posibilitatea să prevadă zonele cu aceste tezaure, valoarea lor ştiinţifică şi de artă, investigaţia arheologică, restaurarea, conservarea, punerea în valoare sau colaborarea între instituţii pe linia rentabilizării revine specialiştilor din fiecare domeniu. În urma apariţiei noilor metode de cercetare, a experienţei câştigate de cercetarea arheologică românească şi ţinând seama de valoarea acestor obiective, se impune intensificarea sinergică a eforturilor de cercetare în domeniul arheologiei. Paralel cu noile descoperiri se cere şi investigarea lor hermeneutică, pentru a le scoate din zona fabulatorului – specifică prezentării demotice – şi a pune în evidenţă sensurile conotative primare, cu paradigmele ştiinţifice ale gândirii antice. Travaliul hermeneutic, în demersul nostru, a utilizat datele certe oferite de arheologie, de istorie, în concurenaţă cu mitologia comparată, teoria sistemică, structuralistă, studiul semantico-mitologic al toponimelor şi hidronimelor, istoria mentalităţilor, cartografia comparată, finalizate prin identificări în teren. Herodot, descriind spiritualitatea Geto-Dacilor, prezintă un scenariu iniţiatic, în cadrul căruia strămoşii noştri se purificau în Istru (Dunăre), înainte de a pleca la luptă. Ca zeu al Geto-Dacilor, Istrul reprezenta o formă de manifestare a hidrolatriei preluată de la Pelasgi. Arian informează că Alexandru Macedon a adus jertfe pe malul Istrului, lui Zeus, Heracles şi Istrului, deoarece nu i-a fost de netrecut. Pe una din metopele Columnei lui Traian am identificat zeul Istru, în prezentare antropomorfă, sprijinind podul construit de Apolodor din Damasc. Reprezentarea antropomorfă a Istrului era specifică gândirii romane, demonstrându-se că romanii nu cunoşteau reprezentarea genuină a Dacilor. Conotaţia iconică a metopei sugerează informaţia că Traian a folosit funcţia apotropaică a zeului advers, practica fiind utilizată în timpul rasboaielor antice. Neconcordanţa între mesaj şi simbol pune sub semnul întrebării valoarea operei ca mesaj. Factorii geoclimatici, economici, funcţia apotropaică a Istrului au contribuit la geneza şi perpetuarea unei civilizaţii în arealul străbătut de acest fluviu. I. C. Drăgan, analizând aceşti factori bio-geo-climatici şi socio-economici, în conexiune cu descoperirile arheologice, confirmă ipoteza noastră. Pe malul drept al Dunării, în amonte de Orşova, la Lepensky-Vyr în Iugoslavia, s-au descoperit vestigiile unei civilizaţii protoneolitice, constând din mai multe vetre şi o necropolă. Cercetată cu atenţie şi pusă în evidenţă, descoperirea aceasta a fost luată sub egida UNESCO. Arheologii din Caraş-Severin, în colaborare cu alte centre de cercetare au descoperit o cetate la Pescari. În zona Peştera, Chindia, arheologul V. Boroneanţ a identificat picturi rupestre ce sunt în curs de descifrare. Sunt în curs de desfăşurare lucrări de cercetare arheologică la Stânca Libcovei, unde s-au descoperit vestigii despre care s-a scris în lucrări de specialitate. La confluenţa pârâului Elişova cu Dunărea, în urma unor procese geomorfologice de denudaţie, P. Cârstea a descoperit un „câmp de menhire”, pe care l-a semnalat în revista Flacăra din anul 1985. C. Levy Strauss semnala descoperirea, la popoarele arhaice a unei „geografii a mitului” şi o „topografie totemică”. V. Pârvan prezintă expansiunea getică, folosindu-se de toponime, hidronime şi onomastici. Preluând ca ipoteză de lucru matodologia lui V. Pârvan şi informaţia lui C.Levy Strauss, am executat cartografiere comparată şi un studiu semantico-mitologic al toponimelor şi hidronimelor din acest areal. Între 1-10 septembrie 1985 şi 1-10 iulie 1986 am executat investigaţii şi identificări în teren (fără săpături) de obiective arheologice a căror prezenţă confirmă ipoteza noastră. Travaliul hermeneutic şi rezultatele identificărilor din teren, conexate în viziune sistemică şi structuralistă, ne conduc la ipoteza existenţei în spaţiul geografic cercetat a unor vestigii arheologice ce pot confirma existenţa diacronică a civilizaţiei strămoşilor noştri. Cetatea de origine – Anişvar Localitatea Berzasca a avut, în decursul istoriei, vetre la Debelilug, Dragoselo, Cameniţa, Sălişte şi actuala vatră. Vetrele corespund unor stadii de civilizaţii succesive, devenind mesagere diacronice şi oferind posibilitatea demonstraţiei în mod peremptoriu a continuităţii strămoşilor noştri. Prin cartografiere comparată, transcalculând din documentele cartografice vechi, în noile sisteme de proiecţie, am identificat la isvoarele pârâului Berzasca o înălţime cu toponimul Anişvar, ce se traduce liber prin Cetatea de origine. Toponimul l-am găsit conservat de bătrânii satului, cu toate că lipsea din noile documente cartografice. Anişvarul în teren se află la 3-4 km nord-vest de Dragoselo şi este un nod orografic, accesibil pentru lecuire. V. Pârvan, preluând pe Florus, arată că „Dacii stau înfipţi în munţi şi ori de câte ori Dunărea îngheaţă … obişnuiesc să coboare şi să jefuiască ţinuturile vecine”. În teren, am identificat un drum antic, iar pădurarul local N. Boian ne-a informat despre existenţa pe versantul nordic a unui „mur” dacic. Drumul antic dintre Dragoselo şi Anişvar a mai fost folosit ca val de apărare şi zid, comparabil civilizaţiei minoice. Sugerăm posibilitatea ca Anişvarul să fi funcţionat ca primă vatră a localităţii Berzasca, fiind posibil ca pătura de alterare să conserve unele „cetăţi dacice”. Cetatea Elişova (Vârtop) La confluenţa pârâului Elişova cu Dunărea în aval de Drencova, pe o înălţime cu denumirea de Vârtop – unde există vetre locuite-, se pot identifica ziduri şi vetre antice. Vetrele săpate în stâncă ne amintesc de foloirea bordeielor semi-îngropate. Denumirea apei de Elişova, ce se traduce prin „Cetatea Soarelui”, informează despre o posibilă existenţă a unei cetăţi în bazinul pluviometric al pârâului. La aproximativ 700 m se află o necropolă antică. Cetatea km 1 sud-vest Drencova. În aval de Drencova, la aproximativ un km, pe un versant, se găsesc zidurile de apărare a unui castru şi un drum antic. În acest castru a fost găsit Vulturul, ce reprezintă un Jupiter Tronans. La vest de castru, am identificat o necropolă în care decedaţii erau înhumaţi. Necropola s-a identificat în urma unei alunecări de teren. Este posibil ca zidul cetăţii medievale de la Drencova să fi fost construit cu piatra provenită de la acest castru. Cetăţuia Localnicii numesc forma de teren ce se află la aproximativ 2 km în amonte de localitatea Berzasca, pe malul drept al pârâului Abrila - „Cetăţuia”, dar toponimul nu apare pe nici un document cartografic. Este posibil ca pătura de alterare să conserve urmele unui castru, de la care a rămas numele înălţimii. Referitor la castrele şi cetăţile din zonă, semnalăm regularizarea în secolul XIX a Dunării de către o societate străină, care a folosit piatra de la aceste vestigii arheologice. Necropola Trescovăţ. La confluenţa pârâului Trescovăţ cu Dunărea ni s-a semnalat de către localnici existenţa unor pietre tombale şi a unor obiecte de ceramică, care au făcut parte din inventarul unei necropole. Studiată în analogie cu civilizaţia de la Lepensky-Vyr, care se află în zonă, dar pe malul drept al Dunării, ipoteza existenţei unei necropole poate fi luată ca informaţie primară pentru o pereghieză arheologică. Necropola de la Dragoselo Pe o înălţime din zona Dragoselo se află un câmp de pietre tombale. O parte dintre acestea au fost strânse de către localnici şi utilizate în construcţii, dar unele au mai rămas în grup ternar, sub forma unei vetre de incinerare. Unele dintre pietre au o formă litho-cefală, sugerându-se prezenţa unei necropole păgâne. În cadrul acestei necropole am identificat un menhir, cu simbolul bizantin al crucii, informându-ne că este posibil să fi funcţionat în perioada creştinării strămoşilor. Necropola de la Drencova Se află la aproximativ 300m de castru, în partea de vest. În urma unei alunecări de teren s-a putut semnala obiceiul localnicilor de a înhuma pe cei decedaţi. Printre obiectele de ceramică descoperite, se află un fragment dintr-un vas pentru ofrande, care prezintă o scriere cirilică. Caracterul literelor de pe vas şi obiceiul de înhumare contribuie la datarea necropolei, fără a ne hazarda, către sec. 8-9 e.n. În cadrul acestei necropole s-a mai descoperit o „pasăre-suflet”, ce reprezintă spiritul celui decedat. Necropola de la Elişova Se găseşte la confluenţa pârâului Elişova cu Dunărea, prezentând pietre tombale aşezate în grup de trei sub forma unei pietre de incinerare. Unul din menhirele acestor vetre are formă litho-cefală, la care se poate identifica trei orificii ce marchează gura şi nasul. Gura este redată printr-o incizie excentrică, demonstrând funcţia artei antice de a prezenta şi dedubla în acelaşi timp, încifrând strămoşul. În cadrul acestei necropole s-a descoperit un idol, care a fost predat la Muzeul din Cluj pentru datare. Este posibil să prezinte un zeu mani sau un strămoş. În cadrul unor vetre s-au descoperit litho-tricefali ce reprezintă pe zeul Hermes, cu funcţie apotropaică şi magică în conducerea spiritului celui decedat spre nemurire. M.Eliade subliniază în escatologia strămoşilor noştri funcţia psihopompă a zeului Hermes, precizând că era un zeu trymegistos. Prezentăm o vatră funerară având în prim plan o piatră tombală cu simboluri criptice, constând din hieroglifele dreptunghi, semnul egal (puntea) şi un crin. Petrografia transmite o scriere hieratică cu funcţie apotropaică şi magică, ezoterică, deosebită de cea demotică, care era exoterică. În partea stângă menhirul este cioplit şi conservă o scriere ce poate fi certificată, excluzându-se posibilitatea confundării cu un „joc al naturii”. O parte din menhirele antropo-cefale sunt orientate spre est, cu deschiderea vetrei spre vest, desvăluind cunoaşterea de către strămoşi a antinomiei est-vest (viaţă-deces). Este posibil ca, identificând un grup de menhire a căror poziţie nu a suferit modificări, să putem data necropola în funcţie de efemeridele locale ale astrului celest. Dispunerea pietrelor tombale ternar, litho-cefalo-antropia menhirului, prezenţa zeilor mani, identificarea zeului Hermes confirmă practicarea orfismului de către civilizaţia cercetată. La pitagoreici cifra trei era sacră, semnificând în scrierea triunghiulară dualul monadei. Se cunoaşte că Pithagora a fost un mare iniţiat în orfism, prin şcoala de la Crotona urmărind conservarea orfismului. La bizantini simbolul era transimbolizat prin „pasărea-suflet”, motivul evoluând din orfism, care reprezenta iniţiaţilor sufletul sub forma unui cap de om, denotând „colivia” spiritului. Pausania precizează că Orfeu a fost trac şi vorbeşte despre uciderea lui de către bachante (menade). Mitologia completează informaţia, oferindu-ne un scenariu ritual în marile mistere orfice, în care discursul orfic prezintă capul lui Orfeu cântând şi plutind pe apele oceanului după abominabilul masacru. Geneza pietrei tombale o identificăm în arhaicul primitiv, când, în urma fenomenului de animism, erau adorate pietrele (litholatrie), ce s-a transmis diacronic şi conservat fără schimbări de sens până azi. Strămoşul devenit zeu mani după deces – pe timpul idolatriei era reprezentat iniţiaţilor printr-un menhir antropo-cefal. Investigaţia hermeneutică a petroglifei ne-a permis să descifrăm funcţiile ideatice ale hieroglifelor, sensul denotativ demotic şi cel conotativ-paradigmatic, pentru elita iniţiaţilor. Dreptunghiul, semnul egal şi crinul semnifică ceea ce sugerează : omul este o floare, patrulaterul sau cifra patru semnificând om. Pentru decodarea şi aflarea sensului primar-conotativ al simbolurilor de pe menhir ne-a fost utilă informaţia lui Strabon, care asigură probitate ipotezei referitoare la iniţierea pitagoreică a lui Zalmoxis. Conotatul se referă la drumul eshatologic al iniţiatului din catabazicul teluric în catabazicul nemuririi, favorizat de abraxas. Abraxul având funcţie apotropaică şi magică, asigură că iniţiatul, ce era un epopt, deţinând secretul tetractysului (cifra 10), a avut posibilitatea şi ştiinţa transformării necesare pentru conducerea psihicului spre nemurire, în locul disoluţiei universale. Puntea reprezintă momentul trecerii iniţiatului în mistere, din starea de om la nemurirea lui Zalmoxis. Ideatic simbolul crinului codifică o reprezentare palingenezică a nemuririi şi a fost ideograma silabei psi. Heidegger, referindu-se la funcţia artei ca mesaj, stabileşte, în mod dialectic, o interdependenţă între artă şi istoric. Comparând crinul de pe mehnir cu crinul deşertului, folosit în simbolistica gândirii indo-europene, semnalăm că sunt omotetice. Mallarme a recunoscut iniţierea sa în orfism. O strofă din „Toast funebru” a fost folosită în travaliul hermeneutic. „Cu ochi adânc Maestru, a liniştit divin/ A raiului minune cu frământări caduce/ Al cărui freamăt ultim, în vocea lui reduce/ La crin şi roză, taina acetui nume doar/ Nimic nu lasă în urmă acest destin fugar”. Înlocuind termenul de Maestru cu Zalmoxis şi Roza cu tetractysul, obţinem, imaginea şi sensul primar al hieroglifelor de pe menhir, înţelegând mai uşor coincidenţa dintre octoedrele Coloanei infinitului şi cele ale Coloanei de la Hinova, element principal pentru a demonstra iniţierea lui Brâncuşi. Dacă menhirul se demonstrează a fi din mileniul IV-V î.e.n., corespunzător civilizaţiei de la Lepensky-Vyr, cercetătorii arheologi vor pune sub semnul întrebării decodarea noastră, deoarece este cunoscut că Pythagora a trăit în secolul VI î.e.n. În anticul primitiv, printre marile popoare cu mari filosofii din Tibet, India şi Egipt, au existat şi Pelsagii, străbunii Geto-Dacilor, de la care orfismul a calchiat înţelepciunea, conservată mai mult la popoarele hyperboreene şi mai puţin în Grecia, devenită clasică. Scrierea de pe menhir, deşi deteriorată, datorită agenţilor atmosferici, nu pune probleme de certificare, ci epigrafice. Acribia şi onestitatea la care obligă descifrarea unui astfel de mesaj impune să nu ne hazardăm în pronunţarea asupra paternităţii, până nu se restaurează. Putem afirma, ca o primă constatare, corespondenţa dintre ruinele scrierii de pe Colanul Tezaurului de la Pietroasa cu unele litere ale scrierii de pe menhir. Credem că nu exagerăm dacă reamintim informaţia lui Cassius Dio despre mesajul Dacilor adus în scris lui Traian, care confirmă cunoaşterea scrisului de către sacerdoţii geto-daci. În perimetrul acestei necropole s-a mai găsit un idol, care nu este un joc al naturii, deoarece conservă urmele de prelucrare. El reprezintă un „gânditor”, confirmând că în acest spaţiu înţelepciunea era la ea acasă încă din antichitate. Necropola aparţinea unei comunităţi ce a avut vatra în zona Vârtop sau în bazinul pluviometric al pârâului Elişova. Tumulul funerar Dumbrăviţa. Poiana Dumbrăviţa găzduieşte, la locul numit Cetăţuia, un tumul ce a aparţinut unui conducător al populţiei din zonă. Diametrul la bază este de 35-40 m, înălţimea de 8-10 m. În jurul acestui tumul se află un debleu cu dimensiunile: lăţimea 15-20 m, adâncimea 4-5 m. Din debleu s-a scos rocă pentru acoperirea Tumulului. Urnărind linia naturală a pantei, un geolog sau un geomorfolog poate constata că această ridicătură nu este naturală. Sanctuarul de la Triscovăţ La 6 km est de aşezarea Lepensky-Vyr există trei stânci, forma lor naturală fiind omotetică cu a unui altar de sacrificii. O legendă ce a învins pe Cronos le însoţeşte, informându-ne despre obiceiul localnicilor de la Lepensky-Vyr de a le saluta odată cu apariţia soarelui. Hermeneutica legendei este un argument pentru traducerea pârâului Elişova în pârâul Cetăţii Soarelui. Legenda sugerează existenţa unei comunităţi adoratoare a soarelui, ce saluta apariţia soarelui din direcţia acestor stânci. Este posibil ca cercetarea arheologică să descopere o cetate pe înălţimea Triscovăţ. Scaunul lui Eremia. Este o înălţime situată la aproximativ 3km est de localitatea Bigăr, identificată prin cartografie comparată, conservată de locuitori. Toponimul decodat superficial informează despre prezenţa în aceste locuri a unui ascet. Decodat cu atenţie şi în conexiune cu alte toponime, confirmă ipoteza referitoare la organizarea administrativă pe scaune a strămoşilor, înainte de penetraţia Maghiarilor şi a Saşilor. Autorii au identificat toponimul Scaunul Zeului în Transilvania, Moldova, Bucovina, Dobrogea şi în alte regiuni româneşti, evidenţiind organizarea unitară administrativă şi spirituală a strămoşilor încă din anticul primitiv. Mai puţin iniţiaţii sau cei rău intenţionaţi ar putea să ne impute că nu cunoaştem obiceiul călugărilor de a sta la soare, pe scaune, pe vârf de munte. Obiceiul a fost utilizat cu scopul de a demitiza toponimul purtător de mesaje arhetipale şi diacronice. Acestora le răspundem că mitologia a fost înaintea credinţei şi păgânismului înaintea bizantinismului. Deci, în poienile sacre, pe scaune stăteau zeii, înaintea călugărilor, deoarece dacii nu aveau pretext să-i ţină în picioare. Scaunul zeului era o înălţime ale cărei isvoare de apă erau amenajate special. Vârful muntelui, ca şi Olimpul, era reşedinţa zeului care proteja zona limitrofă. Pe vârful muntelui se construiau altare pentru sacrificii şi ulterior cetăţi. Este posibil ca o cercetare arheologică să le descopere sub pătura de alterare. Debelilug Traducerea toponimului desvăluie existenţa unui monument închinat unor eroi. Admiţând direcţia v. Berzasca ca o direcţie strategică, este posibil ca în zona respectivă să fi avut loc lupte între Daci şi Romani. Baba Caia Este o stâncă pe Dunăre, în zona satului Pescari, însoţită de o legendă pre-otomană, ce informează despre practicarea „ordaliei” în scopul pedepsirii femeilor infidele. Rezumându-ne la folclorul evenimenţial, de origine turcească, cu scop de vulgară demitizare, soluţia este uşoară, comodă şi plină de farmec sau pitoresc. Pentru introducerea în „geografia mitului”, acest pseudo-mit, fiind aleatoriu şi neavând valoare de arhetip, se îndepărtează. Toponimul „baba” se traduce prin loc venerat, respectat, strămoş fiind un etimon indo-european ce se găseşte şi în limba turcă, dar si prin poartă (Babilon – Bab Ilu se traduce prin poarta zeilor). „Caia”, provenit din Gea se traduce prin stâncă, pământ. Cele două etimoane Baba Caia sugerează semantic o piatră sacră, folosită pentru sacrificii în cinstea zeului Istru. Este posibil ca această piatră să fi fost folosită pentru incinerarea decedaţilor, după ce erau purificaţi în Istru. Informaţia referitoare la practicarea ordaliei este ulterioară păgânismului primitiv şi nu are valoare de arhem. Purdena Toponimul se traduce liber prin purificarea oferită de zei sau catharsis, care, în conexiune cu alte informaţii, se transformă cu certitudine, oferindu-ne o ipoteză de lucru. Pârâul Abrila este un afluent de dreapta al pârâului Berzasca şi izvorăşte din zona vf. Purdena. Semantica hidronimului, dacă îi admitem o origine latină, este „sper lumină”. Hidronimul l-am considerat iniţial compus din ab, ce se traduce spre şi etimonul brila, ce semnifică lumină, rază strălucitoare. Se cunoaşte tradiţia Geto-Dacilor de a considera izvoarele, în special cele aurifere, sacre, sincretizând izvorul cu lumina sau înţelepciunea. Cu ajutorul primit de la geofizicianul din zonă şi de la Dl. Ioan Terovanu, am putut verifica ipoteza noastră, confirmându-se prezenţa aurului nativ în apă. La Purdena zona este auriferă. Din cauză că apa având mercur trece subteran prin filonul de aur, aurul este legat. La schimbările de pantă şi de temperatură mercurul liberează aurul care se depune în nisipul apei, ce devine aurifer. Întrucât în antichitatea primitivă aurul era considerat sacru, era normal ca Dacii să considere şi Purdena sacră. Via ca Dei. Din grabă, omul neiniţiat pronunţă Via Cadiului, servind şi o versiune turcă despre o persupusă vie a unui cadiu. Pentru completarea geografiei mitului a fost necesară o investigaţie hermeneutică, în scopul identificării etimoanelor primare şi reconstruirea arhemului. Plecând de la originea mitului, toponimul devine arhem, semnificând drumul spre zei, dezvăluindu-ne o cale sacră pe care urcau „conducătorii cetăţii” pentru a aduce jertfă la zei şi pentru purificări. Confirmându-se ipoteza noastră este posibil ca pe vf. Purdena să se descopere, sub pătura de alterare, scăpate de vitregiile soartei, sanctuare, altare, cetăţi şi probabil, o mină de aur. Valuri de apărare. În zona studiată există valuri de apărare, care, împreună cu cetăţile şi castrele, pun în evidenţă un puternic sistem de apărare, cu un mare coeficient de stabilitate pe această direcţie strategică. Construirea podului de către Apollodor din Damasc, excentric acestei direcţii, este posibil să fi fost influenţată de organizarea unei puternice apărări în zona Pescari-Anişvar-Triscovăţ. Dacă şi această ipoteză se verifică, este posibil ca cercetarea arheologică să descopere importante vestigii. Informaţiile şi ipotezele hermenutice din acest articol pot contribui la aducerea unor dovezi referitoare la civilizaţia superioară a strămoşilor, la unitatea lor şi la continuitatea în acest habitat al vechii Dacii. În acest fel discursul hermeneutic vine în sprijinul arheologiei oferindu-i informaţii primare şi ipoteze pentru o viitoare cercetare.
Posted on: Wed, 17 Jul 2013 01:32:41 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015