DESPRE ASA-ZISA "YOGA CRESTINA" Yoga înseamnă nimicirea - TopicsExpress



          

DESPRE ASA-ZISA "YOGA CRESTINA" Yoga înseamnă nimicirea persoanei, sufocarea persoanei, uciderea personalitătii în numele unei fantomatice beatitudini mistice, starea de samadhi.Scopul practicilor yoga este eliberarea, iesirea din ciclul reîncarnărilor. Telul vietii crestine este mântuirea. Yoghinii, care vor să devină supraoameni, sunt urmasii lui Lucifer care a vrut să fie mai mare decât Dumnezeu. Crestinii sunt copiii lui Dumnezeu care vor să meargă pe calea mântuirii pe care le-a arătat-o Însusi Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Credinta crestină este udarea florii sufletului cu apa pe care Dumnezeu o trimite drept binecuvântare. Orice om care are cunostinte minime de istorie a religiilor stie că ideea de Dumnezeu personal este străină Orientului panteist. Creatorul universului, Dumnezeu Tatăl, nu poate fi identificat în nici un caz cu zeul creator Brahma, care la rândul său s-a născut din Brahman, principiul impersonal, sufletul universal. Scrierile sacre ale Indiei nu au cum să facă referire la Dumnezeu Tatăl; referinta respectivă este deci falsă.După învătătura orientală, spiritul omenesc, Atman, este o părticică din dumnezeire, din sufletul universal, Brahman. Dumnezeu nu este o fiintă, ci este un principiu, energie. Dumnezeu nu a creat universul, el este universul, el se identifică cu universul. După învătătura crestină, omul nu are natură divină. El este creat de Dumnezeu pentru a se bucura de comuniunea cu Acesta. Omul este chemat să se sfintească, să se îndumnezeiască. Dar omul îndumnezeit nu este de aceeasi natură cu Creatorul său. Oricât de mult ar urca pe calea desăvârsirii, omul rămâne om, nu devine identic cu Dumnezeu. (În teologia ortodoxă sintagma de om îndumnezeit arată că omul devine dumnezeu prin har, nu prin natură; creatura rămâne creatură, chiar dacă se bucură de comuniunea cu Creatorul Său). E firesc să vrem să fim fericiti si întelepti.Cam asa au gândit Adam si Eva în rai, atunci când diavolul i-a ispitit să mănânce din pomul binelui si al răului: "Să mâncăm, si ne vom convinge singuri care are dreptate, Dumnezeu sau sarpele."Oamenii au de ales între două modele: între modelul lui Adam, care a preferat neascultarea ascultării de Dumnezeu, si modelul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care S-a lepădat de voia Sa pentru a face voia Părintelui ceresc.Dacă îl urmăm pe Adam, ne vom împărtăsi de satisfactia gustării din fructul interzis, dar ne vom împărtăsi după aceea si de durerea lui Adam atunci când a fost izgonit din rai.Dacă Îl urmăm pe Hristos, ne împărtăsim atât de crucea smereniei, cât si de bucuria Învierii, de dragostea Părintelui Ceresc. Nu este un secret pentru nimeni faptul că sistemul yoga este panteist: nu recunoaste existenta unui Dumnezeu personal, creatia este o manifestare a dumnezeirii, si dumnezeirea se identifică cu creatia. Nu poate fi vorba de nici o legătură între credinta în Dumnezeul pe care Îl mărturiseste Biserica si energia impersonală pe care yoghinii o consideră fundament al universului.Marea problemă este că în momentul în care credinta crestină ar adapta practicile yoghine atunci ar amesteca lumina cu întunericul. E bine ca oamenii să fie calmi, să fie sănătosi. Dar pretul cerut pentru aceasta, al întinării adevărului, este prea mare.Oamenii sunt invitati să combine yoga cu credinta crestină, să câstige lumea aceasta pentru a pierde Împărătia Cerurilor. Dar învătătura Evangheliei ne cere exact contrariul. După învătătura crestină sfintenia este dar de la Dumnezeu, si nu are nevoie de "temelia sănătătii fizice" pentru a înflori. Istoria Bisericii cunoaste nenumărate cazuri de sfinti care, desi îi tămăduiseră pe altii prin rugăciune, continuau să ducă plini de răbdare crucea bolii. După ce a câstigat sute de mii de discipoli care au devenit yoghini pentru a fi mai sănătosi, pentru a avea trupurile mai mlădioase, sau pentru a scăpa de o anumită boală, diavolul nu s-a săturat. Diavolul suferă de o patimă asemănătoare iubirii de arginti. Bogatii lacomi, oricâte case, masini si bani ar avea, tot nu se satură. Tot asa si diavolul: oricâte suflete ar câstiga, tot nu se multumeste, vrea să mai câstige si altele. Pe scurt: Vrei să fii mai linistit si viata ta să scape de monotonie? Fă yoga!Sute si mii de cărti si de filme au avut ca subiect stresul si banalitatea vietii cotidiene. Omului îi lipseste ceva, si acest ceva poate fi tocmai practica yoga. Sunt de acord cu faptul că viata pe care o duc un procent destul de mare de oameni nu este viată. Ritmul alert, hăituiala, este un ingredient normal în programul omului contemporan. Omul se risipeste foarte mult, aleargă din toate puterile pentru a reusi să tină pasul cu cei mai dotati, cu cei mai buni. Omul se află într-o luptă pentru supravietuire, în care dacă nu dă tot ce are, moare. Ce anume îi lipseste omului contemporan? Yoga? Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci yoga ar fi o iesire din fundătura banalitătii vietii. Numai că Dumnezeu există.Viata crestină autentică exclude monotonia. Monotonia trădează lipsa preocupărilor spirituale. Dar crestinul adevărat, chiar si atunci când este bântuit de duhul moleselii – acestia - se află în plin război duhovnicesc. Crestinii nu au nevoie să practice yoga pentru a fi mai calmi sau pentru a se lăsa "cuprinsi de bucuriile dăruite de Dumnezeu". Iar cei care se simt slabi în credinta lor, trebuie să se lupte să devină buni crestini, si atunci îsi vor da seama că yoga nu i-ar fi putut ajuta la nimic. Crestinii nu au nevoie de nici un guru care să îi lumineze. Crestinii urcă pe calea desăvârsirii tinuti de mână de către duhovnicii lor. Iar lumina dăruită de Dumnezeu nu este adusă de oameni care se consideră pe ei însisi învătători. Este adusă de Dumnezeu prin cei care au primit harisma îndrumării sufletelor prin hirotonie, adică prin preotii duhovnici. Un yoghin crestin nu poate fi un adevărat crestin. Un yoghin nu poate fi crestin, iar dacă vreun yoghin se consideră crestin, să ia aminte că îi stă împotrivă învătătura Sfintei Biserici a lui Hristos.Un yoghin crestin este un fals crestin.Nu poti sluji la doi domni, si lui Dumnezeu si diavolului. Nu poti crede în Dumnezeul care S-a descoperit oamenilor în timp ce faci yoga, practică al cărei scop este iesirea din ciclul reîncarnărilor, identificarea omului cu dumnezeirea impersonală, cu idolul Oriental. Nu poti crede că omul este o fărâmă de dumnezeire dacă primesti adevărul că întreaga lume este creată de Dumnezeu, că fiecare suflet este creat. SURSA-sfaturiortodoxe.ro/
Posted on: Wed, 10 Jul 2013 08:40:14 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015