DIN NOU ÎN GRECIA La începutul lunii august a anului 1890, Sfântul Nectarie ajungea din nou la Atena. Sufletul său era desigur întristat pentru destinul păstoriţilor pe care îi lăsase în urma sa, dar în acelaşi timp, echilibrul său duhovnicesc nu putea fi clătinat de valurile lumii acesteia. Ştia bine că cei care vor să ajungă la limanul mântuirii sunt supuşi la tot felul de încercări. Avea limpede în mintea sa exemplul apostolilor Domnului, al miilor de martiri, al tuturor acelor Sfinţi Părinţi care au îndurat la rândul lor grele suferinţe şi umilinţe din partea oamenilor, prin pizma şi prin lucrarea diavolului. Asemenea lor, Sfântul Nectarie îşi asuma această Cruce în tăcere, în smerenie, pe toate biruindu-le cu ajutorul rugăciunii celei neîntrerupte. Şi într-adevăr, şirul suferinţelor nu avea nicidecum să fie curmat. Cei care îl prigoniseră în Egipt voiau să fie siguri că nu va mai exista nici o cale de întoarcere pentru el. Ei continuau să trimită săgeţile otrăvitoare ale defăimării, căutând să-i creeze o imagine cât mai defavorabilă. Şi, din păcate, slăbiciunea oamenilor, aşezaţi de multe ori în posturi de conducere, de a se lăsa uşor influenţaţi de zvonuri şi intrigi murdare, s-a dovedit a fi prezentă şi în rândul atenienilor. Astfel, timp de aproape şapte luni, fără a încerca să-l cunoască mai îndeaproape, l-au tratat cu răceală şi au încercat să-l marginalizeze. Deşi îşi depusese cererea de a fi numit ca slujitor la una dintre parohii, a fost mereu refuzat. Situaţia sa economică era foarte grea. A fost chiar nevoit să ceară ajutorul fratelui său din Hios, pentru a se putea întreţine. Abia la intervenţia unei vechi cunoştinţe pe care Pronia Divină i-a scos-o în cale şi care era foarte influent în administraţia Bisericii şi a statului, a fost angajat ca preot predicator, în cadrul Mitropoliei de Evia. Dar şi aici ispitele şi umilinţele păreau că nu vor avea sfârşit. Mitropolitul titular lipsea din eparhie. De aceea a fost întâmpinat de protosinghel şi de cei ce lucrau la birourile mitropoliei. Din păcate însă şi aceştia căzuseră victime zvonurilor defăimătoare. Şi din răutate, au dorit să-i creeze o imagine nefavorabilă. Astfel, i-au influenţat pe credincioşi ca în duminica următoare, în momentul în care părintele Nectarie avea să iasă la predică, aceştia să înceapă să părăsească biserica sau să facă o atmosferă zgomotoasă. Şi într-adevăr, astfel s-a şi îmtâmplat. Bineînţeles că în înţelepciunea sa Sfântul Nectarie, deşi a fost surprins de această atitudine a oamenilor, nu şi-a pierdut cumpătul şi a ţinut cuvântul pe care-l pregătise. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în duminica următoare. Au fost însă şi credincioşi care au ascultat cele două predici cu interes. Ei au înţeles imediat că un om care vorbeşte şi slujeşte atât de frumos, nu poate să fie aşa cum încercau ceilalţi să îl înfăţişeze. Simţeau în prezenţa liturgică a Sfântului Nectarie harul lui Dumnezeu, care lucra în chip nevăzut. Mai mult, credincioşii parohiei Sfântului Nicolae din Egipt, auzind despre defăimările aduse cuviosului părinte, au trimis îndată câţiva reprezentanţi, spre a mărturisi despre nedreptatea care i s-a făcut şi continua să i se facă. Astfel, întregul oraş a putut afla adevărul despre martiriul sufletesc prin care trecea părintele Nectarie. De aceea, spre a îndrepta greşeala în care şi ei înşişi căzuseră, în duminica următoare s-au prezentat cu toţii în catedrala oraşului. În momentul în care cuviosul Nectarie a terminat de predicat, fiind pătrunşi de frumuseţea duhovnicească a celor auzite, au izbucnit cu toţii într-un ropot de aplauze. La sfârşitul Sfintei Liturghii au trecut pe rând şi şi-au cerut iertare pentru nedreptatea pe care i-o făcuseră. Desigur că în inima sa sfântul îi iertase pe toţi încă de la început, obişnuit fiind să pătimească pentru Numele lui Hristos şi al Evangheliei. Auzea lăuntric vocea care-i spunea: > (Ioan 16, 33). Astfel a ieşit din nou semănătorul să semene sămânţa sa. A început să predice în fiecare biserică a oraşului şi în toate satele din jur. Pe vremea aceea, era însetat să audă un cuvânt de învăţătură bine alcătuit, spus de un om care studiase, care avea ce să spună şi în primul rând, de un om duhovnicesc. Din păcate, nivelul de pregătire al preoţilor în vremea respectivă era foarte scăzut. Mulţi dintre ei, mai ales cei de la ţară, erau hirotoniţi fără să fi avut pregătirea şcolară necesară. Astfel, ei erau simpli liturghisitori şi nu predicau aproape niciodată. De aceea, Sfântul Nectarie se străduia prin toate mijloacele să adape acest pământ însetat, care era sufletul păstoriţilor săi. Folosea în acest scop atât vizitele pastorale la parohii, dar în acelaşi timp, spre a fi şi mai eficient, folosea cuvântul scris. Scria diverse cărţi şi broşuri, pe care le împărţea gratuit la parohii. În acestea, era de multe ori nevoit să combată teoriile materialiste care, pe vremea aceea, erau în plină expansiune. Astfel, pe această temă, a scris cartea ,, Despre revelaţia lui Dumnezeu în lume “. Cu timp şi fără timp, dăruindu-şi întreaga sa fiinţă pentru luminarea credincioşilor săi, Sfântul Nectarie a brăzdat întreaga regiune. Mai mult, era chemat şi în alte insule din împrejurimi, fiind deja recunoscut ca cea mai competentă autoritate duhovnicească a locului. Mulţi credincioşi alergau să-i ceară sfatul, mai ales în scaunul Sfintei Spovedanii. Plecau luminaţi şi vindecaţi sufleteşte. După o slujire de peste trei ani de zile, devenise foarte iubit şi căutat de către toţi locuitorii Eviei. Pronia Divină îi pregătea însă, o nouă misiune. Va fi chemat de către autorităţile bisericeşti de la Atena, spre a i se încredinţa conducerea Seminarului Teologic Rizareion, care se afla în capitala elenă. Despărţirea de păstoriţii săi va fi fost desigur, din nou, foarte dureroasă. Aceştia însă, au înţeles că misiunea părintelui Nectarie era aceea de a-i lumina pe cât mai mulţi şi mai ales pe aceia care urmau să fie la rândul lor păstori de suflete. (Din cartea - Sfântul Nectarie Taumaturgul – Viaţa, Minunile, Acatistul, Paraclisele şi Slujba)
Posted on: Wed, 28 Aug 2013 06:50:38 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015