„Dacă iubeşti pe cineva, lasă-l liber, iar dacă se întoarce la tine, îţi va aparţine pentru totdeauna.” Am auzit de mult acest aforism al lui Confucius (chiar de la un fost iubit) şi am crezut că mi-e clar, că e ceva evident şi firesc. Fiindcă ştiam că cel de lângă mine nu va pleca niciodată. Dar i-am înţeles profunzimea şi greutatea abia atunci când nu am mai fost sigură pe mine… când nu eu am fost cea care a avut ultimul cuvânt, ci celălalt. Şi am aflat iubirea atunci când m-am lăsat în voia lui, când în loc de argumente i-am adus mângâiere şi i-am dat libertatea, încrezându-mă în sentimentele lui, care îi vor semnaliza negreşit continuarea sau finalul poveştii. Atâta timp cât am fost puternică, am crezut doar în luptă… şi-n mine. Dar am decis să-i las lui cârma şi să mă încred în el. Atunci am ştiut că e iubire, şi nu resemnare. Am ştiut că e iubire, şi nu negociere sau strategie de marketing, atunci când nu am încercat să conving, ci l-am încurajat să aleagă EL cu sinceritate şi lumină. Şi am ştiut că este cea mai mare dovadă de putere a mea atunci când nu am plâns, ci am amuţit în rugăciune. Fiindcă abia atunci am crezut cu adevărat că dacă se va întoarce îmi este destinat mie. Pentru totdeauna. Şi am învăţat că înainte de a susţine orice teorie şi înţelepciune, trebuie să o trăiesc. Fiindcă este cu totul altceva să trăieşti ce doar ai trecut prin minte, într-un moment de superficială fericire. Este la fel de dificil ca o demonstraţie matematică. Iar pentru notele mele mari la matematică am muncit în liceu cât la toate celelalte materii împreună. Deci, cum ar veni… iubirea este noua (şi veşnica) matematică. Deşi pare atât de simplă, de romantică, de ideală. Nu că n-ar fi… dacă am lăsa-o noi, fără să ne mai zbatem penibil să o complicăm, să luptăm, să murim, să înviem, să învinovăţim, să filosofăm. Dar ne place aşa. (Liliana Popa)
Posted on: Fri, 20 Sep 2013 06:37:17 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015