Dacă vrea lumea ”Cultură, nu cianură”, poftim: despre o piesă și o carte. Piesa ”Tipografic Majuscul” (teatrul Odeon) și cartea ”Dosarul de securitate al unui ambasador. Coen Stork” (Humanitas). Musai musai musai de mers la piesa asta. Trust me! Fragmente din articol, linkul direct mai jos (abonament) `Geanina Cărbunariu a luat dosarul de la Securitate şi documentarea făcută de Mihai Bumbeş pe marginea cazului (interviuri cu mama lui Mugur, colegi şi doi securişti) şi a pus cuvintele în teatru. A ieşit ceva care îţi taie respiraţia. Timp de o lună, Securitatea a căutat înnebunită elementele protestatare care mîzgăleau mesaje cu creta pe ziduri. Au organizat pînde şi l-au prins. Nebunia de dinainte de prinderea făptaşului devine, în piesă, o isterie a celor pe care adevărul îi dă peste cap. Fotocopii ale inscripţiilor lui Mugur Călinescu sînt proiectate pe ziduri, pe corpurile securiştilor, ale martorilor (vecini, paznici de şantier). Securiştii fug după proiecţiile care li se scurg din mîini, martorii încearcă să-şi şteargă mesajele de pe corpuri, de parcă ar avea rîie. O lume de oameni mari, înnebuniţi să fugă, să-şi rîcîie de pe ei nişte adevăruri simple. 30.000 de probe de scris comparate pentru a-l identifica pe făptaş. Şefii de la Bucureşti care vin peste ei şi le spun că e musai să-l prindă. Un întreg sistem care pare că e dat peste cap de un adolescent care scrie pe ziduri. Apropo, istoricul Mihai Bumbeş este unul dintre animatorii actualelor proteste pro-Roşia Montană. În fine, îl prind. De acolo începe enorma singurătate a lui Mugur” (...) ”Noul ambasador olandez, în 1988, se implică în ajutarea disidenţilor din România. Pe securişti îi calcă pe nervi. Nu înţeleg de ce se bagă ăsta unde nu-i fierbe oala. Are aer de extraterestru paraşutat în România lui Ceauşescu – e biciclist, se îmbracă fistichiu, nu suportă să fie numit „excelenţă“, spre disperarea personalului românesc al ambasadei (recrutat de Securitate) şi vrea să răspundă singur la telefon. Citind cartea, îmi reconfirm opinia că Securitatea era o enormă maşinărie de vorbărie. Nu pare a avea nici cea mai mică înţelegere faţă de ce se întîmplă cu adevărat, ce-l mînă pe omul ăla în luptă. Întrebarea nu e deloc pusă ca atare. Deci toată munca lor e bazată, de fapt, pe nimic. Devin rapid siguri că e spion. De ce i-ar cultiva un spion pe Pleşu, Dinescu şi Buzura? Dovezi de prostie crasă la tot pasul. Securiştii se ţin de chestia cu spionajul, cu tot dinadinsul. Dovada? „Îl interesează mai mult relaţiile cu oamenii şi viaţa culturală decît «birocraţia» strictă a notelor de la ambasadă.“ Că doar asta fac, deci, spionii, se ocupă de cultură, nu de note. În altă parte, sînt siguri că e evreu. De ce? „După înfăţişare şi modul de activitate total diferit faţă de predecesorii săi.“ Asta le spune o turnătoare din ambasadă şi ei notează conştiincios şi transmit în sus pe lanţul ierarhic. Care e valoarea acestei informaţii? Zero. Mai tîrziu, se lansează ipoteza că, într-adevăr, e spion, dar lucrează pentru englezi. Dovada irefutabilă: nu are casă în Olanda, ci în Anglia, unde trăieşte soţia. Aţi înţeles? Desigur, toate aceste certitudini se confirmă ulterior într-un cerc vicios al prostiei care se autoalimentează: o ziaristă olandeză, pe care ambasadorul o găzduieşte, nu pleacă cu avionul la Amsterdam, ci la Londra. Deci… Mai e, apoi, obsesia cuvintelor. Nimic din ce e important nu e numit ca atare în dosar. Criticarea lui Ceauşescu este, de fapt, „acţiune antiromânească“. Cei din migraţia românească devin „cercuri ostile din exterior“. De ce e nevoie ca în dosare secrete, deci făcute pentru informare între ei, să nu se spună clar despre ce e vorba în propoziţie? De ce se minte? Cozile pentru alimente nu sînt cozi, ci sînt „aglomerare de persoane“.
Posted on: Mon, 21 Oct 2013 12:09:32 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015