Dansul a jucat un rol important in viata grecilor de-a lunul - TopicsExpress



          

Dansul a jucat un rol important in viata grecilor de-a lunul istoriei. In Grecia Antica dansului i se acorda o atentie deosebita. In scrierile sale, Platon si-a exprimat credinta in virtutile dansului, sustinand ca un barbat care nu stie sa danseze este needucat si fara maniere. In perioada Bizantina, in ciuda directiei impusa de biserica, oamenii dansau la sarbatorile personale sau la cele publice. In perioada ocupatiei turcesti, grecii au constinuat sa danseze si nu numai. Ei au creat noi dansuri dedicate eroilor revolutionari si dorintei de libertate, cum este dansul numit Zaloggos. Astazi, Grecia este probabil una din foarte putinele tari din Europa si chiar din lume unde dasurile traditionale sunt inca pastrate vii, interactionand cu viata de zi cu zi. In alte tari,s-au pastrat numai elementele folclorice carora li s-au adaugat elemente de balet si au fost transformate astfel pentru spectacole de teatru. In alte tari, in particular in tarile vestice, dasul folcloric a fost pastrat doar ca piesa de muzeu. In Grecia de astazi, dansurile traditionale sunt transmise din generatie in generatie deoarece oamenii inca se bucura de ele si sunt prezente la toate sarbatorile, fac parte din viata de zi cu zi. Fiecare regiune are dansuri specifice care sunt prezentate la sarbatorile locale. Cel mai cunoscut fiind Hasapiko: (dansul macelarilor): Acesta a fost dansul macelarilor din Constantinopol in timpul perioadei Bizantine, cand era cunoscut sub numele de Makellarikos, de la cuvantul pur pentru macelar. Dansul a ramas popular in Constantinopol, vestul Asiei Mici si in unele insule timp de secole pana la catastrofa din 1922, dupa care a fost absorbit de muzica rembetika si a devenit panelenic. In timpurile moderne, dansul a devenit popular printre navigatori de aceea este uneori numit Naftiko in porturi. Datorita filmului Zorba Grecul a devenit cel mai cunoscut dans grecesc in lume. Prezinta foarte multe variatii. Nu sunt doua grupuri de dansatori care sa execute aceleasi figuri. Dansul se danseaza cu mainile pe umeri, dansatorii improvizand ordinea figurilor si putand comunica intre ei prin strangerea umerilor. Dansul are doua parti: una lenta si una rapida. Uneori cele doua se danseaza separat, alteori impreuna. O varianta simplificata a partii lente a dansului, Syrtaki s-a dansat pentru prima data in Franta in 1950 si s-a raspandit inapoi in Grecia. In afara de faptul ca are pasi mai simpli, stilul este mult mai degajat in comparatie cu concentrarea in cazul dansului Hasapiko-lent. Oricum, variantele se interpatrund unele cu altele si numele Syrtaki si Hasapiko sunt folosite ca sinonime in America. Americanii numesc Hasapiko lent Zorba dupa filmul care l-a facut celebru. Pasii pentru partea rapida din Hasapiko poate fi regasita in multe dansuri grecesti, probabil datorita influentei culturale din Constantinopol. youtube/watch?v=4UV6HVMRmdk
Posted on: Fri, 11 Oct 2013 13:01:36 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015