Datul cu părerea despre sfârşitul lumii: sport - TopicsExpress



          

Datul cu părerea despre sfârşitul lumii: sport national Să-ţi dai cu părerea despre sfârşitul lumii a devenit un fel de “sport naţional”. În fiecare an apare câte un presupus “profet” care vehiculează data sfârşitului lumii în urma unor “revelaţii” personale ori ale unor calcule astrale şi “astronomice”. În zilele apropiate de presupusul sfârşit al lumii, presa devine adevărat loc de uimire. Oamenii, aflând că vine sfârşitul, au tot felul de reacţii: de la indiferenţa, batjocura şi râsul cel mai sarcastic, până la goana după buncăre, provizii, saluturi de rămas bun şi, de ce nu, pe ici pe colo, câte o spovedanie si incercare de reintoarcere la Dumnezeu. Adevărul este că nimeni nu ştie când va fi sfârşitul lumii, nici măcar îngerii din cer, ci numai Tatăl (cf. Mt 24,36). Iar Iisus, în Evanghelie, ne învaţă că în faţa venirii sale în glorie, altele trebuie să fie preocupările noastre decât data la care se va întâmpla sau modul în care se vor desfăşura lucrurile. Cuvântul Domnului ne învaţă ce înseamnă să stai în aşteptarea acestui sfârşit şi care trebuie să ne fie atitudinea. Sfânta Evanghelie ne sugerează trei preocupări esenţiale în drumul nostru spre întâlnirea cu Fiul Omului care va veni în slavă. În primul rând trebuie să ne rugăm mereu fără să ne descurajăm în faţa greutăţilor sau a nedreptăţii. Apoi, atât cât ţine de noi, trebuie să facem dreptate semenilor noştri şi să insistăm ca dreptatea să fie aplicată pentru toţi, fără discriminări. Şi nu în ultimul rând să ne preocupăm de credinţa noastră. Întrebarea lui Iisus ne solicită personal: va mai găsi Fiul Omului credinţă în sufletul tău? Dacă venirea lui ar fi în această clipă, acum, câtă credinţă ar găsi în viaţa ta? Apostolul Pavel ne aminteşte acest adevăr de credinţă pe care noi îl mărturisim deseori: “cred în Iisus Hristos… care va veni cu mărire să judece pe vii şi morţii”. Aşteptarea venirii Domnului trebuie să ne apropie pe de o parte de Scriptură, care este inspirată de Dumnezeu şi care ne este de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare şi formare în dreptate. Iar de cealaltă parte trebuie să ne apropie de oameni: sfârşitul lumii nu trebuie să izoleze oamenii, ci să-i aşeze împreună, vestind cuvântul cu multă răbdare şi grijă, cu insistenţă în orice împrejurare, potrivită şi nepotrivită; şi intervenind pentru oameni, aşa ca Moise care a stat cu mâinile ridicate până la asfinţitul soarelui. Să stăm uniţi în credinţă în aşteptarea lui Iisus. Cum mă pregătesc pentru această întâlnire cu Domnul? Cum este credinţa mea astăzi?
Posted on: Tue, 29 Oct 2013 18:18:10 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015