De Sapte Vieti Ceahlăul – sălaşul lui Zamolxe Multe şi minunate sânt comorile României, străvechea Dacia sau Da Ksha cum se numea în negura vremurilor… A considera că ai comori de preţ, nu înseamnă a te gândi doar la aur, argint şi diamante, ci şi la bogăţia florilor şi a speciilor care există pe meleagurile acestea care tăinuiesc, de zeci de milenii, enigme care încă nu s-au lăsat cunoscute nici până azi. Este cât se poate de evident faptul că din vechimea neamului geto-dac se cunosc anumite lucruri despre locurile cele mai importante ale acestui teritoriu cândva plin de sacralitate. Unul dintre aceste locuri este şi cel în care se află masivul muntos Ceahlău. Fiind unul dintre cei mai impresionanţi munţi ai zonei Carpaţilor Orientali, munţii Ceahlău reprezintă o formaţiune alcătuită din mai multe eşantioane de rocă nealterate şi dispuse sub forma unui sistem de culmi naturale, răspândite radial ca şi când în vremuri de mult uitate o mână uriaşă şi nevăzută a aranjat locul respectiv în acest fel. Aceste culmi converg către două din cele mai înalte vârfuri ale Ceahlăului – Vârful Toaca de 1904 metri şi Vârful Ocolaşul Mare de 1907 metri. Încă din anul 1955 această splendidă zonă a fost declarată Parc Naţional, în acest fel fiind constituită ca zonă protejată prin lege. Mă întreb de ce nu s-a procedat la fel şi în cazul Sarmisegetuzei, capitala spirituală a geto-dacilor. Spun asta deoarece încă din străvechime toate triburile geto-dace ştiau că actualul Ceahlău – Kogaionul lor, era considerat Muntele Sfânt, sălaş al zeului lor Zamolxe, care i-a învăţat tainele nemuririi, după cum spun sursele istorice ale acelor vremuri. Legenda Ceahlăului Un nume des întâlnit în literatura română, Ceahlăul era considerat din cele mai vechi timpuri, aşa cum am spus mai înainte, un munte sfânt. Calistrat Hogaş, Alexandru Vlahuţă sau Mihail Sadoveanu au scris despre Ceahlău cu atâta suflet, descriind fiecare în mod inegalabil atât drumurile de munte ale Ceahlăului, cât şi specificul său pitoresc şi strămoşesc. Astăzi este menţionat în ghidurile turistice ale lumii drept al doilea munte sfânt al creştinătăţii după muntele Athos din Grecia. Vedeţi dragi prieteni ce munţi importanţi avem? Câţi dintre voi ştiaţi că Ceahlăul este al doilea munte sacru al creştinătăţii? Este sacru nu pentru că aşa spun ghidurile turistice şi oamenii contemporani, ci pentru că din vremuri de demult a rămas moştenire peste timp o istorisire adevărată. Se spune că Ceahlăul a fost făcut din poruncă cerească. Cel puţin legenda aşa descrie cum a fost la începutul Ceahlăului. Numit de către geto-daci Kogaion, precum sursele istorice atestă acest fapt, Ceahlăul reprezenta locul unde Zamolxe îşi avea altarul său, la care veneau atât regii daci ai acelor vremuri, cât şi sacerdoţii care se iniţiau în tainele vieţii spirituale. Rădăcina numelui Kogaion vine de la cuvântul de origine dacică gogan – pietroi sau stâncă mare. Dacă scormonim printre regionalismele româneşti, vom găsi cuvântul gogon, care înseamnă rotund. Un alt cuvânt din zona Orheiului, gogă, are semnificaţia de parte de sus a cuptorului. Dacă am face o sinteză a termenilor arhaici şi de regionalisme, am putea spune că muntele Kogaion, Muntele Sfânt al geto-dacilor, se numea Altarul Celui de Sus, prin asta fiind înţeleasă noţiunea de Dumnezeu Unul, reprezentat prin Zamolxe. Este de înţeles că un astfel de Altar al Celui de Sus exista în Ceahlău-Kogaion, deoarece tot din înscrisuri străvechi se spune că o dată pe an, la 6 august în sistemul nostru calendaristic, în acele vremuri sacerdoţii din toată Dacia se adunau în vârful Kogaionului, unde se întâlneau cu Zamolxe şi ţineau mare sfat. De altfel Ceahlăul reprezintă una dintre chakrele străvechii Dacia, fostul Mare Regat alcătuit din 33 de regate, un punct energetic-spiritual al lumii foarte important. Moştenirea uriaşilor Basmele şi legendele poporului nostru sânt foarte frumoase, pline de tâlc şi mister. Şi astăzi bătrânii de prin satele Moldovei îţi pot povesti despre uriaşi, fiinţe care au trăit cândva pe aceste meleaguri. Una dintre legende spune că uriaşii s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu, fiind geloşi pe oameni, şi au fost transformaţi în pietre imense. Există pe multe culmi muntoase din România stânci cu forme foarte ciudate, ce amintesc de chipuri umane de dimensiuni uriaşe, de parcă nişte fiinţe au fost împietrite instantaneu, aşa de sugestive sânt detaliile „chipurilor” ce pot fi observate pe aceste stânci. Dincolo de legende şi poveşti, există realitatea. În localitatea Scăieni din judeţul Buzău, de exemplu, în 1985 au fost descoperite schelete de uriaşi ce măsurau peste 2,50 metri înălţime. La Argedava, în localitatea Popeşti –Novaci, dar şi în alte zone ale ţării, au fost scoase la lumină, mai mult sau mai puţin întâmplător, schelete ale unor fiinţe de dimensiuni uriaşe, între 3 şi 5 metri înălţime. Foarte multe legende ale poporului nostru, care din nefericire nu au fost luate în seamă de cei de la Ministerul Culturii, conţin referiri la faptul că în urmă cu câteva mii de ani, pe teritoriul Daciei – fostul Imperiu al pelasgilor, oamenii trăiau laolaltă cu uriaşii în bună înţelegere. Două rase locuind împreună pe acelaşi teritoriu. Aceşti uriaşi, aşa cum susţin cele mai vechi legende şi mituri din popor, erau descendenţii unui neam venit din stele numit Cei Vechi. Şi aceşti uriaşi au fost cei care au construit amenajarea, astăzi acoperită de elementele naturii, de la Vârful Toaca, despre care cercetările ştiinţifice au pus în evidenţă faptul că este vârful unei piramide realizate de către fiinţe ce ştiau a modela materia cu puterea gândului. Formaţiunea piramidală de la Vârful Toaca are o geometrie prea exactă pentru a fi doar un simplu capriciu al naturii. Şi atunci, privind în urmă la moştenirea lăsată nouă de acei uriaşi şi de strămoşii noştri geto-daci, putem spune că Zamolxe a fost şi este păstrătorul unei cunoaşteri spirituale destinată nouă, urmaşilor lor peste timp, care avem datoria sacră de a apăra munţii noştri, în vârful cărora în vremuri demult uitate, zeii se întâlneau cu muritorii într-o comuniune de suflet. Astăzi Ceahlăul este vizitat de turişti de pretutindeni, care se minunează de bogăţia florei şi faunei acestui munte sacru, deşi în unele zone unde se poate ajunge pe jos turiştii nu pot ajunge deoarece ceva misterios şi straniu ocroteşte zonele în care, pe când existau cele 33 de regate dacice, sacerdoţii şi căpeteniile se adunau pentru a-l cinsti pe Zeul Suprem, Dumnezeu Unul.
Posted on: Tue, 11 Jun 2013 16:45:07 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015